Frateeeee, ce i-aș împușca pe toți nenorociții de la putere, fără pic de regrete. Mă uit cum o mamă n-are ce le da de mâncare la patru copchilași și plânge de-i sari cămeșa di pi dânsa, nu că n-ar fi o bună parte și prezentare scenică. Au mai vrut un frățior după primul și s-au trezit cu tripleți. De trei ori mai multe, papa, haine, loc de dormit. La noi mor de foame, iar în occident se călăresc ca iepurii. Cu cât mai mulți copii, cu atât mai trai boem, de belfer. De liber profesionist. Profesia - puiătoare. Și cică nu era bine pe vremea lui Ceaușescu! Că se împuțise treaba în ultima perioadă, da, dar acum ce e fraaaaaaaților? Că atunci te durea-n floci! Ce dacă nu puteam să bârfim puterea?! Acum se poate. Și?!!! Ce fel de popor e ăla de se cacă în capul oamenilor care nu întorc banii cu lopata? Care nu are decență și stimă pentru aproape? Care nu are grijă de sistemul sanitar și educațional, lucruri de bază ca o societate să se perpetue? Cum am spus odată: cineva are interesul să extermine românismul (nu poporul român) ( nu că n-ar fi interesant ). Punct. ;) Ne bagă-n faliment și ne vând degeaba. Adică nu pe noi, scuze, pe noi în mormânt și-apoi vînd pământul. Morții măsii de nenorociți! Oare au stat vreodată nemâncați? Știu ce e aia să fie tratați cu dispreț de o asistentă că nu i-au îndesat biru-n buzunar? Sau să le fie frig tot timpul? Să stea cu frica-n sân cu gândul la ziua de mâine? Sau oricare alta. Am impresia câteodată, sau cum ar spune unii ”numai câteodatăăăă???!!!!” că am creierul până aici, și-apoi de aici încolo a dispărut, e într-o lume paralelă. Nu e storcit, nu e străveziu, se văd colțurile de unde s-a desprins paralelul, pentru că nu pot înțelege cum unii se pot gândi numai la ei, în condițiile în care nu le lipsește nimic și când scot o vorbă, iese un ban de aur. Suntem un popor de lași. Dăm cu gura și facem demonstrații, așaaaa să treacă timpul, că dacă tot nu suntem plătiți, ieșim mai bine în stradă. Ne plimbăm, mai o porcăreală, mai un schimb de idee politică peste ureche, mai un gard dansat. Căcam-așa văzui ieri, mai să mă dau cu rotițele-n sus de râs. Pe-o parte poliția română, care apăra ? dreptul de a nu-i fi dați înapoi cei 25%, pe cealaltă popolul lomân, cale întl-un moment de efuziune sentimentală și fraternizând cu polițistul român, l-a luat pe sus pe cel din urmă, la vals. Dar nu era un vals obișnuit. Sentimentul era muuult prea profund, nu ajungeau doi protagoniști. Așa ca au introdus și gardul de fier în ecuațiune. Trăgeau de mama focului de gard, valsând când dreapta, când stânga, strângându-l la piept cu drag. În rest ce să spun, era ditamai gaura printre polițiști, se putea trece ca pe Calea Victoriei. Dar gardul era mult mai interesant. În locul lui Băsescu sau Bo(ndo)c aș fi ordonat să se dea cordoanele de polițiști la o parte instant, nu să le înmulțească. Sunt sigură că sindicaliștii n-ar fi știut ce să facă. Sau poate ar fi mers în șir, ca găinile plouate la un chat sau o șuetă ....... ne dați? nu vă dăm ...... haaai dați-ne. nu. nu. nu. ...... vals ..... Râsul - plânsul! Țara plângerii din lumea nonsensului, haosului și hazului de năcazului.
Am avut zilele trecute un orgasm, de intensitate maximă. Și cum se face că n-am știut! Cu toate că cică iera fierbinte. Drept urmare îl reiterăm, ca să nu uităm, și să ne aducem aminte - căcu cât mai mulți, cu-atât mai bine - dale :D dumnealui vântului cuvinte.
