Drumul

A fost odata ca niciodata o prea fata, care era indragostita...de un baiat, care nu era indragostit....de fata....si totusi a venit o vreme cand s-au luat...ea din dragoste si ciuda, el din cu totul alte motive.Spun din ciuda, pentru ca oamenii sunt tare suciti...cinci ani de zile l-a tot asteptat fata...pe baiat...cinci ani de zile in care n-a stiut decat facultate si el...cinci ani in care n-a avut ochi pentru alt baiat. Dupa ce s-au luat, la nici doua saptamani l-a inselat...se umpluse paharul, a rabufnit tot uratul care se stransese in atata amar de vreme...si de atunci totul s-a schimbat.
Era in continuare bine....in ce sens? binele care-l simte un caine legat in lant in clipa cand stapanul vine cu bucata de paine...binele care-l simte cand i se aseaza doua scanduri pe post de adapost, printre care se scurg picaturile de ploaie....si ce conteaza pentru bietul catel?....el da din coada de fiecare data cand isi vede stapanul, chiar si cand i se mai altoieste cate-o opinca.Nu era singur, era ancorat de ceva.
Baiatul era ancora fetei, punctul ei de sprijin intr-un univers in care dragostea lipsise intotdeauna, era sentimentul ei ca apartinea de cineva si falsul ei sentiment ca avea ceva al ei.
Dupa cativa ani nu prea rozi cu buline albe, ancora a inceput sa rugineasca...baiatul nu se mai simtea bine, nici cu ea, dar nici cu sine. S-a dus intr-un mare oras mare, singur, fara ea, si a facut niste analize....care au iesit prost...avea cancer...ea a aflat tarziu, el se presupune ca n-a aflat niciodata.Era exact in perioada in care pe ea o gaseai aproape zilnic la un orfelinat....unde se lipise de o fetisoara de trei anisori, care in scurt timp incepuse sa-i spuna mami....de multe ori, mai tarziu, pe ea o podideau lacrimile cand isi aducea aminte de copilita ce-o astepta cu nerabdare, intre ceilalti copii care erau tristi ca nu-si gasisera si ei o mami.
Si baiatul a revenit acasa, simtindu-se din ce in ce mai rau. Fata a stat mai mult in concedii si zile fara plata, plecand dupa el la Bucuresti la operatie...sau ducandu-se cu el pe la tot felul de vraci in speranta ca va fi de bine in cele din urma.A ramas in amintire unul dintre vraci, care i-a spus fetei ca nu mai are baiatul nici-o sansa, ca este mult prea tarziu....de ce a ramas in amintire? oamenii povesteau ca batranul nu cerea nimic, si totusi cand au ajuns acolo, sora lui statea cu mainile intinse la primit si cu lista in care se scria ca-ntr-un ceaslov, sau intr-o cronica a vremii fiecare lucrusor primit, cu lux de amanunte. Dar nu asta a fost ce a derutat-o complet pe fata....se statea la coada si intrau mai multi odata, timp care i-a fost de ajuns ei sa caste ochii cat cepele la baxurile de ulei, orez, zahar....si multe altele ce se lasau ofranda in odaia deja neancapatoare a celor doi frati. Chiar a avut intentia sa plece la un moment dat din cauza rusinii, dar n-a lasat-o el....si au ajuns in fatza. Batrana i-a intrebat ce au adus....nimic,au spus ei....si le-a facut semn catre usa...atunci a intervenit batranul si i-a intrebat daca nu au venit chiar cu nimic, sa se gandeasca mai bine....la care fata a spus ca mai au vreo doua bucatele de peste, ca restul se mancase deja. Mosul s-a luminat la fatza si le-a facut semn sa le puna pe masa, in ciuda protestelor si agitatiei care se vedeau clar in coltul in care statea baba-cloanta. Si uite asa, a fost invatata o lectie de viata in ziua cu pricina, lectie ce n-a fost uitata niciodata.
