Asezata pe un scaun astazi asteptam metroul. Aveam parul strans sus prins intr-o clama mare si-mi atarnau zulufi rari si lungi, ondulati.
Primele semne ca se apropie de statie incep sa le simt anemic dar dulce si angelic pe gat. Zulufii incep sa-mi danseze usor pe piele, mangaietor si-n secunda urmatoare toti fiorii din lume se strang unu-n'tr-altul si in mine.
Si-mi dau seama cate veacuri au trecut de cand n-am mai simtit ......
De cand nu mai simt nimic ....
De cand ochii-mi sunt goi ....
Ca si sufletul ...
2 comentarii:
Superba imagine... imi place mult...
Multumesc d Dinu!
Cand mai pace ceva, bagati :D, apreciez mult parerea dumneavoastra!
De fapt stiti ce apreciez? omenia ... cat sunteti de cunoscut si de vechi in meserie, nu va vine greu deloc sa spuneti 2 cuvinte, asa cum unora le cade rangu' si-si pierd locul de pe piedestal daca zic doamne fereste ceva! .... de bine :D
Trimiteți un comentariu