Drunk mood-uri nude

Chingi

Există timpuri pentru orice ...... și pentru oricine. Și flash-back-uri cu ploi line-n drops-uri mici și cristaline, atât de fine, scurgându-se de pe aripi și plete de salcâmi, blondine. Cafele și cornuri calde matinale cu ochi cârpiți și zâmbete de bine. Cu doruri de tine, cel care ai fost odată lângă mine!
Căzând hipnotic, alunecând în mâine strângându-ți carnea-n pumni haotic, cu muci la nas și hohote nebune. Așteptând să ningă. Fulgi mari și reci s-anine peste tine. Peste mine, într-un sfârșit obosit cu ochi închiși, fără dureri. Numai minți senine ....... din monitoare cu linii continue și pline.

Remember

Anonimului Dan, devenit plin :) prea :)

Copacul ..... lu dragoste între popoale

Da, asta înjuram acu fo doo zile. Nu numai la munte se defrișează în draci, dar și aici în București unde n-ai decât asfalt încins și soare, ei se ocupă de ce copaci au mai rămas, pe marginea șoselelor: ori îi taie de tot, copaci înalți și stufoși, ori cică-i cosmetizează. Și ce știu ei să facă, decât să taie crengile de jos, să mai rămână un țuț care nici p-acolo n-a trecut. Adică umbră ioc și aer sufocant.
Probabil sunt eu mai dusă cu capul, de la soare ovcorz, dar ce morții măsii și dracul să-i ia și băgami-aș picioarele, chiar atât de proști suntem, că m-am săturat de-mi vine să urluuuu, la soare, că până la lună mai este multe ore?!!!!!
Cum dracu frățioare se pun numai incompetenți în locuri de conducere importante? Nu pot concepe când știu cum pot alții să facă!!!!!
Coroane stufoase și verzi aproape până jos, tăiate rotund aproape de pământ sau numai pe partea cu șoseaua; copaci nenumărați pe toate aleile; fiecare loc cât de mic și nefolosit, pus gazon și îngrijit regulat. În Anglia!
Noi, SUNTEM un popor de împuțiți, proști și mai ales de, cei care se dau culți în cap, educați, LAȘI. Acceptăm orice fără să crâcnim, pentru că suntem boi și vaci și pentru că ne mulțumește să respirăm și-atât, acum, că mai târziu, ce pizda măsii, rămân alți boi să se sufoce complet și definitiv. Ce mai târziu! Acum murim pe capete!!!!!!!
Iar amărâții de prin sate, care nu mai au nimic în calea puhoaielor de ape, își pierd și bruma de chirpici, ridicată pe post de case.
Doamne, ce nervoasă sunt și câtă ură am în mine!!!!!

Huooooooooooo mocofanilor, în frunte cu conducătorul sau rii voștri iubiți!!!!!!! MUUUUUU --- I ---EEEEEEE !

FacFan

Muzica la maxim ..... în boxe





I'm fucking miss you, my darling phantom :D

Madam

Avea 18 ani. Plecase la mare cu prietenul, de aceeași vârstă. Căruia-i rămăsese în București o madamă de 35 de ani cu care se încurcase de ceva timp. Se putea spune că căpătase skiluri pe segmentul de vârstă.
Așa că, pe plajă, Gicu, să-l numim pe preten, la vederea unei demoazele cam de aceeași vârstă cu cea lăsată de izbeliște în capitală, îi spuse printre dinți celuilalt „hai să-ți arăt cum se agață una de 35„
Cert e că pe seară amândoi rânjeau fasolea la pictoriță. Că da, trufandaua era pusă pe schițe și pe fițe. Că deși Gicu făcea ca titi rezu primprejur, frumoasa adormită și trezită ca după somn deh, un pic boțită, n-avea ochi decât pentru celălalt, să-i spunem Nicu.
Dar nevinovatul Nicușor, în neuroni ușor, era complet aerian. Nici nu visa ce-i răscolise, răvășise pictoriței sufletul. Sau io știu, că nu-mi mai aduc aminte bine, dacă se află între picioare!!! Sufletul domne, sufletul!
.....................................................................................................................................................................
Ajungând Nicușor în București, după o vreme primește un telefon:
„- Nu vrei să treci pe la mine? Sunt pictorița, am terminat portretele schițate la mare.„
Nik cel mic, scăpă receptorul din mână și falca pe jos, chinuindu-se disperat să le recupereze. Reuși totuși să-ngaime:
„ - Nu știu. Să văd dacă-mi dă voie mama! „
=)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
„ - Bine-atunci, du-te și întreab-o! „ îi zise femeia-n timp ce i se zgâlțâia telefonul în mână, nereușind să-și potolească hohotele -))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Și-uite-aș-am urcat pe-o șa și v-am spus poveste-așa :D