In cele din urma baiatul nu s-a mai putut ridica din pat, decat ajutat si numai pentru a-si face nevoile. In tot timpul asta, fata isi gasise refugiul in copilita ce-o astepta cu drag in fiecare seara.... se scula in fiecare dimineata din somn cu gandul ca visurile erau realitatea.... si dura ceva timp pana cand isi dadea seama care era adevarul.... atunci inima incepea sa-i bata nebuneste in piept in atacuri de panica, lumina se facea intuneric, mintea se intzetzosa si totul devenea gri si fara noima....pana cand vedea fetzisoara vesela si rozalie cu dintzisorii mici si ordonati de iepuras ai copilei....devenise ancora fetei.
Nu stiu cati din cei ce vor citi randurile de fatza, au stat zi dupa zi, noapte de noapte, langa omul iubit si l-au privit stingandu-se ca o lumanare? Fata avea 28 de ani, baiatul 29 neampliniti!!!!!
Si a venit ziua de duminica....baiatul nu mai vroia sa vorbesca cu nimeni, statea in pat cu fatza la perete, era numai piele si os....si tumoare, o burta umflata, tare, dar nedureroasa...spunea el...cu toate ca fata credea in sinea ei ca spune asa, numai ca sa nu sufere ceilalti.
Fata se pregatea sa se duca la luminita ei de la capatul tunelului,la copilita care-o astepta la orfelinat....se lasase intunericul, era iarna....cand baiatul a rugat-o sa nu se duca!!!!...fata n-a fost de acord, ar fi dezamagit botzul de ochi ce-o astepta cu suflet de copil si nu ar fi inteles de ce mami n-a venit la ea....baiatul s-a enervat si cu voce subtire, fara vlaga a certat fata, chiar a vrut sa dea in ea...dar ea a fost mai iute de picior si a intins-o iesind si ea nervoasa din casa, chitita pe drumul catre orfelinat. Totusi ceva a facut-o sa stea o tzara pe treptele casei, sa-si traga rasuflarea....si atunci a auzit planset din casa, un plans subtire de copil, plansetul omului ei fara putere, ce se tanguia mamei intreband-o de ce a plecat fata lasandu-l singur....oamenii sunt ingrozitor de egoisti si cruzi, gandea fata plangand pe trepte..." cum am putut sa fac asa ceva? doar e pe moarte!!! "....si s-a descaltat intrand in casa...baiatul a privit suparat, dar cu speranta la fata, intreband-o de ce s-a intors....trecuse ceva vreme stand pe scara...fata n-a vrut sa-i spuna ca asistase la scena dinainte privind pe geam....a spus doar ca s-a razgandit...si nici n-a mai fost niciodata la copila cu parul balai de la orfelinat, ce a asteptat-o saptamni de-a randul pe mami sa vina la ea.
In seara aceea rece de duminca, baiatul a intrat in coma...era meci la televizor, Steaua si o echipa straina....la televizorul vecinilor, ca cel din casa era oprit...se auzeau strigate de bucurie ca inscrisese Steaua....cu mana in mana fetei a mai avut puterea sa spuna cateva cuvinte stalcite, fara noima pentru fata..." Cat e scorul la Steaua pishu? "....ultimile cuvinte ale unui baiat superb construit, karatist, ce facea sport de cateva de ori pe saptamana, care nu fuma si nici nu bea absolut nimic...un tanar caruia atata i-a fost atza pe mosor...un tanar ce ajunsese o mogaldeata nemiscata intr-un pat deosebit de mare. Erau toti in jurul lui, parintii, sora, cumnatul, sotia...dar el era singur in agonia lui, singur si neputincios in fatza mortii.
Dupa trei zile de agonie, intr-o noapte de miercuri pe la trei, s-a stins...fata l-a vazut ca nu mai sufla si a inceput sa traga disperata de el, plangand...a rasuflat din nou, dar horcaind...se chinuia sa respire in inconstienta in care gravita....a incetat iar sa respire...de data asta mama lui l-a intors....horcaia opintindu-se sa respire, se chinuia ingrozitor....in clipa aceea fata si-a dat seama de grozavie si a tipat la toti sa nu mai spuna nimic....a mai horcait de cateva ori, apoi s-a facut liniste....o liniste infioratoare, care trebuia sa fie....o liniste in care se auzeau inimile tuturor batand....mai putin a lui....si a ei....a murit o parte din ea odata cu el.... la vecini se auzea zarva si veselie. Apoi toata lumea a inceput sa urle....cata suferinta se adunase a rabufnit intr-o secunda din toate piepturile....durerea era fantastica, greutatea insuportabila...si l-a vecini nu s-a mai auzit televizorul.
