A fost odata un peste, de fapt un pestisor, care se zbatea pe uscat. Si-si casca boticul intr-una, tot cautand aerul lichid, datator de viata.
A tot sarit si a sarit pan-a obosit, si murdar si deznadajduit ca n-avea nici cea mai mica sansa, a renuntat. A renuntat la viata, desi era doar un pestisor. A inteles, dar a ramas cu ochii deschisi. Vroia sa priveasca pana-n ultima clipa.
Deodata, cum statea cu ochii holbati din care se scurgeau ultimele-i picaturi de viata, aude ca prin vis pasi.
Cineva se apropie, il ridica, sterge noroiul de pe el si-l priveste cu ochii-n lacrimi "of saracul de tine, cum ai ajuns aici sarmane? ce auriu frumos! si ce pacat! totusi ....."
Il pune usurel in apa, ii spala solzisorii delicat, si-l leagana in palme.
O zvacnire din coditza lunga il face pe strain sa-si retraga mainile speriat, instinctiv intr-un gest de aparare, dar nu de tot. Isi da seama ca mai e o sansa pentru mica vietate. Il leagana minute-n sir pana ochii incep sa-i straluceasca si devine mai puternic, hapaind cu nesatz nectarul vietii.
Omul isi retrage cu blandete mainile, fiind in continuare atent la botzul auriu cu ochi ce-i urmarea fiecare miscare. "Oare sa-mi indeplineasca cele trei dorinte?"
"Oare sa-i indeplinesc cele trei dorinte? Nu stiu ..... oamenii sunt rai, oamenii mint, se balacaresc. Onestitate, devotament, cuvinte scrise intr-un dictionar" gandea pestisorul savant.
"Si totusi, strainul a pus mana vindecatoare pe mine, m-a salvat.
Sa mai aiba o sansa omenirea?
Sauuuu?!!! sa ma uit in stanga ...... sau in dreapta, poate il vedea cineva! "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu