Ploua ...... si e cald, si e bine ...... se aude in departare cum tuna. Te uiti cum curge apa pe burlane, te uiti cum iti picura apa calda pe dosul palmei, o intorci, o tii caush si incerci sa furi putin din maretia naturii, sa nu ti se scurga printre degete. O duci la gura si sorbi! oare ce gust are apa de ploaie? de ploaie si tu ...... si-atat ...... " ce bine e cand ploua, nimeni nu-si da seama daca si plangi "
Norii se rastesc putin unii la altii, iar tu insinguratule esti unicul martor al acestei scene ...... sau poate gem, de prea bine!
Si-n continuare se prelinge apa pe lemnul maroniu si rotund al cabanei. Miroase a pamant reavan si-a viatza si nu-ti mai vine sa pleci, nu-ti mai vine sa te ridici de pe veranda pe care te-ai sprijinit in uitare si reverie, in contemplarea sublimului.
Se lasa seara. Printre crengile plangatoare se zaresc lumini, mii de luminitze palpaietoare, diamante ce imbodobesc padurea, diamante ce stralucesc si pe fatza lui. Ochii-i ard, un foc verde neostoit de vreme, nestins de uitare. Numai asa-ti mai dai seama ca acolo este ceva in intuneric.
Ochi arzand verde intr-o mare nemoarta de negru si murmure ...... intr-o mare de viatza ..... in care el este singur ......
2 comentarii:
Foarte faina fotografia si textul pe masura.
multzumesc Caline!
Trimiteți un comentariu