Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind păşeşte ...
E om ... atât, şi e destul ...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.
Dar vezi ... m-a ocolit acuma ...
El s-a temut mai mult, mai mult, săracul ...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul ... "
4 comentarii:
Tii... Minunat...M-ati amuțit...
Nu va cunosc domnule Paul, dar daca chiar va place, m-ati amutit dumneavoastra pe mine!
Nu ma asteptam sa scrie nimeni, pentru ca-mi plangea ..... copacul ... si-am pus picaturile astea sa le impart la doi. Stiti vorba cu puterea!
Multzumesc pentru cuvinte!
Se poate la trei? Ultimele imagini sunt pe gustul meu ,imi astampara setea de frumos !
Felicitari!(oare nu am gresit blogul?..:))))
Elena
Multzumesc Elena! Chiar ma simt extraordinar sa stiu ca unii-si bucura ochii si sufletul cand intra p-ici! :)
Si sper ca nu l-ai gresit!
Iar de-mpartit picaturi de cele, cu draga inima! Raman mai putine la mine :( :)
Trimiteți un comentariu