In noaptea aceea fata si-a pierdut omul si odata cu el si drumul, directia....de atunci pluteste in incertitudine, ratacind de colo, colo fara rost.Rostul ei a disparut pe drumul catre cimitir.

Bolentin da Bucuresci sau aidiul

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Dor de duca...dor de-ntors

Ca urmare a spuselor de pe alt blog, mi-a venit o idee de povestioara....si apoi voi pune si linkul...
Sa povestesc epopeea vietii mele...Mari vroia sa plece din tara catre meleaguri mai prielnice...si cum sa fac eu asta?...la vremea aia, dupa posibilitatile mele nu puteam decat sa caut anunturi in ziare ...asa ca incepe Mari sa caste okii bine la Bursa...prima Bursa, primul anunt din UK...am uitat sa spun ca era exclusiv musai sa fie Marea Britanie, Anglia, tara de care eram fascinata, eram cucerita de umorul lor sec, spus cu cea mai impasibila fatza posibila....eram fascinata de politetea lor exagerata, dar care femeilor le merge direct la inima...eram fascinata de filmele, serialele lor,care in cea mai mare parte intra in categoria celor de casa, politiste sau mai tot timpul cu castele, fantome, gentilomi, cai si caini de rasa....ma uimea verdele pur si vegetatia bogata care le vezi oriunde de-alungul insulei, in mare parte datorate ploii aproape continue, dar si iubirii lor pt flori...eram incantata ca in oraselele mai mici nu exista blocuri, ci numai case care aduceau a vilisoare, dupa vorba lor cottage....ok, UK era tara visurilor mele, si pot sa spun ca inca este.
Deci cum spusesem primul anunt pe care pun okii, un englez cauta femeia "ideala" care sa iubeasca musai si cainii....pai era scris pentru mine oameni buni, unde mai pui ca era si din Bradford...cautat urgent pe harta, mijlocul UK, small town, numai bun pentru fatza mea. Repede scriu un raspuns, pun cea mai buna fotografie a mea, si scriu ca am un ogar afgan...pentru cine nu stie este un caine (ranjet albastru)...Dupa cinci zile, adunandu-ma de pe drumuri acasa, cine ma intampina ranjind in pragul casei (aka cutiuta de la bloc) ?...maica-mea c-o scrisoare-n mana. Primisem raspuns...favorabil. A fost o surpriza fantastica...atat de repede...oare de ce? pai avea omul un sanctuary de ogari afgani, rasa lui preferata...adica un fel de azil, de shelter pentru rasa asta de caini...ca sa nu mai zic de foto (fusta scurta, subtirica, tinerica...17 ani diferenta)
S-au dus parlamentari ceva vreme, pana cand s-a ajuns la viza de vizitare, refuzata de ambasada engleza de 3 ori...tipul s-a enervat la un moment dat si s-a decis sa vina inopinant sa ma care el in UK...surpriseul lui fu ca l-au refuzat si pe el!!!! ...enervandu-ne impreuna, am hotarat de comun acord s-o punem de-o mica joaca de-a sotii la primaria sect 4 Bucuresti...s-au impins bani frumosi si-n doua zile Mari s-o trezit maritata!!!!....cu un englez...io mi-s Misis Littlewood now...hi, hi, hi,....cea mai mare greseala a vietii mele.
Buuuun...mers ambasada cu certificat de madama...REFUZAT...englez infuriat peste masura, facut scandal pentru drepturile lui pe la mai marii ambasadei UK....uffffff, in cele din urma reusit obtinut viza...viza era pentru emigrare definitiva ca sotie, nu le cadea bine inca un romanas pe meleagurile lor.
