marți, decembrie 22, 2009

Dupa geam

El se uita de dupa geam. Cat de mult il iubeau toti si-l luau in brate fericiti, pe celalalt el. Ochii i s-au inrosit si umezit, iar fatza-i se crispa, incercand sa ramana impasibil ...... acolo unde era lasat, dupa geam!

"Ciuma albă! Boală misterioasă, cu origine obscură, plaga biblică, teribilă, netămăduită .....
..... Leproşii! Prin însăşi natura groaznicei lor maladii, soarta lor în societate a fost decretată, implacabil, fără apel. Scoşi dintre oameni, din regiuni populate, sunt surghiuniţi în locuri izolate, pustii: pe insule păzite de rechini ca în Guyana, bunăoară; în sihăstrii tăinuite-n munţi ca în Nepal; sau în penitenciare speciale, supravegheate de puşti şi dulăi, cum au inovat englezii în India.

La noi, la Lărgeanca ...
..... Cine i-a oprit? Cui i-a fost milă de aceşti mizerabili, ce-şi plimbau sluţenia ireală, nenorocirea nealinată, pe la uşile autorităţilor din Ismail, ce-i drept, înfricoşate? ....
.... S-au plimbat pe vapoare (un lepros a fost arestat la Galaţi şi întors), plănuind să caute la Bucureşti îndurare şi o îndulcire a stării lor neînchipuite .....
..... Bah! leproşii de la Lărgeanca! Cui îi arde de dânşii! Sunt inofensivi, fiindcă-i aşteaptă ţintirimul!

Dar când fug? Dar când frica vă pune d-lor demnitari, o mână rece pe chelie? Dar când lepra „dresată în liberatate”, poate fi întâlnită pe stradă, în voiaj, sau în cabinetul oficial (o delegaţie de leproşi a fost la Bucureşti)?

Atunci se dau comunicate ...
..... ...În Franţa, biserica a instituit ceremonii pentru a despărţi pe leproşi de lume. Nenorociţii erau consideraţi din punct de vedere civil, morţi ....
.....O înfiorătoare ceremonie urma sentinţei. După o scurtă invitaţie adresată de preot leprosului, ca să se resemneze voinţei lui D-zeu, se oficia o slujbă funebră. În genunchi, sub un giulgiu, nenorocitul asista de viu la înmormîntarea lui.

- Requiem aeternam. Libera me... Amen ...

..... - Vin de la Bucureşti ... ca ... să ....

Nici un răspuns. Dar grupul a sărit şanţul. Distanţa între noi, trei metri. Am făcut un pas înainte, grupul s-a dat cu unul îndărăt. Fără să-mi dau seama, am mai făcut un pas. Tăcuţi, desfăşuraţi pe o singură linie, băieţii au mai regresat cu o jumătate de metru. Şi atunci am avut fulgerător şi dureros ca o nevralgie, explicaţia acestui joc. Leproşii, căci ei erau, se fereau de mine ca să-mi atragă atenţia că eu uit să mă feresc de ei.
..... E o problemă nu uşoară, să câştigi încrederea unor oameni pe care societatea i-a scos din rîndurile ei .....
..... o grea sarcină să învingi la aceşti mizantropi, fobia lumii sănătoase, lume ce-i ţine la distanţă, cu ciomagul, cu puşca jandarmului, cu restricţiuni tot atât de izolatoare ca un gard de sârmă ghimpată ......
..... Naum Trofin e cel mai bătrân lepros. Are aproape 60 de ani şi de 30 e bolnav.

De fel din Dobrogea, înfăţişarea lui de bătrîn cu barbă albă şi mai ales limpezimea spiritului lui, n-ar fi sugerat nimănui că suferă de teribila maladie. E singurul potolit, vorbeşte fără mare revoltă, însă în glasul şi vorbele lui palpită un necaz dureros, o protestare resemnată .....
.... - „D-le dragă, dacă te întorci la Bucureşti, spune-le să-şi facă pomană cu noi şi să ne întoarcă la Tichileşti, în Tulcea, unde a mai fost acum zece ani o leprozerie. Acolo am fi fericiţi. E mai fericit ca aci, este apă, sunt poame, poţi să te întinzi pe iarbă, să priveşti la cer şi să uiţi că eşti om, că ai fost om odată! ...
.... Pot să le amintesc oroarea – ce barbarie! – ce o au veşnic înaintea ochilor, perete în perete cu azilul: cimitirul? Da, cimitirul.

Îl au. Al lor propriu, exclusiv. Căci o administraţie ce nu le dă pîine şi medicamente a născocit această infernală aberaţie: în cimitir, la un pas de lăcaşul bolnavilor.

Sesizaţi grozăvia unei atari privelişti, pentru nişte nenorociţi, ce se silesc să uite că maladia lor e incurabilă, fatală?

Concepeţi o mai sinistră răutate, decît a pune sub fereastra unui condamnat la moarte, cu mult înainte de execuţie, ghilotina sau spînzurătoarea? ....
..... În spatele curţii, un petec de pămînt, mizerabil îngrădit. Cîteva moviliţe, fără nici un semn, şi, risipite, patru cruci de lemn, strâmbe, putrezite de intemperii.

Nici o floare. Doar urzici, măselariţă şi ciulini.

Pe o moviliţă dormea un câine. Printre cruci, păşteau cele cîteva oi ale leproşilor, jigărite şi aducînd cumplit cu stăpînii lor.

Apoi cât vezi cu ochii, câmpul, un câmp neted şi descoperit, ce trebuie să fie teribil iarna.

Imaginea se impuse ochilor mei. Viziunea lui decembrie în pustietatea asta; leproşii strânşi laolaltă, tăcuţi, zgribuliţi, ascultînd gemetele vântului şi, în răstimpuri, urletele lupilor hămesiţi .....
....- „Mulţi morţi?”

- „Mulţi ...”

- „Dar de ce atât de puţine cruci?”

- „Păi, le mai iau băieţii, să facă foc iarna!”

iaaaaarnaaaaanaaa-031

7 comentarii:

Paul Radu Mircescu spunea...

Bună, doamnă! Sunteti bună! Felicitari!

ogarafgan spunea...

Multzam domn Paul! :)
Si dumneavoastra! :D

Danca Danela spunea...

fata frumoasa, fata frumoasa...

ogarafgan spunea...

Dancutzo, Dancutzo, unde disparusi tu Dancutzo?! :) atata amar de vreme

Danca Danela spunea...

in dulceata singuratatii :)

Constantinescu spunea...

Coana Ogarito, m-ai spart. E fermecatoare, cu toate ca o cruce numai fermecatoare nu e. Da zau ca ma enervezi cu fotografia asta.

ogarafgan spunea...

Frumoase cuvinte-mi spusesi mai uame, mai! Sar'na! :D