luni, martie 16, 2009

Dupa douazeci de ani



Acum douazeci de ani, chiar astazi, dimineata, numai ca era miercuri, un tanar se ducea, se ducea usor si horcait catre lumina.
Era omul meu! singurul caruia am putut sa-i spun asa, aveam dreptul, ma lasa.
Asa cum a venit, cu struguri fara samburi, asa s-a si dus, lasand un copil prin targ, pe mine fara si cu mansarda deranjata.
Am mai ingaimat atat: "si pe mine cui ma lasi?" ma ingrozea singuratatea .....
Nici nu stiam atunci cat de profetica eram!

Ce rost mai are de la un timp? ce rost are in orice timp? timp?! un cuvant, o semnificatie ....
Viermuim incercand sa construim o viata! de ce? pentru ca asta e societatea omeneasca? pentru ca asa a lasat D-zeu randuiala pe pamant?
Ne batem in politici, ne batem in tocshouri de toata mila, ne batem pe barbati sau pe femei care este, si care este rostul?
Sa fim fericiti o ora!!!!!!!!! dusi de nas de unii singuri, dusi de nas de cuvinte mieroase, dusi de nas de prea multa prostie adunata intr-un singur neuron!!!!
Cica "unde e iubirea care te vindeca?" care iubire frate? ori e boala, ori nebunie, ori lacrimi amare si muuuuulta prostie.

Toata lumea se amageste. Cand cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi in rezumat: papa, caca, sex cui ii mai da mana sauuuuu ..... si indiferent cu cine ..... si-apoi sa stam cu dansa-n sus!

As mai avea nevoie doar de niste spalaturi pe creier. Nu e mult ca e numai unul, ala, neuonul.
Chiar, oare, se poate? sa uiti tot, dar tot si s-o iei de la inceput, precum un bebe?
Mda, dar ce te faci cu pielea? cum care piele? pielea p .... lii


realitatea-verde-038

2 comentarii:

Octavian-Andrei Brezean spunea...

toata lumea se amageste si dupa un anumit nivel motivational traim se pare intr-o mare iluzie..

fain scris!

ogarafgan spunea...

Multzam brezene!