Trimis englez de unul singur la tara lui...nu-mi venea sa plec oameni buni, definitiv?...sa plec eu de la tara mea la a lui, s-o mai vad din ani in paste?....mi-a venit foarte greu dar in cele din urma am luat drumul Angliei, tara visurilor mele .
Nu mai intru in amanunte, cert este ca am vazut si partea urata a Londrei, a birocratiei engleze, dar am vazut si curatenia si gradul de civilizatie ale altora...sunt diferente este adevarat, dar sunt de suprafata...daca te uiti prin spate s-ar putea sa ai surprize.
Cat am stat acolo, n-am vazut tipenie de oameni pe strazi, n-am auzit o vorba romaneasca, tot ce cumparam de mancare nu avea gust...depinde mult de circumstante....cand am ajuns in Romania parca mi-am revenit din coma...parca am trecut de la gheata la cald si bine...si va spun ca erau foarte primitori...dar te simti pierdut, dezradacinat e foarte bun cuvantul...chiar daca e foarte bine ai o melancolie constanta, simti ca lipseste ceva.
Poate nu mi-a fost mie cel mai bine cu putinta, dar ...nu vreau sa fiu ipocrita, tara mea e tare frumoasa si calda, oamenii simpli la fel, aici m-am nascut si am crescut.... ce strica sunt oamenii care nu se mai satura, care nu au o limita a nesimtirii...dar si aici se poate face rabat, cand ajunge cutitul la os, poate nu mai esti in stare sa te controlezi...sau cand te trezesti intr-o balta de bani nu mai rationezi...suntem intr-o tranzitie de la un bine relativ, zic eu, la ceva nou cu care tre' sa ne jucam, sa intoarcem pe toate fetele, sa vedem despre ce e vorba....si in aceasta joaca se fac si greseli....
Eu una nu am numai cuvinte de bine de ce-i aici, dar ma bucur ca m-am intors acasa, la ce-i AL MEU, la mancaruri cu gust, la catze care stau pe strazi la o mica sau o mare barfa, la muntii si marea si dealurile de pe care se-nfuioara fumul iesit din hornurile caselor iarna, la slana si ceapa, la mirosul de pamant reavan din care stau sa izbucneasca bulbii de zambile si narcise primavara, chiar si in mijlocul capitalei.
Aici inca miroase a natural, chiar daca asta implica si miros de balegar...decat a plastic incins si fals pe fatza mai bine vorba unora: la Romanica(desi ma enerveaza rau expresia) si salam cu soia...pe alese.

Baba cl(o)anta

Prezentul inseamna vorba multa,se da mult din gura,din clanta...partea proasta ca de multe ori degeaba...imi aduc acum aminte un film despre vremuri preistorice,in care nu se scotea o vorba,se mormaia,bombanea,se gesticula mult,se imbrancea,dar exista mult mai multa intelegere decat acum.
Initial n-am vrut sa scriu si nici sa pun poze de la mitingul profesorilor,urasc politica,dar m-a impresionat mult cursul evenimentelor.Am ajuns acolo cu inima indoita ca as putea face ceva interesant...ce draq puteam fotografia la o multime de oameni? fiti indulgenti,a fost primul miting la care am fost,ever!!!...eu evit cat pot aglomeratiile...dar m-am trezit in mijlocul asteia...mai ramasesem si singura la un moment dat...si ma invarteam ca prostu'...apoi am vazut o figura interesanta...binenteles ca de barbat!!! pus aparatul la ochi,declansat...eh,strambat el putin,dar era prea carismatic pt a tine cont de jena indusa de privirea lui surprinsa nu prea placut.Apoi m-am intors, cu aparatul in mana...in clipa aia,au inceput cu totii sa pozeze...isi aranjau drapelele,spatele,pancardele,se puneau in pozitii mai bune...ziceau ei...si uite asa a inceput Mari sa prinda gust de fotografiat greve.
