La drum, pe sub picături de apă ce se rostogolesc iute pe obrazul insensibil al autocarului. Sunt strînse din timp în timp de tăvălugul mare și negru ce nu le lasă deloc să se odihnească-n tremurul vântului, la întunericul norilor. Dansează Cesaria la braț cu gânduri în gol, despre gol, și sfârșit a nimic.
O lume plină de minciuni și desconsiderare. O lume ca întunericul de-afară, de miez de zi.
O lume care stă pe loc, lângă balansoarul ce scârțâie ușor. Lunecând în somnul ce poate nu naște monștri.
Închizi ochii și totul dispare, durere, tensiunea dintre tâmple. Pace, liniște calm, o cu totul altă lume.
Vreau acolo, de tot și dintr-o dată. Nu vreau să mor.
Vreau numai să nu mai fac parte din lumea asta.
2 comentarii:
Dorinta va e indeplinita. Nici nu faceti parte din lumea asta. Ci din aia a nebunilor nobili si scapatati, care mai pun cite o data in camera de la ospiciu cite o poza sau o poezie de ti se taie genunchii de genialitate.
Hahahaha, mulțumesc don fotografu :))
Trimiteți un comentariu