Razboi si pace

Era sa zic maine, dar e de fapt astazi. Se sfarseste anul 2009. O ..... chestie, se termina si incepe alta, dupa preceptele omenesti.
Omenesc? Mda, as fi dorit sa-l fi terminat, aaaa, de fapt sa-l fi inceput pe urmatorul asa.
Dar ....... iarasi o mare mahnire! Eh ...... offffff, o perioada foarte grea pentru mine, in care am muncit de mi-au sarit capacele. Mana dreapta mi-e sarita din balamale, iar incheietura terminata. Am zugravit casa ...... dOO luni de zile, in care am alergat ca bezmetica. Mi-am facut toata dantura, am schimbat toata mobila, mi-am oblojit piticul care-i pe duca :(, m-am imbracat, am reusit sa am prima biblioteca din viata mea :( (patetic, nu? ) pe un perete intreg, umpluta ochi cu cartile vechi, antice si de demult, ce sprijineau debaraua de sus pana jos.
Oare cata lume ar fi multumita cu aceasta reusita in vremuri de criza? Eu nu sunt, deloc. Am un ghem in permanenta in stomac. Cineva deunazi imi spunea ca am ochii foarte tristi..... fara sa ma cunoasca!
Am avut intentia sa scriu un mesaj, cu cerneala rosie, pe hartie veche si ingalbenita de vreme. Si sa-l pun intr-o sticla asisderea. Sa ma duc la mare, sa-l arunc in valuri. Si sa-l rog pe Isus sa mi-l duca unde trebuie. Dar am uitat de Isus, am uitat ca se nastea de Craciun!!!!!!
Am dorit sa depasesc bariera dintre lumi, sa incerc imposibilul prin cuvinte izvorate din suflet, sa intreb neantul cum de s-a ajuns in situatia aceasta! Sa-mi cer iertare, pentru greseli pe care le facem cu totii, nu numai unii dintre noi. Greseli de care poate nici n-am fost constienta. Am vrut sa aduc timpul inapoi. Al de fuge de d-abia-i mai vezi coada ...... pe dupa bloc-ul vietii.
Am sperat cu tot sufletul, dupa cateva zile extenuante, in care ceva din alta viata ma inghiontea sa vorbesc la sticla. De dimineata pana seara, numai franturi din alta lume, mi se derulau in fatza ochilor, indiferent de vointa mea. Am incetat demult sa mai ma intreb de ce mi se intampla asta! De ce nu-mi pot gasi pacea si linistea! De ce captez gandurile unor oameni, morti!
Am vrut din tot sufletzelul meu :), cum spunea un prieten drag de altadata, sa ingrop securea razboiului rece. Sa intru in noul an senina si impacata cu norii, cu tunetele si cu fulgerele, cu ninsoarea si gerul. Am vrut sa le mangai, sa le strang in brate si sa le dau cate-o sarutare pe frunte la fiecare si din foc si para sa rasara coronite din flori de iasomie si trandafiri de dulceata.
Mi-am dorit normalul in viata mea. Si fruntea rece fara sa-mi bubuie tamplele.
Dar nu se poate. In cazul meu, unic, nu se poate. Ceea ce nu ma mira.
Am fost bolnava, destul de grav, acum doi ani, indiferent ca mi-am facut-o cu mana mea. O jumatate de an m-am batut cu morile de vant. In fiecare zi eram alerta, zumzaiam ca o albinutza cu urechi luuuuungi de iepuras. Pana in ultima. Cand am capitulat si i-am spus mamei ca asta e, "cred ca asta e, am sa mor" MAMA - o alta durere de-a mea!
Am incremenit putin, cu deget-un aer, aducandu-mi aminte de o cu totul alta discutie "- o sa fiu de mult oale si ulcele ..... - nu mai spune asa ca ma faci sa plang!!!!! :( "
Franturi, franturi care nu-mi dau pace!
...................................................................
Care nu-mi dadeau!
Ultima zi din an, din 2009! Ieri, ultima de razboi! Astazi prima de capitulare. Infrangere!
Recunosc! M-a invins viata! Mi-e dor de pace! Nu mai vreau sa oftez!