Partea buna in toata tarasenia asta a fost ca era greva de profesori oameni buni...oameni intelectuali,oameni cititi,care chiar daca in fond sunt tot oameni,au o decenta dobandita inca de pe bancile scolilor,sau in cel mai rau caz cand nu o au,sunt fortati de imprejurari sa o simuleze!!!
Oricum,a fost perfect...s-a cantat...la chitara,la trompeta,din gura....s-au spus poezii,s-au citit satire usturatoare la adresa mai marilor tarii:aka Tariceanu note de 5 si 6 la limba romana si matematica scoase din catalogul scolii...s-a fluierat din toti rarunchii.
Am vazut o femeie plangand si nu mi-a cazut bine,pentru o clipa mi s-au cam inecat corabiile...dar apoi au intrat covrigii in scena...s-a facut o intreaga Katerinca pe baza salariilor profesorilor din care, se pare alimentul de baza cumparat este covrigul...ca doar pentru atata ajung...pentru chirii sau o pereche de pantofi cat de cat decenti cu care sa apara in fata elevilor nici nu se mai punea problema.
Intre timp unii dintre noi(ma stramb de oki) ne aratam noile jucarii celorlalti!!!...iar altii dintre noi ii surprindeau pe senzor(ranjet albastru)...sac(adica sic).
Intr-un final greva s-a terminat si toti profesorasii s-au imprastiat ca potarnichiile,dar totusi nu dezordonat,ci intr-un lant al patimilor pe toata lungimea casei poporului.
In urma lor a ramas la fel ca peste tot...un loc gol,mare si pustiu,unde aproape ca-ti puteai auzi ecoul...sau egoul...cum vrei s-o iei...si o mare de hartii...singurii care se mai invarteau,pot spune cu sarg si destul de rapid,erau ADP-istii in hainele lor galben-tipatoare...care uite ca mai exista domnule!!!...intr-o lume cu babe cloante si himere precum promisiunile guvernantilor nostrii...mancai-ar mama!!!

Manastirea

Binenteles obisnuita noapte nedormita, 5,30 dimineata gasindu-ma in curul calului lui Stefan...de una singura!!!Abia atunci am facut socoteala in afara de mine cine mai mergea...fara masina!!!....concluzia m-a facut sa dau un telefon,care fu de bine.In cateva minute aparura persoane la care chiar nu ma asteptam....si uite asa am ajuns sa ma intreb cu glas tare,cat de intregi la minte eram?...frig,umezeala,fulgi de nea....partea buna , ca masini au ramas si pe margine,fiind prea multe...he,he,he,he...sa vezi si sa nu crezi!!!!
Am plecat numai cu 2 ajungand rapid in Tiganesti,un sat adormit inca la ora aia si atat de linistit,atat de diferit de capitala ca aveam o acuta senzatie de comfort,de parca ma asezasem intr-un fotoliu facut la comanda pentru curbura spatelui meu.Mergand prin noroaie pe malul lacului si mai apoi pe culmea dealului arat,ascultam uimita trilurile pitigoilor,trageam cu nesat aerul pur,oxigenat in piept si priveam mijind zorile printre crengile inca verzi ale padurii.Zapada reusise sa se asterne o idee peste pamantul mustind de apa,iar crengutele se indoiau sub greutatea picaturilor ce se strangeau.In cateva minute musteau si ghetele mele,la fel cu pantalonii pana la genunchi.Dar eram fericita,nici-un strop de oboseala nu simteam...chiar mi-a trecut o data prin cap gandul ca de fapt sunt nedormita,desi nu dadeam nici-un semn.Cat de mult poate sa insemne pentru mine aerul curat,padurea...parca eram iarasi in facultate,pe coclauri,cand inca n-aveam idee ce implica viata cu adevarat.
Manastirea Tiganesti este chiar pe malul lacului,un loc destul de intins,cu multe corpuri de cladiri,un loc extraordinar de curat,ordonat si la fel de linistit ca si restul satului.Cat m-am invartit prin el,am avut senzatia ca m-am intors in copilarie,cand ma jucam cu verisoara-mea pe prispa casei,asteptand sa ne cheme la masa.La 8 dimineata mirosea a mancare,dar a mancare oameni buni,facuta in casa,de tara,fara conservanti,a bors proaspat si mamaliguta facuta la ceaun pe soba.De multe ori am vrut sa ma rup de lume pentru cateva saptamani si sa ma refugiez in tihna ce ti-o dau asemenea locuri,dar nu am avut curajul sa ies de una singura din obisnuintza searbada a Bucurestiului.Iubesc atmosfera manastirilor si linistea sufleteasca pe care o simt din momentul in care pasesc in lumea lor...dar atat.Oamenii sunt aceeasi,cu toate ca spun ca sunt cu D-zeu in inima si suflet.O maicuta,ne-a intrebat pe cine cautam,nu inainte de a accentua ca este maica stareta,conducatoarea locului respectiv.M-am intrebat pe loc,oare de ce a simtit nevoia sa accentueze asta...si mi-a dat raspunsul,cand impingand destul de brutal unul dintre prieteni,a trecut mai departe.Si asta numai pentru ca i s-a raspuns ca nu aveam treaba cu nimeni.

Roz cu buline albe

Azi a fost o zi de kko pt mine...pt altii(Zgabeatza) a fost buna.Am trecut prin enshpe mii de stari...de la 100% cadere psihica,la revenire 80%,de la plans la ras,de la calm la agitatie browniana,de la prietena la loc de buna ziua...dar cel mai important,de la prieteni suparati la prieteni foarte buni impacati...m-am certat cu trei persoane in decurs de juma' de ora...tre' sa intru in cartea recordurilor personale...de obicei sunt impaciuitoare,concilianta,las multe de la mine...de data asta am explodat,paranoia a intrat in actiune,alimentata de agenti patogeni externi...si uite asa a facut Mari POC...da' ce poc!!!!..sa nu ma recunosc nici eu!!!....dupa ce am facut poc,am iesit cam jumulita cu moralul tot pe undeva pe la parter...dar parca se vedea si o bucatica de cer albastru.
Eu izbucnesc greu,tre' multe smetii peste oki...ok ajunge...mai are si Mari zile proaste,nu e numa' lapte si miere pe poteca ei...sunt si eu om, ca toti ceilalti cand nu mai rezist la un stres clachez.
Imi vine si mie,ca unui drag prieten sa las tot si sa fug...unde? in Mexic...dar unde-s banii? de fugeat...of,of...pentru un singur lucru invidiez lumea occidentala,hai sa zicem americanii...cand nu le mai convine ce-i in Texas,se duc in Florida...iau o masina pe nimic,se angajeaza oriunde,traiesc o continua aventura daca vor...daca esti baiat destept,cum cunosc eu pe cineva,te descurci destul de usor pt inceput...totul e sa ai curaj,poate si un prieten de nadejde langa tine,si drag de viata...UMORUL este o conditie absoluta,nediscutabila.
Doamne ce bine era cand eram copii...aveau altii grijile,noi ne vedeam de joaca,de papa cu forta,de desene animate...am zis de multe ori ca lumea e urata,lumea oamenilor...natura in shimb e pt mine raiul pe pamant...iubesc pamantul,imi place mirosul lui,mirosul fanului proaspat cosit,mirosul brazilor,mirosul focului de coceni de porumb,mirosul focului de lemn de brad,mirosul aerului curat...aici in Bucuresti,in cutiuta de la bloc ma simt incoltita,vreau sa fug si n-am unde...iesirile cu fotografii valoreaza aur,las orice pe planul doi...dar totusi cand faci parte dintr-un grup este si greu,chiar foarte greu...trebuie sa te duci cu valul,sa faci compromisuri multe,sa inghiti multe...la fel ca orice lucru pe lumea asta are si bune si rele.
Multi ar spune ca despic firul in prea multe....sunt asa pentru ca nu inteleg de ce nu poate fi tot timpul bine?...de multe ori am senzatia ca trec pe langa ceva foarte important ca descoperire stiintifica,ca creierul meu ar putea face lumea mult mai buna daca as sti sa-l folosesc macar 50%.
