Pasarile! cele mai frumoase fiinte de pe pamant ...... nimic si nimeni nu e mai delicat, mai fragil, ma inocent decat o pasare, chiar si cea de prada. De cate ori le privesc in zbor, sufletul mi se linisteste si ranile mi se inchid, apasarea dispare ca prin farmec si devin una cu ele, cu toatele, cu fiecare dintre ele, ma pierd si ma redescopar.
Si cand te gandesti ca vin de departe, din dinozauri mici cu puf care puteau sa zboare. Ce saraca trebuie sa fi fost lumea pe vremea aceea, fara pasari pe cer!
Oare cum au putut? din ceva asa urat si libidinos, sa se nasca atata frumusete, atata diversitate de zburatoare, atata moliciune si catifelare?
As vrea sa ma transform, dar nu sa-mi creasca aripi, e o prostie! As vrea sa-mi iasa prin carne, sa-mi tashneasca sangele o data cu aripile, o data cu fiecare pana sau puf, sa se faca roz, sau albastru regal, lila, gri sau auriu ...... si sa-mi iau zborul, sus, sus de tot, spre tarile calde si muntii verzi inalti ..... in rand cu ingerii ......
A fost odata lumea dinozaurilor ....... a fost odata lumea oamenilor ......
Si cat de saraca este si acum ...... lumea ...... nu pot zbura!
De ce nu? dar, inca o data, de ce da? pentru ca se poate, acolo in ungherele nestiute, exista secretul!
Numai de l-as descoperi ...... in timpul vietii mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu