joi, noiembrie 24, 2005

Dor de duca...dor de-ntors



Ca urmare a spuselor de pe alt blog, mi-a venit o idee de povestioara....si apoi voi pune si linkul...
Sa povestesc epopeea vietii mele...Mari vroia sa plece din tara catre meleaguri mai prielnice...si cum sa fac eu asta?...la vremea aia, dupa posibilitatile mele nu puteam decat sa caut anunturi in ziare ...asa ca incepe Mari sa caste okii bine la Bursa...prima Bursa, primul anunt din UK...am uitat sa spun ca era exclusiv musai sa fie Marea Britanie, Anglia, tara de care eram fascinata, eram cucerita de umorul lor sec, spus cu cea mai impasibila fatza posibila....eram fascinata de politetea lor exagerata, dar care femeilor le merge direct la inima...eram fascinata de filmele, serialele lor,care in cea mai mare parte intra in categoria celor de casa, politiste sau mai tot timpul cu castele, fantome, gentilomi, cai si caini de rasa....ma uimea verdele pur si vegetatia bogata care le vezi oriunde de-alungul insulei, in mare parte datorate ploii aproape continue, dar si iubirii lor pt flori...eram incantata ca in oraselele mai mici nu exista blocuri, ci numai case care aduceau a vilisoare, dupa vorba lor cottage....ok, UK era tara visurilor mele, si pot sa spun ca inca este.
Deci cum spusesem primul anunt pe care pun okii, un englez cauta femeia "ideala" care sa iubeasca musai si cainii....pai era scris pentru mine oameni buni, unde mai pui ca era si din Bradford...cautat urgent pe harta, mijlocul UK, small town, numai bun pentru fatza mea. Repede scriu un raspuns, pun cea mai buna fotografie a mea, si scriu ca am un ogar afgan...pentru cine nu stie este un caine (ranjet albastru)...Dupa cinci zile, adunandu-ma de pe drumuri acasa, cine ma intampina ranjind in pragul casei (aka cutiuta de la bloc) ?...maica-mea c-o scrisoare-n mana. Primisem raspuns...favorabil. A fost o surpriza fantastica...atat de repede...oare de ce? pai avea omul un sanctuary de ogari afgani, rasa lui preferata...adica un fel de azil, de shelter pentru rasa asta de caini...ca sa nu mai zic de foto (fusta scurta, subtirica, tinerica...17 ani diferenta)
S-au dus parlamentari ceva vreme, pana cand s-a ajuns la viza de vizitare, refuzata de ambasada engleza de 3 ori...tipul s-a enervat la un moment dat si s-a decis sa vina inopinant sa ma care el in UK...surpriseul lui fu ca l-au refuzat si pe el!!!! ...enervandu-ne impreuna, am hotarat de comun acord s-o punem de-o mica joaca de-a sotii la primaria sect 4 Bucuresti...s-au impins bani frumosi si-n doua zile Mari s-o trezit maritata!!!!....cu un englez...io mi-s Misis Littlewood now...hi, hi, hi,....cea mai mare greseala a vietii mele.
Buuuun...mers ambasada cu certificat de madama...REFUZAT...englez infuriat peste masura, facut scandal pentru drepturile lui pe la mai marii ambasadei UK....uffffff, in cele din urma reusit obtinut viza...viza era pentru emigrare definitiva ca sotie, nu le cadea bine inca un romanas pe meleagurile lor.
Trimis englez de unul singur la tara lui...nu-mi venea sa plec oameni buni, definitiv?...sa plec eu de la tara mea la a lui, s-o mai vad din ani in paste?....mi-a venit foarte greu dar in cele din urma am luat drumul Angliei, tara visurilor mele .
Nu mai intru in amanunte, cert este ca am vazut si partea urata a Londrei, a birocratiei engleze, dar am vazut si curatenia si gradul de civilizatie ale altora...sunt diferente este adevarat, dar sunt de suprafata...daca te uiti prin spate s-ar putea sa ai surprize.
Cat am stat acolo, n-am vazut tipenie de oameni pe strazi, n-am auzit o vorba romaneasca, tot ce cumparam de mancare nu avea gust...depinde mult de circumstante....cand am ajuns in Romania parca mi-am revenit din coma...parca am trecut de la gheata la cald si bine...si va spun ca erau foarte primitori...dar te simti pierdut, dezradacinat e foarte bun cuvantul...chiar daca e foarte bine ai o melancolie constanta, simti ca lipseste ceva.
Poate nu mi-a fost mie cel mai bine cu putinta, dar ...nu vreau sa fiu ipocrita, tara mea e tare frumoasa si calda, oamenii simpli la fel, aici m-am nascut si am crescut.... ce strica sunt oamenii care nu se mai satura, care nu au o limita a nesimtirii...dar si aici se poate face rabat, cand ajunge cutitul la os, poate nu mai esti in stare sa te controlezi...sau cand te trezesti intr-o balta de bani nu mai rationezi...suntem intr-o tranzitie de la un bine relativ, zic eu, la ceva nou cu care tre' sa ne jucam, sa intoarcem pe toate fetele, sa vedem despre ce e vorba....si in aceasta joaca se fac si greseli....
Eu una nu am numai cuvinte de bine de ce-i aici, dar ma bucur ca m-am intors acasa, la ce-i AL MEU, la mancaruri cu gust, la catze care stau pe strazi la o mica sau o mare barfa, la muntii si marea si dealurile de pe care se-nfuioara fumul iesit din hornurile caselor iarna, la slana si ceapa, la mirosul de pamant reavan din care stau sa izbucneasca bulbii de zambile si narcise primavara, chiar si in mijlocul capitalei.
Aici inca miroase a natural, chiar daca asta implica si miros de balegar...decat a plastic incins si fals pe fatza mai bine vorba unora: la Romanica(desi ma enerveaza rau expresia) si salam cu soia...pe alese.

2 comentarii:

termita spunea...

Si deci ai ramas "Misis Littlewood"? :)

ogarafgan spunea...

Am pus un nou post cu bolentin da Bucuresci...nu-i terminat...dar maine sigur o sa fie...acolo-i raspunsul