Epilog ------- În acea zi, l-a văzut măsa pe Nicușor pentru ultima dată, în trei luni de zile. Plecase în schimb de experiență.
Ea să-i dea și el să ia ...... și să ia ...... și să ia ...... pân-a-nvățat să(-i) dea ...... și el ..... cu mărinimie inima :)))))))))))

Tern

Amurg cu greieri si frunze galben-crocante, prăjite-n ton de toamnă, de vara doamnă. Un bine relativ la îngânarea zilei în noaptea cea caldă, într-un târziu de seară.
Liniște. De câteva zile de tot rahatul. Convalescența de după furtunile solare pământești de nord. Curățirea și revenirea la restul de viață.
O viață nouă fără răutatea din oameni?! E atât de obositor să ții piept, e atât de deprimant să-ți vezi neamul omenesc bălăcindu-se din ce în ce mai aproape de nimic, de pierzanie. Cale pe care ești și tu, și tu!
Unii mai aproape, alții un singur pas mai departe.
Pe pământul ăsta amărât care nu știu cât o să mai țină, curățat de păduri, îmbâcsit cu toxine, tapetat cu asfalt fără putința să inspire o gură de aer. Curat nici nu se mai ia în discuție. Cuști cu garduri înalte, metal încins, betoane.
O viață în care piedicile puse de semeni, te împiedică permanent și regulat, până devii un gigant sau un insignificant împiedicat.
Piedici de suflet, de minte și sentimente, piedici generate cu măiestrie de interioare viclene, parșive, aceleași ce le fabrică și pe cele de dincolo de noi, pe cele palpabile .
Cercuri concentrice din fier, care te strâng ca o menghină. Din ce în ce mai mici, până lumea ta se vede doar printre firișoarele de sânge ce ți se sparg în albul ochilor, de la presiunea aburilor țâșnitori de locomotivă tăvălug pe creier.
O lume fără aer, în care te îneci pe uscat cu gura căscată la maxim.

Rămâne un pământ apocaliptic și pustiu, peste care pescărușii-s revarsă tânguielile și zborurile razante de catifea albastră. Iar vântul spulberă nisipul alb al oaselor.
Calmul se împletește în tresărirea cu licăriri de viață nouă. Încă o dată și încă o dată, obositor de încă o dată fără speranțe.

Natura umană este paralelă cu natura pământească. Culmea că este paralelă chiar și cu natura intrinsec umană . Ne distrugem de bunăvoie psihic și fizic, fără să ne împingă ceva sau cineva de la spate. Totul în goana după bani și putere, după osul de dinozaur de ros.

Nu poate exista viață adevărată trăită într-o lume de paradoxuri, decât un simulacru, care să nu mai fie paralel cu paradoxul.
Și să se nască astfel coexistența paradoxală.

Un ghem ...... de ghes ...... din loneliness

Sometimes the feeling of loneliness is too deep. You feel it into the bones.

Mi-aș face o Har-a lui Kiri pă buric, dar îmi lipsește ghesul, cel mic.

Spălarea la față

Ar fi păcat să nu deschideți, este extraordinar



Animalele au un ciudat simț al iubirii, al gratitudinii, al fidelității!
Se vor întoarce întotdeauna la oamenii care le-au ajutat. Binențeles dacă gândesc cât de cât.
Și acum, o cățelușă amărâtă, vai de capul ei cum arată, dă târcoale blocului în care a trăit stăpâna, un om rău, de nimic, dar care îi oferea un blid de mâncare și un adăpost.

Și plouă, plouă, nu se mai oprește. Pornesc dârele la vale, pârâiașe și torente, spală tot în cale.

Murdar

De la un timp iar au început visele fără noimă, care îmi toacă nervii când mă trezesc și-mi aduc două realități în fața ochilor, binențeles una fantastică.
Nu știu câtă lume poate înțelege, neputința, șocul, nervii, tremuriciul mădularelor și al mușchilor pelvieni, excitația plus gândurile copleșite de o prezență, una fantomatică dar atât de reală.
Visul este atât de profund că-l simți ca pe o mână ce pornește din tine, când te trezești. Te și minunezi ce cauți în realitatea asta!

Și cum naiba, când se întoarce, când vine cu o scoică mare plină cu inele, când te mângâie și nu-ți mai dă drumul din brațele menghină minute în șir! Minute în care începi ușor să simți căldură în locurile de prin văile din țările de jos și cum pulsează supernova de conțed, moment în care te ia cu leșin iar vintrele îți reacționează violent. Un om care în clipa când te luase în brațe, nu-ți provoca decât repulsie.
Ce dracu este asta, fir-ar mama ei de viață, că nu vreau să-mi aduc aminte, sau s-o am în gând ore-n șir, ca o moluscă uriașă și băloasă înfiptă-n mine; încerc să mă scutur și nu pot neam ...... ca un cuțit înfipt și el adânc. E acolo și mă scormonește, e sfâșietor.
Senzația e atât de puternică! O alambicătură, o încâlcitură între bine, silă, zâmbete și luări la sănătoasa, un vis înfipt în minte, pe post de realitate, crudă, vis la fel de crud.

Ce nebunie! Să fii complet impregnat cu un om, da, cu omul, nu cu mirosul. Un om care nici nu bese de tine, complet ancorat în alte fofoloance, în servici sau cine știe ce activități complexe în realitatea lui, un om pe care l-ai uitat.
Iar acum se întoarce și te bântuie, de nu știu câte zile. Ce ți-e și cu viața asta! Ce gânduri ciudate poate coace o minte liniștită. Sau nu-i?!
Ce vise, de tot rahatul când te scoli! Care te răvășesc ca o mică tornadă. Rapid și scurt, fac praf o ordine și-o liniște, cu multă trudă obținute.

Și să nu înjuri, să nu te revolți, să nu faci urât și să arunci cu televizorul în gând, în visul tău?
Să nu te piși pe el, țigănește vorbind, că poate așa se răcorește și mintea?! Murdar

Discrepanțe mioritice

Urmăriți neapărat videoclipul :)



N-am vrut să scriu despre Mădălina Manole, pentru că pur și simplu m-a enervat. Și nu din cauză că era împlinită pe toate planurile și n-avea pentru ce face gestul, ci din cauza copilului.
Cât de dusă trebuie să fii cu capul, ca să-ți lași ca mamă, un copil atât de mic, fără ajutorul tău? Zic dusă în ghilimele, pentru că o planificare a unei sinucideri, nu cred că denotă nebunie. Iar o depresie, nu sunt medic, dar logic, când ai de toate și iubire, unde-i buba? Ce dracu avea? Nu era fericită, păi nici io nu sunt, nu știe nimeni ce e în sufletul meu, că dacă ar da pe dinafară, aș inunda globul cu amar. Dar bag diguri, cu banii proprii. Casă, copii, bărbat din pix, împlinire profesională din creion, prieteni falși, dar bogată-n riduri și în ani. Trebea demult s-o iau prin șanț, via centrul pământului către nori.
Și totuși găsesc puterea să mă bucur de frumos, să fiu sarcastică sau cu umor, să se râdă la cuvintele mele sau să mângâi cateva suflete inclusiv pe-al meu, cu bazaconii complicate sau fără sens pentru restul.

