Photobucket

miercuri, mai 26, 2010

Surzi și orbi



Iese de la metrou. E obosită și are ocupate ambele mâini cu sacoșe. Rămăsese mai în urmă de gloată să cumpere niște portocale. Portocale mari, frumoase, dulci și zemoase, la numai :D 7 lei kilul.
Știa că sunt, pentru că mai luase, iar acum coborâse special în hrubă, pentru nectarul cela special.
Fusese o zi bună și era mulțumită, dar ochii-i jucau feste.
Se hotărâse, deși avea greutate, să urce pe scări, cum face de obicei în ultima vreme. Ochii obosiți o înțepau, iar lumina becurilor de la ieșirea din metrou o amețeau un pic și o orbeau în același timp.
Patru siluete zgomotoase coborau alergând pe scări. Cu pungile decolorate în mână, umplute cu oricare dintre gaz de brichetă, prenadez, acetonă sau bronz, se împingeau unii pe alții, două fete și doi băieți.
Substanța fericirii pusese stăpânire pe ei, cine știe de cât amar de vreme. Fericirea și nepăsarea, mână-n mână cu răutatea! Mâncaseră banane și-acum aveau în cealaltă mână liberă, cojile.
A presimțit o fracțiune de secundă că ceva n-o să meargă bine. S-a înghesuit cât a putut în perete, dar cum era ca un liliac la lumina zilei, n-a văzut nimic. Decât a simțit. A simțit o ură neînchipuită direct în plină figură. Una dintre fetele aurolace, care era mai sus pe trepte, ținând coaja de banană dintr-un capăt, cu toată forța, ca și când ar fi biciut un cal, i-a șfichiuit fața.
Timpul a împietrit. Simțea cum îi arde pielea și i se scurg resturile de banane zdrobite în bărbie. S-a dezmeticit repede și s-a întors uitându-se în jos după cei patru care fugeau, printre zoaie. O ploaie de cuvinte de bine i-a țâșnit printre dinți, în timp ce gândul se întreba tâmp de ce? De ce atâta răutate? De ce ei? Nu era prima dată! Mai luase o palmă peste ochi, tot așa dată cu forța unui baros, cu ceva ani în urmă. Și tot gratuit, de la o necunoscută plecată cu pluta!
A ieșit la aer și a scos un șervețel. S-a șters, de mai multe ori cu scârbă, apoi a ridicat ochii spre cer și a spus încetișor uitându-se câș ”Dacă vrei să mă pedepsești, găsește și tu ceva mai puțin dureros, și umilitor. Că tot mi le dai des, sunt învățată, dar chiar era nevoie de așa ceva? - Lături mi se servesc la nas, sistematic, de foarte mulți ani - Auzi?!!!!!! Sau ai auzit numai ce am spus mai înainte în oraș, că nu cred în tine?”

079-1

18 comentarii:

Crin spunea...

tot originala ai ramas. :)

fotomaniacu spunea...

Daca nu esti pregatit sa te aperi o iei in bot. Asta e morala.
Mai e o morala: asta se intimpla pentru ca lumea nu ii ia la omor pe obraznici. Daca am afla ca a murit unu pentru ca a tras o flegma lumea nu ar mai trage flegme. Si mai e o morala: politia e de cacat. Platim servizii secrete si suntem batuti pe strada de golani. Probabil serviciili vegheaza ca sa putem fi batuti in lniste, sa nu ne invadeze rusii sau americanii sau ungurii si sa faca ordine in haznaua asta.

Catalin spunea...

Dar oamenii de genul nu-s abulici când "respiră" cu pungile la gură?
Sau erau la început...

patty_35 spunea...

reactiile unei lumi diforme fara...repere. Sau din ce in ce mai fara repere...

Stii ce mi am zis dupa primele randuri??!?

"Multumesc, Doamne, ca ai fost(totusi)acolo si nu i-a fost si...mai rau."

Caci societatea, aici, "jos"... nu face nimic(nimic de-a devaratelea) ca sa indrepte(cumva) si niste suflete schilodite ca ale celor care tocmai papasera...banane.

Ei si femeia...victimele aceleiasi societati. Pe care ar putea sta scris de acum in 20 de ani(...), NEPASARE!

Pupic si nu-ti pierde(totusi)...curajul.

Monique spunea...

O scena vazuta aici... Un individ nu sta la rand pentru a se urca in autobuz, se inghesuie in fata . In doua minute e luat de jandarmii care erau pe margine din intamplare si prins ca cel mai mare infractor cu mainile la spate. Asta doar pentru ca s-a impins...Ar fi multe de zis...
Postarea e insa o incantare,textul e atat de bine scris incat simt miros de portocale si dezgust de parca as fi fost acolo ....

Costea spunea...

L-am caftit odată pe unul care se luase de o femeie cu plase în ambele mâini...
Se uita unul de genul ălora la mine ieri...abia aşteptam să facă un gest să îmi testez tenişii pe faţa lui...

Danca Danela spunea...

Imi place foarte mult fotografia!Ea imi spune despre tine ca esti ca o pasare , care prin zbor se ridica deasupra rautatilor si deasupra gunoaielor care gratie gravitatiei cad greoi pe pamant.E o intuitie ca scaparea e deasupra pamantului, in cer, in zbor.
Sfantul Duh s-a pogorat pe umerii Domnului nostru Iisus Hristos , intrat in apa Iordanului spre a fi botezat cu apa de Sfantul Ioan Botezatorul,sub forma unui porumbel.(Prin pogorarrea Sfantului Duh , botezul cu apa a devenit Botez)
Se spune de catre oamenii care cerceteaza sufletele oamenilor, denumiti adesea psihologi, ca oamenii violenti isi manifesta de fapt masura lipsei de dragoste de care au fost lipsiti.

Imi pare rau ca ai fost lovita, umilita si poate ai si plans.Domnului nostru Iisus Hristos i-au facut la fel:l-au scuipat, l-au batjocorit, i-au dat sa bea fiere si otet in loc de apa si apoi l-au rastignit intre doi talhari.Nu facuse niciun rau la nimeni.Asa cum nici tu nu le-ai facut rau adolescentilor , fiinte neiubite din hruba.
El, Mantuitorul ne-a aratat calea , asa iubit si nedreptatit , a Inviat.
Ne-a aratat El, cum putem noi oamenii , ca mine si ca tine, sa iubim si sa iertam pe cei care ne batjocoresc , ne umilesc, ne strivesc.De fapt nu putem sa-i iubim pe ei si in speta pe noi(caci de unde ne-am mangaia sufletele ranite, daca nu din iubire?)decat crezand in El, strigand la El, uramandu-l pe El.
Si cum ziceai ?:) ,, Nici nu cred in Tine?``

ogarafgan spunea...

Crin :), a rămas numai originalitatea =)))))), după tine ;), că după alții nici aia =))))))

Domnu fotografu, în primul rând îmi cer scuze că răspund târziu, la fel și tuturor celorlalți, aveți perfectă dreptate, poliția, adică cică forțele de ORDINE ha!, e de căcat, toată puterea e de căcat. Într-un stat în care nu se face nimic pentru mușterii de rând, te mănâncă muștele și-apoi viermii.
Suntem un popor de putori! E cel mai bine exprimat! Și zic suntem, pentru că din poporul ăsta fac parte și eu .....

Cătălin, le dă starea de euforie, nu de neputință, porcăria aia.

Petruța, dacă era „Domnul„ p-acolo, nu se întâmpla nimic :)
Și ai dreptate, societatea în care trăim, explică totul.

