joi, septembrie 02, 2010

Lumină și noname



O seară foarte interesantă avusei. Am cunoscut un fotograf de război - Viorel Florescu, i-am văzut mecla lui Marcel Eremia, îîîîîn sfârșit, și la plecare i-am adus la cunoștință că mă bucur de acest fapt :D, și l-am văzut pentru prima dată pe nea Pandele.
Ne-am întins, ca balegile la soare în Casa cu tei din Piața Rosetti, la ceva cafele, cioco calde sau cu lapte și nește machiavele :D
Și-am ascultat povești de război, și de viață ale domnului Florescu.
Am urmărit un slideshow cu poze extraordinare, surprinse de un om premiat de două ori de Pulitzer, un român ce și-a mutat casa la New York de multă vreme, din 1979. Și de atunci hălăduie prin lumea întreagă, unde om cu om se măcelărește, unde copiii umblă cu bazucile, precum umblă ai noștri cu acadeaua-n gură.
Unde-i un dezastru hop și dânsul. Care-și pune viața în pericol în slujba americanilor pentru 90 000 de coco pe an. De fapt asta era acum trei ani, probabil că acum e mult mai mult.
Un om micuț de statură, care pare firav, cu degețele de copil și fața brăzdată de trecerea timpului prin tranșeele vieții. Care gesticulează mult, în încercarea de a găsi cuvintele potrivite în limba română, dar nicidecum stâlcite.
Un om care mie mi s-a părut că vine din alt timp. Cu foarte mult bun simț și destul de timid, ținând cont pe unde a trecut.
Normal că mi s-a părut așa, din moment ce a aterizat în prea scumpa noastră Românie din timpul americanilor. Deși e impropriu spus, dânsul fiind mai mult plecat prin lume. Un timp internațional, dar oricum paralel cu cel de pe-aici.
Cum m-am dus cu degețelu-n cur la această întâlnire, n-am nicio poză cu dumnealui, dar o găsiți aici

http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/08/viorel-florescu-un-mare-fotograf-roman.html

Păcat că da, nu puteți vedea mai nicio fotografie de-a dânsului sau cuvinte despre munca de la Newsday ori alte ziare americănești, pe net.
Valorile care ne reprezintă ca români nu contează. În schimb vorbim despre țigani, Simone senzuale, Boc-(ci)i mici dar mari în cuci și nenorociți ce bat oameni pur și simplu degeaba.
Mi-e o silă de mă duc să bag în mine o lămâie-ntreagă.
Vin binedispusă, dar mă pune dracul să dau drumul la televizor, să văd românismu-n floare.
O fi vreun canal privat care să se bazeze exclusiv pe prezentarea valorilor românești din toată lumea? Începând de la frumusețile țării și nu mă refer la viloaiele enorme lipsite de orice bun simț estetic, până la valorile, puținele pe care le mai avem prin țară, mai multe prin străinătățuri, omenești.

Offffff, ce mă dărâmă pe mine chestiile astea, cât de tare mă revoltă și cât de repede aș pune mâna pe tun! Clocotește ura-n mine și sunt în stare de multă!
Mi-e silăăăăăăăăăăă de semenii mei ...... mi-e silă să zic și mei ...... de marea majoritate, offfffff!
De la lumină la-ntuneric ..... beznă!

167

7 comentarii:

Dan Moruzan spunea...

Frumoasa seara! Imi pare rau ca nu am putut sa vin si eu.
Cat despre sila... lamaia e prea dulce!

catalin fudulu spunea...

Pe dl Pandele il stii din mai 2010...

ogarafgan spunea...

Dane, merita să ajungi :)
Dar nu-i nimic, mai vine dânsul prin țară. Are un apartament în București, cel al mamei, care s-a dus, și fuge de câteva ori pe an, din mijlocul zonelor de conflict cum le spune dânsul, direct în pătuțul bucureștean, pentru o odihnă binemeritată. La cei 61 de ani.

Cătălin, pe domnul Pandele nu-l știu de atunci, că nu știam că era domn Pandele. Nici măcar n-am știut că a fost și domn Pandele, deci nu m-am interesat de fața dumnealui.
Concluzia: azi l-am văzut prima dată pe domn Pandele :)))))
Ce de domni Pandele sunt acum, 5!!!! :D

Doina Russu spunea...

daca stiam la timp,teoretic ziceam "da,vin si eu la intalnirea aceasta" dar,practic,tot n-as fi ajuns....
citind prin blogurile voastre despre asta,mi-am dat seama ce repede ma simt mandra de romanul nostru - e asa de usor sa "imparti" gloria cu altul!
sincer,toata admiratia pentru ce a facut!

si acum ,mesaj personal) :) ) -am sa las pe aici un zambarici de cate ori intru ,sa stii ca ti-am deschis usa ;credeam ca ti-am scris asta,dar "recapituland" mi-am dat seama ca zapacita cum sunt,am dat pagina in loc sa "trimit scrisoarea"!
:)!

ogarafgan spunea...

Mulțumesc mult Doinița :) e o onoare, spus sincer. Îți admir tare mult păsăricile :D pe-o parte. PĂ cealaltă invidie că poți. Timp, obectiv, posibilitețuri s-ajungi p-acolo :)
Te aștept oricând cu smailul dĂ trecut și dat binețe :)

Marcel Eremia spunea...

Scuze de oroare! :) Am corectat-o şi ... justificat-o!

Recunosc public că ai fost prima!

ogarafgan spunea...

:)) Oh, acum mă simt muuult mai bine :P
Mulțam Marcele :))