De exemplu,si probabil ca multi ma vor condamna,nu cred in Dumnezeu...cred ca a existat cineva foarte de treaba la un moment dat care s-a folosit de credulitatea oamenilor,de frica lor de o putere mult mai mare,pentru a-i tine in frau,pt a nu face rau.Sau si mai inainte altcineva a scris biblia profitand de credulitatea celor de atunci...ca si a celor de acum,obtinand profituri moka de la milioane de oameni.Nu contest ca se face si bine,dar si mult rau in numele cuiva care nu e palpabil,nici vizibil...nu intru in detalii....offffff vreau o lume buna la suflet,fara certuri,fara razboaie,fara probleme,o lume care sa fie roz cu buline albe,dar nu dulce ca sa nu ni se aplece...si nici cu gust de branza(ma stramb de oki)

De peste mari si tzari

S-a maritat OanaRaileanu!!!!!!!!....si nu oricum,ci cu un american....nu,nu la Paris,ci la Bucuresti...ei si! ce-i cu asta? s-a maritat o fata,fosta colega de foto la cursurile lui Mociornita...fosta modela a prea controversatului nostru moderatore mr. Fred...bine,bine,da' ce-i cu asta?...Pai ce sa fie oameni buni>>>nimeni nu credea!!!!...nu credea ca se va marita!!!!daramite cu un american!!!!...si uite ca a pus-o fata...si foarte bine....bravo ei din toata inima!!!!Acum e missis de la Torre!!!!
De ce nimeni nu credea?....eh,asta-i alta poveste...33 sau 34 nu mai sunt sigura,de anisori...plus ceva infirmitati,plus ceva shunculitze prin parti esentiale, care si le etala cu mandrie....nu intru in amanunte,nu spun nimic cu invidie,nici cu rautate...relatez o stare de fapt,care pe multi ne-a facut sa gandim ca minte.Si totusi e cat se poate de adevarat...si nu numai ca e adevarat,e si cat se poate de genuine...si nu,nu ma repet,ci ma refer la sentimentele dintre ei...Se iubesc oameni buni...din tot sufletul....se cauta din priviri,mana lui cauta mana ei si invers,se pupacesc intruna,se inteleg,rad cu pofta unul in bratele celuilalt,isi fac ganduri de viitor.
Este intr-adevar un paradox...el s-a uitat la ea????....prietenii stiu de ce!!!!...dar culmea ca si ea s-a uitat la el!!!!....vedeti in poze de ce!!!....
Si uite asa s-a mai daramat o axioma de a mea,cum ca nu tot ce zboara se mananca....ba da bre!!!....TOT CE ZBOARA SE MANANCA...numai ca uitai sa spun ca io sunt per pedes,io nu zbor,si din cate se pare nu voi zbura niciodata...Aripile mele sunt frante fara putinta de videcare...traiesc totusi cu o dilema...oare la cine-i buba? la mine? sau la nenea doctoru'?...Se pare ca-i la mine,si-ntre timp am si orbit(de' Precambrianu-i de vina),ca nu reusesc s-o vaz...sau m-am senilizat si nu mai sunt constienta de ce conteaza cu adevarat in viatza...ntz!!!!...ce complicata-i viatza!!!!...m-am plictisit ingrozitor sa tot alerg dupa cai morti pe pereti...m-am plictisit asa tare,ca am intrat intr-o stare de amorteala,de staza,de nesimtire,de sictir...ca daca da trenu' peste mine nu cred sa simt ceva....pare rau,da' mi sa duse sictiru'-n mana si nu mai poci scrie....

Jack si vrejul de fasole fermecat

Ok...o sa fie o poveste in urma povestii de pe softpedia,in urma povestii lui Zgabitza...deci va fi cea din coada,bun loc...sa vad cum ma descurc.
Obisnuita noapte de nesomn,cu toate ca am incercat...intalnit 7,30 Universitate,eu ajuns 7 in da monin Unirii,scos bani.Deci la 7 dimineata,sambata cand e pustiu, Marlen facea o mica plimbare in plin centrul Bucurestiului,pe intuneric de una singura in speranta ca va ajunge la ora fixa,in caz contrar trebuind sa faca muuulte maruntzele, not turned blue din cauza de prea multa briza inghetata.