Ascult vântul cum bate frunzele de stejar la fundul gol. Se-aude ca în baie. Foșnetul e muzică de îngeri! Un step la jumătate marca prichindeilor colibri. Frunzele mă poartă pe nervurile lor, iar timpul se transformă-n sunet pentru o vreme, tic, tac, tic, tac, tic-tac, tic-tac, pitpalac, acușica mă dau jos din copac, să mă controlez la cap. Mă zgâlțâie glăsuirea vântului la umbra unui soare tomnatic, din a cărui scăldătoare nu mai vreau să plec .... și bat step. Stop. Rămân pe loc. Minute-n șir în mijlocul străzii încercând să-i prind sufletu-n cutiuța de la gât. Prind rădăcini de cât de ușoară mă simt. Deși sunt pe asfalt. Urât. Pornesc mai apoi iar la pas agale, căutând căldura ca un pui. Să mă mai întreb, dacă sunt a nimănui? =)) Neeeeah, tre să-mi pun lacăt, să nu mai fiu trimeasă la pisiatru, la îndemnul ..... nu știu cui.
Dar probabil mă bag în seamă vorbind prostii, că nici nu sunt din peisaj iar rima s-a cățărat în locul meu în copac. Pac-Pac Oac-Oac De fapt am visat. Că nu-s dată jos din copac.
Recomandat cu toată căldura! Probabil că e știut de mulți, dar pentru ceilalți. Citiți tot, pe-ndelete. E diferit de tot prin ce-am trecut pân-acum. E extraordinar! http://abjectu.ro/
La drum, pe sub picături de apă ce se rostogolesc iute pe obrazul insensibil al autocarului. Sunt strînse din timp în timp de tăvălugul mare și negru ce nu le lasă deloc să se odihnească-n tremurul vântului, la întunericul norilor. Dansează Cesaria la braț cu gânduri în gol, despre gol, și sfârșit a nimic. O lume plină de minciuni și desconsiderare. O lume ca întunericul de-afară, de miez de zi. O lume care stă pe loc, lângă balansoarul ce scârțâie ușor. Lunecând în somnul ce poate nu naște monștri. Închizi ochii și totul dispare, durere, tensiunea dintre tâmple. Pace, liniște calm, o cu totul altă lume. Vreau acolo, de tot și dintr-o dată. Nu vreau să mor. Vreau numai să nu mai fac parte din lumea asta.
Eu regret. Deși deunăzi ziceam că nu. Regret multe. Dar o singură viață avem și dacă ar fi să mă împiedic de fiecare nenorocit care-mi mănâncă ficații, mi s-ar duce dreaqu toate toxinele pe care le ingerez proaspete zilnic, direct în sângele meu fresh, rosh și înfierbântat de toți mamelucii care mă pardon pe bombeu. Superbă zi de toamnă în Cișmigiu astăzi, călcat cu un proaspăt Pentacon 135mm F 2.8 (focalizare manuală), dar pun o poză din parcul Titan, de ieri, făcută cu tele AT-X 80-400mm Tokina autofocus, pe care l-am scos din vamă cu 150$ taxe către statul Român. Să le stea în gât statului român, cu tot cu buci și spume. Și cum sunt plină de draci, deși ascult Edith Piaf, le doresc tuturor de mă mănâncă de cur la propriu, același tratament. Nu costă, e gratuit și oferit din toată larghețea inimii mele de femeie rece, dar care face o bună muncă manuală. La pozărit. Și ca să nu existe neînțelegeri, nu e băgat în oală și mamelucul de servici, nu că mi-ar păsa. Sauuuu????!!!!! Hmmmmm? Să mă mai gândesc.
Erată - gânditul adânc era pentru băgatu-n oală, nu pentru păsat. Ce se gătește din păsat și ce ieste dânsul? Cugetare largă, de ogarafgan.
Clarul e pe frunzele galbene, să nu rămână mirați cei doi băgători în seamă
Cum tot n-am somn, mai colindai și eu un pic blogosfera. Și am ajuns la o concluzie, destul de surprinzătoare. Sau poate nu?! Deci dacă nu se știa cine-i cel mai tare fotograf contemporan, vi-l spui io! L-am întâlnit de-atâtea ori pe siturile românești de fotografie, cât și pe marea majoritate a blogurilor, că e imposibil să nu fie, să nu fieee, deci să nu fie, EA domnule! Deci da, ea, că e una-dOO, care hăhăhă, aparține lui, da lui, bărbatului. Asta nu înseamnă că este monopol. Și pe buzele femeilor o întâlnim destul de des, chiar frecvent și cu fervență. Deci cel mai tare fotograf al momentului este PULA!!!!!!! Nu mă întrebați cum arată, sau de fotografiile ei-lui. Dați cu guguloiul. Veți găsi tone de informații. Muuult mai multe decât despre oricine altcineva. De notorietate domnule ...... și doamnelor!
