Regrete eterne cu pănglicuță albă

Eu regret. Deși deunăzi ziceam că nu. Regret multe. Dar o singură viață avem și dacă ar fi să mă împiedic de fiecare nenorocit care-mi mănâncă ficații, mi s-ar duce dreaqu toate toxinele pe care le ingerez proaspete zilnic, direct în sângele meu fresh, rosh și înfierbântat de toți mamelucii care mă pardon pe bombeu.
Superbă zi de toamnă în Cișmigiu astăzi, călcat cu un proaspăt Pentacon 135mm F 2.8 (focalizare manuală), dar pun o poză din parcul Titan, de ieri, făcută cu tele AT-X 80-400mm Tokina autofocus, pe care l-am scos din vamă cu 150$ taxe către statul Român.
Să le stea în gât statului român, cu tot cu buci și spume.
Și cum sunt plină de draci, deși ascult Edith Piaf, le doresc tuturor de mă mănâncă de cur la propriu, același tratament.
Nu costă, e gratuit și oferit din toată larghețea inimii mele de femeie rece, dar care face o bună muncă manuală. La pozărit.
Și ca să nu existe neînțelegeri, nu e băgat în oală și mamelucul de servici, nu că mi-ar păsa.
Sauuuu????!!!!! Hmmmmm? Să mă mai gândesc.

Erată - gânditul adânc era pentru băgatu-n oală, nu pentru păsat. Ce se gătește din păsat și ce ieste dânsul? Cugetare largă, de ogarafgan.

Clarul e pe frunzele galbene, să nu rămână mirați cei doi băgători în seamă