S-a votat....iar masina,adica microbuz,adica si mai inghesuit.Ca sa am loc, ma pun pe scaunul de langa usa,mustacind in barba ca sunt cea mai shmechera.Porneste masina,Mari se aseaza comfortabil si adoarme...un sfert de ora cat am circulat mai usor in Bucuresti...ca pe urma bravului nostru sofer i se face cald si deschide geamul,ca doar ce conta ,crivatul format la viteza aia se pupa cu adierea puternica ce venea dinspre usa neetansa,si se oprea direct in fatza mea adormita rezultand o sculptura in ice.Bunul meu prieten I2c schimba locul cu mine,reusind sa chituiasca usa cu shervetzele(ranjet albastru)...pana se urca sau cobora cineva!!!!!
Ajunsi la Busteni,stiti povestea, ne dam hutza cu Senzatii tari...nu ne-am intrebat o clipa:"oare de ce se numeste asa?"...cea mai in masura sa povesteasca este Zgabitza care a trecut prin toate culorile curcubeului,in functie de milimetrii care desparteau rotile remorcii de marginea haului...asta in timp ce culoarea vanata(de frig) era foarte indragita noua tuturor,din moment ce stralucea pe fatza fiecaruia.S-au indesat caciulile pe cap,s-a mai pus un pull--over,manusile in maini ...si totusi...ochii tuturor erau larg deschisi la o frumusete cred ca rar intalnita de vreme.Orasul era in nori si ceata,dar nu erau compacte...din cand in cand bunul nostru prieten luminos incerca sa scoata putin nasul pe dupa perdeaua groasa,dar i se dadea peste.Cativa fulgi de nea rataciti la un moment dat,s-au gandit sa ne dea tarcoale in sperantza ca o sa-i bagam in seama si o sa vorbim cu luminosul sa mai stea ascuns o vreme.
Pe masura ce urcam, plafonul de nori cobora....temperatura scazuta combinata cu umezeala ce plutea in aer,imbracase in rochite albe dantelate fiecare brad verde, sau dupa cum am intalnit unul de culoare alb-galbuie ale carui crengi impodobite cu lungi si delicate ace subtirele se indoisera sub greutatea chiciurei.D-abia l-am putut zari prin ceata,dar cand ne-am apropiat corul fotografilor amatori de balta a izbucnit in urlete de deznadejde si diperare,in timp ce maini contorsionate cotrobaiau pe sub folia cu care era imbracat saracul Senzational,incercand sa bubuie in cabina soferului.
Pot sa spun ca singura parte cu adevarat interesanta pentru fotografie a fost asta...dar a fost!!!
In cele din urma trecand de nori,ne-am trezit in poveste...ma uitam in jur si nu vedeam deloc vrejul fermecat!!!La picioarele noastre se odihnea un ocean de vata pe batz!!!!...sau o imensa cada plina cu spuma de baie!!!...sau frisca!!!...sau ce vreti voi!!!.. norii erau atat de valatuciti ca pe alocuri formau vartejuri dar nu in jos,ci parca incercau sa ajunga la soare...culorile erau nedefinite:de la alb la crem,apoi gri,un iz de aramiu,si din cand in cand se itzea cate-un rand de braduleti verzi stand la coada, asteptand cuminti sa ajunga in fatza.Iar cerul,cerul era de un albastru atat de pur si atat de albastru ca te dureau ochii uitandu-te la el.
Una peste alta,desi a inceput cu stangul,desi organele mele interne n-au mai fost de mult atat de mixate, cu toate ca eram deasupra plafonului de nori la noi in remorca era ceata...de praf,la sfarsit rebegita de frig si jegoasa cum n-am mai fost de mult,in timp ce mi se lipeau genele in caldura microbuzului,mi se perindau in intunecimea ochilor tot felul de povesti cu zane,balauri si feti-frumosi cu numele de Jack.
Later edit....WARNING....do not try this with your own car...only if you don't care!!!!!