Cândva, odată demult, taaare demult, din câte-și mai aduce aminte, era trimisă să vadă niște dulcegării de la care ți se luau poftele. Acum nu mai este trimisă, pentru că-i pe fundul unui coș, sau în coșul de pe-un fund, dar se-mpiedică de ele, vrând nevrând. Și fuge la murături. La jumătăți de castraveți. Apoi în ploaie la aer curat. Torențială. În miez de zi, torențială-n miez de noapte. Bate orașul întreg la pas molcom și savurează apa rece care se prelinge pe pielea caldă. Sub glugă și pe sub plovor(nu suport pulover, așa că mucles) e ca-n saună. Cât de bine poate să fie să mergi un București la pas, pe-o ploaie repede fugărind iepurește ființele care sunt parte integrantă din ea! Să mergi și să mergi, pur și simplu. Să simți cum mustești de parc-ai fi o turbă. Peste care se așterne lin covorul galben al toamnei. Mașinile bubuie trecând în trombe înalte de apă. Dar nu poate să le ia în seamă pentru că o explozie de banane de ciocolată galbene i-a luat deja ochii. Se scurge viața din coroane și se prelinge cu picăturile de apă pe-un negru de lac al unui jeep merțan sau pe-un alb de zăpadă al unui alt bolid la care dacă ar vrea să se uite pe geam înăuntru, ar trebui să se ridice pe vârfuri. Cât de pictural e! Câte frumuseți adunate la un loc! Amestecuri ciudate de metal și materie organică. Asezonate c-un praf de materie cenușie și din belșug bucățele de suflet. Da, bucățele. Dar sunt multe, cioburi de oglinzi. Mii. Diamante împrăștiate. Tremură ușor pe săbiile ierburilor. Taie veninul fiarei cu albul strălucitor. Atingerea ușoară o înfioară și se scufundă cu plăcere în lichidul plin de viață. De viața ei. Întâia. Și-a doua și-a noua! De ce n-a luat aparatul? Dar cum ar putea prinde într-o cutie, mică și pipernicită, atâtea milioane de entități? Cum ar putea încrusta în alte suflete pline de ură sau moarte, vinișoarele de ambrozie? Să le vadă cum mititele pornesc în călătoria vieții lor. Să le vadă cum înmuguresc. Și cum fiecare om devine un pom mergător, din care pornesc mlădițe. Luuuuungi, lungi în așa fel că niciun ompom nu mai este singur. Se împletește cu ceilalți și cu destinele lor
Fraaaate cât p-aci să mor proastă! Așa cum sunt de fapt, nu, toaaaarășu, zi că e așa, că nu știam :)))) Domnuuuule, se demolează netul și io bat câmpii! Adevărul e că atunci când ai plătit 500$ și țara mea dragă îmi mai cere 150$ în plus, se poppppoate spune cu tărie că-s proastă. Și cum orice prostie se plătește, noh, punt. Că tot veni vorba, caut advocat :D cu ticuri. De caritate. Dăci al popolului din care fac și io palte.
Buuuuuun, să revenim la oile, boii, vitele și etc-elele noastre, că doar suntem oameni, ce pupila mea! No prea văz io cu ea, dar poate-i mai bine. Dar tot văzui ceva în seara asta. Cred că se umflă buboiul, făcu puroiul și-mi sări mie pă okiu calfe nu vedeam. Zidari n-avem. Deci lumea se înjură, se spurcă, se ridică, se coboară, se omoară și io deoparte. Cum? Cuuuuuuummmmm?!!! Toți au dreptate și niciunuii. Ar fi bine să existe un înțelept la care să mergem și să ne facă mnealui dreptatea. Cu ”nu” și ”da” Sau mai ghini cu securea. Da, cel mai bine! Dar acu la care să le taie capetele? La ăi de au dreptate, sau la ăialalalalți? Mai bine la toți. Hihihihi, ați ghicit! IO sunt înțeleptul!!!!! Unde mai pui că sunt și-unul sensibil” ;;)
De nu dați drumul la miuzic, ie dăjaba ...... but aghen, la câți mă calcă, nu contează :))))))
Îmi plesnește capul de dOO zile. Și vreau să sar din el. Așa că un cântecel să urmărim, să-l cântăm și să-l dansăm. Cu el, un berbant care întruchipează aici, exact ce mi-aș mai dori de la viață - mișcări, fizic( păr lung legat în codiță cu pănglicuțe, bărbiță, mustăcioară), îmbrăcă minte - cizme lungi de piele în picioare, joben și mănuși, cămașă cu volănele, cercel în urechea stângă :)) Printre altele. Păcat că-i acolo, în lumea de poveste a scorpiei. Și nu aici, în lumea de poveste a scorpionilor. But aghen, și dacă ar fi ce s-ar întâmpla? L-așșșșșș viziona!!!
Vizionare plăcută! Ingioi it! Acolo nu-i interzis.