Iote, m-am dezlănțuit, c-așa-s io pun suflet!!!!!!
De fapt sunt supărată pe mine, sau eu știu, de fapt știu, pe media. Păi mi-au mâncat ficații cu MM, că numai asta aud pe toate canalele, de-o săptămână, iar știrea cu Lucia Mureșan, n-am auzit-o, n-am văzut-o. Și dacă nici eu nu stau pe televizor călare, nush ce să spun altceva!
Știe cineva cine a fost Lucia Mureșan? Cine a fost, pentru că a murit.

”Lucia Muresan a fost o actrita de teatru remarcabila, nascuta pe 31 ianuarie 1938, voce inconfundabila a TELEENCICLOPEDIEI, un adevarat brand de televiziune, cu un timbru profund si catifelat, profesor doctor, cetatean de onoare al Sebesului, fiica avocatului Leontin Muresan din Cluj si a sotiei acestuia, profesor de istoria artelor, a facut un curs de balet la Opera din Cluj.

A jucat in peste 100 de piese de teatru, pe scena, teatru radiofonic si de televiziune, 15 filme si a participat la numeroase spectacole Eminescu, Blaga etc. cu poezie romaneasca, germana si maghiara. A fost casatorita timp de 40 de ani cu un mare fotograf, Ion Miclea, “omul cu ochi de vrajitor" perceput de multi ca fotograful lui Ceausescu dar al carui album despre SUA a fost prefatat de Gerard Ford, potrivit cinemagia.ro.”

Doamne cum o așteptam, era emisiunea mea de suflet de sâmbătă seara. Ei și teatrul de marțea de la 8. Din cele doua ore de televiziune română. Dar binențeles că nu ne împuie nimeni capul cu artă și frumos! Ce e mai picant ca o sinucidere de vip, nește scandaluri suculente și o tocare manuală, camaraderească a tot ceea ce a fost viața unui om, cât și a celui ce a rămas neconsolat, cu suferința adâncă și cicatrici permanente în suflet?

N-am nimic cu ea, cu Mădălina, de fapt Anca, mi-a plăcut vocea ei, dar cel mai bine ar fi să fie lăsată, acolo unde a vrut, în pace cu persoana ei, în egoism. N-am să înțeleg niciodată, de ce doctorii vor neapărat să scoată boli din orice, să-l scape pe unul de consecințele unei fapte făcute conștient.

DoO flori, io ;;) și tu

Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată. Dar în căutarea ei merită să alergi toată viața.
Dacă nu te dor șalele.
Dacă vrei și bițicletă cadou, alergând după eficiență, să nu te doară vorba lui Bulă.
Fumătorii pot folosi calul din Marlboro.
Io mă uit la floriciuca soarelui de interior fericit, pentru că-s prea odihnită ...... dup-atâta fugă

Cu dedicație ..... dublă ....... ;) știe cine

Un măgar afgan la televizor

Eu aveam acasă un măgar. După cum vă amenințam, că mă arăt iou vouă, fanii mei, iote-mă în toată splendoarea mea =)))))))

E, un fleac, m-au ciuruit

Actul I

Zilele acestea mă topesc dragii babei, că moșul e la Polul Nord. Mă sufoc și niciun chic de aNdrenalină nu curge prin vinișoarele mele anemice, răsărite pe ici pe colo.
Noroc cu ploaia asta de-mi răcește pielea întinsă =))))))))))))))))))))))))))))))))) hăhăhă, vrusei să zic încinsă =))))))))))))
Mustește apa pe mine când pun mâna și muncesc, noroc că e absolut curată, câteodată mă minunez de ce! Stau în geam și las vântul să mă usuce. Fâșiile perdelei flutură ca niște aripi lungi și albe de lebede rănite, mângâindu-mă ușor. Sunt ca un bebe dolofan cu puțină burtică (pe care o voi da jos, parol, mâine!!!! :D)
Burtica pe care ieri am dus-o la plimbare la floarea soarelui. De știam, o lăsam acasă sărăcuța, că așa cum stătea ea la soare și floarea lui, fu cotropită de vrăjmași, care supseră și supseră și supseră ......
Iar eu, în focurile creației și ale cumătrului înfierbântat, nu am fost conștientă de calamitate, așa că pe seară arătam precum o țupercă uriașă otrăvitoare și mă comportam ca un artist apucat de amocul artei zdrăngănind furios și plin cu muză la chitară.

Actul II

Dădui o fugă p-afară și mă prinse ploaia. Una mică, dar n-am apucat să mă desfăt c-a trebuit să intru într-o clădire. Până să intru, mi-am scuturat toate ramurile grele de ploaie-n păr și pe umeri, că se oprise. Când am ieșit, am reluat ritualul. Țopăiam ca nebuna și din cînd în când scoteam cate-un mic chițăit ca de șoarece prins în cursă. După un timp iar a început să plouă. De data asta cu spume, clăbuci și răpăieli de mitralieră. Îi vedeam pe toți fugind ca potârnichiile întrebându-mă mirată de ce????? Pentru mine era muzică! Și caldă, caldă scurgând sarea de pe mine. Mai ridicam mâinile pe rând, un pic spre spate exact ca la duș când te săpunești la subraț. Mă gâdila apa-n cap prin locurile pe unde-și construise pârâiașele, iar bluza mi se lipise de țâțe. La chiloți n-avea cum ajunge, că se odihneau obosiți :)))) în șifonier.
Doamneeeee, a fost o partidă mai tare decât cel mai nemaipomenit sex de sex ..... de careeee aaaaaa încerc să-mi aduc aminte :)

Actul III

E seară. Ies iar pe-afară. Un drum mai lung pe jos. E răcoare, ha, chiar foarte! Mă bate vântu-n freză și bluzița de mătase din actul doi îmi fâlfâie pe țâțe și burțoi plin cu pepene, stil gravidă-n luna 9-a Nu mai sunt mângâieri dramatice de lebădoi, cu aripi, dar e o senzație inexplicabilă, de ușurare.
Parcă eu stau să-mi iau zborul de data aceasta. Clar, merg prin aer, la ceva înălțime de pământ, iar capul îmi plutește prin nori.

Bătăi cu piept împănat

Cum mi-a decedat muza de tot :))))), hai să vorbesc puțin despre expozișânul la care am fost astăzi. Nu dau nume, nu asta e important pentru vorbele care urmează.
Deci, n-am să înțeleg niciodată, de ce m-aș duce cu avânt, sau măcar cu interes, la o expoziție de fotografie cu fotografii ce tocmai le-am văzut pe net!!!!!
Cine spune că e numai și numai pentru socializare, un țuiculiț sau șpriț la păhăruț și-o plimbărică de ieșire din casă sau fugeat de la servici, are 100% dreptate.
Păi mă plictisii dragi cititori fervenți ai fără noimelor mele!!!!! În cinci minute termenai ce văzusem pe net de văzut și m-am cățărat pe-n scaun la beut o kaka o kaldă :D
Deci PUNTUL 1: faceți dragi ciotățeni și preteni în contumacie +, expozitiones cu fotografii în primă audiție, chiar dacă nu pic în cur de extaz, măcar încerc să-mi belesc ockii să pricepe boabele de cred că le vede irișii miei de ecscepție..
Căăăăă deoarece pozele sunt mărimea S sau 1 sau cum oți vrea să le spuneți, mai au o treime din valoare. Cel puțin pentru ceacârii mei oki albaștri.
PUNTUL 2, pozeeeee extra large stimabililor, ascultați la mine că sunt mamasita bătăturica, nu e nimeni mai breaz decât mine :D
Și dacă lumina e importantă în fotografie, de ce n-ar fi și în afara ei? Un geam în care bate o lumină anemică, e bestială, la propriu. Lumina din lumină ăfcorz.
So, Puntul 3, LU MI NA, de care facem atât de mult caz ...... unii dintre fotografi.
Ș-apoi, cred, că nu știu sigur, PUBLIȚITATEA domnilor, că altfel doamne ferește ne luăm gâtul din lipsă de căzuți pe noade.