Monique, după cum ziceam mai sus, societatea, forțele de ordine.
Mulțam de cuvintele de bine, altele decât ale mele din post :))

Costea, m-ai făcut de râd, e bine! Spor la postat opinci, pe fețele tuturor neciopliților, vorba fotografului, tăiat capul. Și vorbesc serios, altfel nu mai se face nimic la noi, pentru că nimeni nu mai știe de frică. Spun frică, pentru că bunul simț?????? ce e aia?!!!!!

Dăncuțo, mulțam de încurajare, dar să-ți spun un lucru: nu știu de ce, dar ffff repede m-am calmat, parcă nici nu se întâmplase. Și nu e prima oară! Parcă nu mai îmi pasă, nu știu sigur! Ce e sigur, e că sunt absolut senină în câteva clipe și asta e bine :)
Cât privește ce am zis la sfârșit, era retoric :)))))
Eram sigură că o să scrii despre :)

Mulțam tuturor de trecere! :) uamenilor :)

Danca Danela spunea...

Bine, daca erai sigura ca o sa-ti scriu despre ...atunci sa-mi spui ce-ti voiu scrie la postarea cu sexul in siti ?

ogarafgan spunea...

Eiiiiii, nu mai stiu! Chiar vrei să le stiu pi tăti? Că doar nu îsssss, stii tu ține!!!!! :)
Pup! :)

Unknown spunea...

...la fel de gratuita ca si caramida din trenul lui Fudulu...
Natie nativ barbara!!!
Citind,am avut flash-uri cu aurolacii mei din buricul targului ,de pe vremea cand abia imi luasem carnetul si conduceam crispata sa nu-i raresc la semafor cand se inghesuiau sa-mi mazgaleasca geamurile ,chipurile ,le spalau fortat pentru "cativa banuti" (nu trebuiau sa fie prea cativa,ca ti-i aruncau in cap!).Vazusem eu cum fac soferii adevarati-dau drumul la stergatoare cand se apropiau de masina si erau ocoliti;asa am facut si eu,numai ca efectul a fost altul:a tunat cu injuraturi ,s-au urcat pe capota si mi-au rupt stergatoarele!Norocul meu ca a coborat domnul din spatele meu si i-a pus pe fuga....si mai aveam doar 200 de m pana acasa...


...lasa,Ogarito,cand ne vom intalni,impartim o portocala:)

Paul Radu Mircescu spunea...

Va multumesc, doamna.
Pentru tot.

dulcinea spunea...

Sunteti foarte frumoasa.

ogarafgan spunea...

Doina, tu faci un lucru tare drag mie, studiezi păsările, cele mai gingașe ființe de pe Terra :)
Îmi pare rău pt ce ți s-a întâmplat :(, văd că e general valabil.
Împărțim portocala, cum să nu, să ne rămână mirosul fresh pe mâini, să ne mai spălăm un pic! =)))) nu că ar fi de la noi, ci de la vremurile înconjurătoare :)

Domnul, aaaa, văd că nu v-ați schimbat PRM-ul, deci Paul, n-aveți pentru ce!
Yuahrr velcom! :)

Dulcinea, :)

Mihaela.Cojocariu spunea...

mi-am adus aminte de una dintre cele mai penibile "zicale" cre(ş)tine, cea cu întorsul celuilalt obraz când o iei în freză...
tare frumoasă scriitura :)

ogarafgan spunea...

Mihaela, chiar că e penibilă! Că nu se sfiește nimeni, când te vede atât de prost să expui la tocat și celălalt obraz, să-ți refuze invitația!!!!
Mulțam de cuvinte bune și trecere Mihaela.! :)

Anonim spunea...

nu mi s-a-ntamplat niciodata ...
interesanta experienta...
si excelent descrisa...
cand iti spuneam ca esti buna...
tu: batman batman...
:)

ogarafgan spunea...

Hahaha, ultima parte mi-a adus aminte de un prieten vechi .... și drag un pic, dar mai ales de fața pe care-o avea cănd spunea batman batman :))))
Mulțam Sorinuco! :)