În noapte liniște. Un pătrar finuț ca un fulg de catifea albă, aninat în neant mă îmbie să-mi atârn geaca pe el. No way, too cold. Acum. Peste 5 minute dezbrăcarea. S-a făcut prea cald. Transpir. Se-aud voci și se văd câteva luminițe răzlețe, rătăcite prin cutiile negre și întunecate. Se văd fantomatic siluetele înalte cu muchii tăioase. Nu sunt drepte, se unduiesc ușor în dansuri molatice. Sau nu, se unduiesc pe loc încercând să iasă, pentru că parcă se tânguiesc și vor să se smulgă. Sunt ele înalte, dar sus e el, astrul, care n-are ochi decât pentru sfere. Cele tot înalte. Și deasupra, cu mult, muuuult mai sus, pe după norii pufoși și albicioși se plimbă ele. Au ieșit pe strasse, dar sunt incognito, nu vor să fie recunoscute. Unele merg în linie dreaptă, altele folosesc tactici de pierdere a urmei. Și totuși, prin norișorii de vată, halourile le dau de gol. Mă uit cu fiecare fibră la spectacol și mă simt de parcă am făcut un duș. M-am spălat de micimea lumii în care mă bălăcesc fără pic de scăpare. E bine să fii cu capul în nori. Pur și simplu lămâile de-acolo îți taie greața. Și-ți vine să dansezi cu ele ...... acolo sus ....... și să nu mai cobori niciodată.
Viața. Oare ce înseamnă? Să muncim până cădem în nas? Cu o carieră superbă. Admirația bărbaților, că deh, le trebuie o femeie puternică pe care s-o pună pe post de afiș, dar și o fragilă, o delicată, o doamnă, cu tocuri cui, păr lung și mijloc precum gâtul de gazelă. Să mai fie și mame exemplare. Sau bani, foarte mulți bani ca bărbați, ca să poată satisface orice poftă femeiască, de preferat între 12 și opsprezece anișori. După ale lui ovcorz. Și putere, de orice fel. De la cea socială la cea de subjugare de gen. Folosința universală. Oare de ce se spune uni când e multi?! Mi se pare atât de puțin!!!!! Atât de multe vieți, atât de mult timp trecut raportat la o singură generație. Aș vrea să trăiesc ere, întregi, milenii. Chiar dacă pe mine nu mă duce capul, nici pe cei de-un leat cu mine de început de mileniu, mi-ar plăcea să văd unde se ajunge, la ce performanțe, în ce lumi. Nu-mi ajunge ce-i acum! Parcă vin dintr-un viitor foarte îndepărtat, în care mi s-au spălat creierii, atât de bine, că acum sunt cristal-clear, fără niciun fel de circumvoluțiune. Dar cumva, frânturi îmi vin înapoi în minte și mă confuzează.
Am observat că de câte ori mă simt bine și vreau să nu mă mai simt, mă uit simplu, la televizor la știri. Îmi dau seama că am început în stilul meu, de caterincă. Problema e că nu e, caterincă. Problema e că, e uriașă problema. Până mai ieri îmi clănțăneau dinții-n gură în casă de frig. Mă gândeam cum vom plăti decența în iarna asta și ”nu știu de ce” dar îmi aducea perfect de bine aminte de o perioadă foarte detestată de lumea bună de astăzi, perioada așa zis ”ceaușistă” Oare să fie diferențe notabile între atunci și acum?! Poate în ce privește copiluțul de 17 ani, frumușel foc, pe care acum îl mănâncă viermii? Pentru că un nenorocit de 19 l-a înjunghiat fix în inimă de două ori?! Și care mai apoi a catalogat, de fapt a făcut socoteala că va sta numai 10 ani după gratii că a omorât un prost?! Sau poate în ce privește bătrînii amărâți ai străzii care mor de frig sub ochii noștri?! Sub ochii noștri orbi și pașii care trec grăbiți, cu capul întors pe lângă. O societate pe care mulți o adoră! Dar oare ce este de adorat la o lume care te îndobitocește? Care din cauza lipsurilor te face să fii absent la durerea altora, scoate ce-i mai violent din tine. Probabil că și eu aș fi făcut același lucru, nu judec pe alții. Îmi dau seama căăăăăă, offff, de fapt nu există nicio diferență între noi și animale, trăiesc cei puternici, care împart și fac legile ca în orice haită. Marea majoritate a oamenilor, nu are bani. Se zbate la limita existenței. Nu mai pomenesc de decență.