PS: și să comandăm preventiv o vreme bună, să nu cumva tornadă cu clăbuci fix ora exactă :D

Îmi aduc aminte un film, de fapt numai că era vorba de o fotografă, care nu era, dar înflori instantaneu mugurele sau se dezvoltă mirobolant și exploziv microbul, făcu poze de poze, și pac, trânti exhibitionul.
Păi am rămas cu gura ca noaptea stimați concitadini, atunci când îți izvorăsc balele, de admireișân.
Tot ce zisăi mai sus, era acolo, iar eu crăcănată-n pat de impact și invidie.
Ce-aș mai adăuga? Căști pentru fiecare poză cu muzica ei și un mic text de corason underneath.

Mai râmâne să-mi vând casa :D, care docamdată-i a lu maică-mea ....... saaaaaaau mă sponsorizează cineva? Că pe cuvânt daca nu-s de 60-90-60, cu trufandale-n cosițele blonde, iar în piept îmi bate

Raw Reality SHOw pe ei

La MAXim, să vă treacă amarul din scrieri marca „cârpa„ =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))


Vezi mai multe video din Muzica

Mai devreme mi-a căzut fața pe jos și nu mai mi-o găseam. Mă uitam la fotografia asta, veche de atâția ani de zile, și-mi spuneam „eu sunt acolo, în gâlbejala de poză, frecată de vreme, din care trei persoane sunt deja dispărute„
Viața nu înseamnă mare lucru, deși fiecare pe parceluța lui, în cutiuța inchistată a omenirii, individuală, ne dăm rotunzi.
De fiecare dată realitatea mă lovește din plin și mă minunez cum alții nu văd, nu văd tiparul ăsta de găină fără pene la cur care se zbate degeaba-n cușca de 1 pe 1, trântind din când în când câte-un ou, nici ăla de aur! Sau nu le convine să-și dea seama.
Ne căcăm, mâncăm, facem plozi și ne mândrim cu ei, case, etc. Ei și? Nu toată lumea face la fel? Că unii mai mult decât alții, ei și? Că unii-s injineri, telectuali, ei și?
Niște viermi care viermuim așa, în dorul pulii, mai ales io :D, ca să ne îndeplinim planul necincinal pe pământ.
DupE care să ne privim șăgalnic chipurile de copii gălbejite, rochia de mireasă c-o vacă-n ea și boul adiacent, plozii turnați în spiritul tradițional, doamne fearească sfântul să se ia cineva de ei, nepoții, și-apoi ce mai rămâne din noi prin coșciuge, doar de alții văzuți în poze.
Păi în pizda măsii, dacă n-ai bani să-i întorci cu lopata, să-ți bagi picioarele în ei de ceilalți viermi, și de exemplu să pleci într-o excursie pe lună, atunci pentru ce să te zbați, pentru cine și de ce?
Pentru lucrurile mărunte care-ți umplu viața? Cu căcat? Că deh, sunt frustrată hă hă hă!!!!!!!!! Needucată, necioplită, noroc cu ciopleala celorlalți, să mă lipesc un chic să se ia spoiala, hă hă hă!!!!!!!

Suntem numa papa pentru viermi!!!!! Să-mi spună unu, numa unu, că el va fi profiterol, cu portocale ...... sau levănțică, zâna măseluță sau zmeul lui șapte cai ...... făt frumos etern sau albă ca zăpada, mai alesla un cur de 80 de ani!!!!!!
Dar neeeeh, suntem tineri, sau avocați, de rimează tot cu căcați!
Până nu da cu capul de pragul de sus, nu ăl din ceruri, nimeni nu e conștient cât de degeaba este!

Și nu este cinismul din mine, nici frustrarea, este RAW REALITY SHOW!!!!!



