Ne dați ori nu ne dați, că de nu vă ia dracul și vă pun să valsați

Frateeeee, ce i-aș împușca pe toți nenorociții de la putere, fără pic de regrete.
Mă uit cum o mamă n-are ce le da de mâncare la patru copchilași și plânge de-i sari cămeșa di pi dânsa, nu că n-ar fi o bună parte și prezentare scenică. Au mai vrut un frățior după primul și s-au trezit cu tripleți. De trei ori mai multe, papa, haine, loc de dormit.
La noi mor de foame, iar în occident se călăresc ca iepurii. Cu cât mai mulți copii, cu atât mai trai boem, de belfer. De liber profesionist. Profesia - puiătoare.
Și cică nu era bine pe vremea lui Ceaușescu! Că se împuțise treaba în ultima perioadă, da, dar acum ce e fraaaaaaaților? Că atunci te durea-n floci! Ce dacă nu puteam să bârfim puterea?! Acum se poate. Și?!!!
Ce fel de popor e ăla de se cacă în capul oamenilor care nu întorc banii cu lopata? Care nu are decență și stimă pentru aproape? Care nu are grijă de sistemul sanitar și educațional, lucruri de bază ca o societate să se perpetue?
Cum am spus odată: cineva are interesul să extermine românismul (nu poporul român) ( nu că n-ar fi interesant ). Punct.
;) Ne bagă-n faliment și ne vând degeaba. Adică nu pe noi, scuze, pe noi în mormânt și-apoi vînd pământul.
Morții măsii de nenorociți! Oare au stat vreodată nemâncați? Știu ce e aia să fie tratați cu dispreț de o asistentă că nu i-au îndesat biru-n buzunar? Sau să le fie frig tot timpul?
Să stea cu frica-n sân cu gândul la ziua de mâine? Sau oricare alta.
Am impresia câteodată, sau cum ar spune unii ”numai câteodatăăăă???!!!!” că am creierul până aici, și-apoi de aici încolo a dispărut, e într-o lume paralelă. Nu e storcit, nu e străveziu, se văd colțurile de unde s-a desprins paralelul, pentru că nu pot înțelege cum unii se pot gândi numai la ei, în condițiile în care nu le lipsește nimic și când scot o vorbă, iese un ban de aur.
Suntem un popor de lași. Dăm cu gura și facem demonstrații, așaaaa să treacă timpul, că dacă tot nu suntem plătiți, ieșim mai bine în stradă.
Ne plimbăm, mai o porcăreală, mai un schimb de idee politică peste ureche, mai un gard dansat.
Căcam-așa văzui ieri, mai să mă dau cu rotițele-n sus de râs. Pe-o parte poliția română, care apăra ? dreptul de a nu-i fi dați înapoi cei 25%, pe cealaltă popolul lomân, cale întl-un moment de efuziune sentimentală și fraternizând cu polițistul român, l-a luat pe sus pe cel din urmă, la vals. Dar nu era un vals obișnuit. Sentimentul era muuult prea profund, nu ajungeau doi protagoniști. Așa ca au introdus și gardul de fier în ecuațiune.
Trăgeau de mama focului de gard, valsând când dreapta, când stânga, strângându-l la piept cu drag.
În rest ce să spun, era ditamai gaura printre polițiști, se putea trece ca pe Calea Victoriei. Dar gardul era mult mai interesant.
În locul lui Băsescu sau Bo(ndo)c aș fi ordonat să se dea cordoanele de polițiști la o parte instant, nu să le înmulțească.
Sunt sigură că sindicaliștii n-ar fi știut ce să facă. Sau poate ar fi mers în șir, ca găinile plouate la un chat sau o șuetă ....... ne dați? nu vă dăm ...... haaai dați-ne. nu. nu. nu. ...... vals .....
Râsul - plânsul! Țara plângerii din lumea nonsensului, haosului și hazului de năcazului.