Tot timpul am ceva de comentat cu privire la maică-mea, pentru că nu o am la inimă din motive întemeiate, pe care ea mi le dă singură. Dar astăzi mi-a fost milă de ea! De fapt mi-e tot timpul, dar din cauza egoismului cu care se poartă față de mine, uit că țin la ea, la urma urmelor e mama! Și nu că trebuie să-mi pese, așa simt, independent de orice. Deci cum spuneam, astăzi mi s-a făcut milă de ea și prin ea de toți bătrânii. Am văzut-o mulțumită, tihnită, fericită. Și era, cum să spun, strălucea, vorbea afectuos cu mine, mă chema și la o ciorbă de pește! Și nu știam de ce! Culmea, era cald în casă! Și mi-am dat seama că făcuse ceva să avem căldură, fără să implice costuri suplimentare. Și dUUUUamneeee cât era de mulțumită!!! Mă uitam la ea și mă gândeam la toți ceilalți. Cât de puțin le trebuie! Și cât sunt de împinși către marginea societății, către disperare, către cerșetorie. O vecină de pe scară am observat-o stând în fața intrării de la Billa, de lângă noi. E îmbrăcată decent, cu niște ochelari cu dioptrii mari care-i face ochii ca ai lui Betty Boop(cu dedicație lui Kaos) și în baston. Am crezut că așteaptă pe cineva. Dar apoi am văzut-o regulat. Și mi-am dat seama că așteaptă, oamenii să-i dea bani. Nu cerșește, doar așteaptă. M-am gândit că o dată chiar aștepta pe cineva, iar oamenii i-or fi întins ceva mărunțiș și i-a venit ideea, sau chiar și-a dat seama că poate face ceva bani așa! Este inadmisibil să se ajungă la așa bătaie de joc de proprii noștri semeni! În curând, dacă mai am ață pe mosor, mă văd și eu în față la Billa, călare pe-un cal alb cu rechargeble batteries , în ton cu părul, de jos, cu ochi de cățeluș amărât și bătut de soartă. E musai să mă gândesc la viitor. Și să-mi compun calul, alb de bătaie.
O societate de râs! Nu mă pot opri din a mă tot minuna! Din a-mi pune întrebări! De ce papu?! De ce doctorii au fugit cu toții de la noi la un salariu de 14 000 de euro pe lună?!!!!!! Și au rămas copiii de la Marie Currie ai nimănui? Oare se consideră că suntem prea mulți și trebuie să fim exterminați? De la mic la mare?
De ce naiba se fac atâtea lucruri rele gratuit? Pentru putere?! Și bani? Sunt chiar atât de importante? Mai importante decât milioane de vieți? Mai există în condițiile acestea umanitatea din noi? Sau sunt doar cuvinte? Dacă mă duc înapoi și scormonesc în istoria omenirii, întotdeauna a fost la fel - o bătaie de joc a celor cu puterea, de restul. O bătaie de joc, a celor ce te joacă pe degete. O desconsiderare totală. Unde o minte inteligentă nu are ce căuta.
A venit toamna! Însă nu oricum. A șutit țurțurii iernii și mi i-a înfipt mie în picior, de fapt în amândouă. Și ai dracului migrează. O iau pe calea sângelui, care cred că tocmai s-a făcut de reptilă, că altfel cum? cum ar ajunge ei la inimioară? Și în buzele vinete? Sau sfârcurile beton cu perișori erecți ....... și beți? Dar beți odată! Un ceai cald de struguri. Sau mai bine un mixt de Cava D'oro și Cola. Poate începe să clocotească, poate mai mișcă. Butucul din drum. Ăla de viță de vie.
O expoziție in alb și negru. S-au plimbat băieții cu ea în mână :)) prin mai multe stații de metrou :))), până am aterizat la Cărturești, ca musculițele în oțet, înotând bras la bras într-un must, care luat de mine pe post de suc cu multă sete băut, m-a amețit, cântat în gând, sculat, turtit. Cam atât, că vedeam când alb, când negru, pân-a rămas numai negru, și cu muuuultă frișcă :D la Urinii sus, în micul Paris :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Dar serios, este chiar frumos, recomand pentru cine n-a ajuns pe-acolo:)
Io așa cum sunt: amețită, adormită și nefocusată :)) Adică focusul meu e în altă parte, oricât s-ar încerca gâdilarea la ring. Aaaaaaa, sau la boton. Variante, că merg bine la fața mea.
Mă gândeam așasaaaa, că dacă tot s-au dat premiile Emi zilele trecute, poate acum se vor da premiile Mari! Sau măcar așaaa, unul mititel! Ei? Ce spui? Nu te-aud, vorbește mai tare să se-audă pân'la mine.