Nu pot crede cât sictir am în mine și la vârsta aia =)))))))))))))))

Derutant

Masa rotundă, în oare câte colțuri? C-un telefon fără fir, roșu odihnind antic, de-atâtea lupte seculare de câteva clipe, pe stejarul Maro.
Ar fi urmărit ițele încurcate ale lipsei de fir, sau de fier ?, că o lua cu leșin, dar a butonat discul și și-a înghițit cuvintele hipnotizată.
Lacrimile au curs natural, degetul a înțepenit, perișorii de pe corp au devenit erecți.
Și mintea s-a golit, complet, umplându-se numai cu sunete. Inventate tot de oamenii, pe care atât de tare nu-i mai poate suferi!!!!!!
Cum Dumnezeu? Parcă lumea s-a redus la o substanță alb-lăptoasă, pe care, degete lungi o mângâie cu bătăi domoale, delicate ..... amestecate cu ape, line, sărate.
Așa că nu poate decât să mulțumească, cu tot atât de mult suflet ca și pentru-o înjurătură :)
Mulțumesc D! :) anyway

Marlen în sticlă, neagră domnule, neagră-n cerul gurii

Ieri am fost dată la Cronica cârcotașilor :)) Mi s-a spus la telefon că mă vor da și am înlemnit! Ce dracu putea fi bun la cârcotași? Și am fugit repede acasă, să văz nhinunia, întrebându-mă cine dracu mi-a copt-o!
Am căutat pe site, încă n-au pus emisiunea de anul ăsta. Cine vrea să mă vadă, dacă nu-l doare deshtul și e curios, să caute cronica de 10 ani de duminică :)))))))
Aveți ce râde! :))

Iad, cu intenții ...... bune

Câteodată viața are un gust atât de amar, că-ți vine să te freci cu buretele-n cerul gurii. Ai o stare de cârpă, nu de praf, nici de șters pe jos, cârpă de-aia de ștergi mașina de motorină, când meșterești la ea.
Și-ți pare că miroși la fel, miros ce nu-ți mai iese din nări, îl simți înmugurind țepos din creieri.
Și ca să fie-n ton, greața, sila, scârba, implinesc tabloul din care parcă lipsea ceva.
O lume de căcat, ce miroase la fel.
Amețitor amestecul de mirosuri pestilențiale, împletit cu o mare de tristețe cu colțuri în jos și cap imobilizat într-o cutie mai mică decât el, dar generos în dureri ascuțite, în amorțeală și mișcare în slow-motion.
O lume care o face susceptibilă de orice. Cel mai mic gest, vorbă, mimică interpretate din cauza fricii de realitatea crudă, din cauza de mult pierdutei încrederi în așa zișii semeni, oamenii. Ce nonsens!
Izbucnesc valuri de ură și furie cu tremurici în mădulare și salivă-n cerul gurii din mere pădurețe tocate-n maxilare dureroase până-n fundul ciocănelului urechios.
O statuie din marmură albă cu dedesupturi de iaduri vulcanice. Un alb în care din când în când, înfloresc scurt mii de vinișoare sângerii cu tente de smoală.
Un film de groază, rezultat din deranjamentele florale comportamentale universale.

Borangic și mărgelușe ..... negre

=))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))=



Mi-e groază de violență, de orice fel. Și totuși, fetelor, dacă aveți timp și chef, urmăriți Spartacus, nisip însângerat!
Plin de orori, de promiscuitate, trădări, manipulări, dar foarte profund. Trebuie puțintică răbdare. Inițial schimbam canalul când vedeam cum țâșnește sângele.
Acum îmi vine să-l adulmec!!!!!!!!!!!!!! (nu canalul, nici de scurgere, dacă era prin gânduri)
Cum să spun mai bine? Bat cu degetele în laptop ...... Decât dulcegării și chestiuni serioase, deci realitatea seacă, fără substanță ...... văzut de aici, să zicem în dreapta.
Pentru că dacă mă uit în lumea mea specială, în care mă simt perfect, văd mii de fluturi albaștri dezvelind un chip de copil, sau crescând aripi unui truchi scorburos de copac.

Se poate, da, și altfel. O lume imaginară pe care ți-o țeși cum te taie capul! Un fir de borangic, pe față, altul de crini, pe dos



PS: ceva pentru ...... lumea cealaltă
http://soirs.wordpress.com/2010/06/28/984860/