Ascult vântul cum bate frunzele de stejar la fundul gol. Se-aude ca în baie. Foșnetul e muzică de îngeri! Un step la jumătate marca prichindeilor colibri. Frunzele mă poartă pe nervurile lor, iar timpul se transformă-n sunet pentru o vreme, tic, tac, tic, tac, tic-tac, tic-tac, pitpalac, acușica mă dau jos din copac, să mă controlez la cap.
Mă zgâlțâie glăsuirea vântului la umbra unui soare tomnatic, din a cărui scăldătoare nu mai vreau să plec .... și bat step. Stop.
Rămân pe loc. Minute-n șir în mijlocul străzii încercând să-i prind sufletu-n cutiuța de la gât. Prind rădăcini de cât de ușoară mă simt. Deși sunt pe asfalt. Urât.
Pornesc mai apoi iar la pas agale, căutând căldura ca un pui. Să mă mai întreb, dacă sunt a nimănui? =))
Neeeeah, tre să-mi pun lacăt, să nu mai fiu trimeasă la pisiatru, la îndemnul ..... nu știu cui.
Dar probabil mă bag în seamă vorbind prostii, că nici nu sunt din peisaj iar rima s-a cățărat în locul meu în copac.
Pac-Pac
Oac-Oac
De fapt am visat. Că nu-s dată jos din copac.
3 comentarii:
foarte tare!!! imi place mult fotografia!
Si mie imi place fota, iar clipul e haios rau, oac-oac, pac-pac, las ca vin eu sa te dau jos din copac!
Mulțam fete, mulțam! Mă bucur că vă place :)
Trimiteți un comentariu