joi, septembrie 30, 2010

Acum ...... și Altădat




Mi-e dor de Crăciun! Mi-e dor de Șicone. Mi-e dor de tata.
Mi-e dor de oamenii de altădată!
Mi-e dor de Nelu. De iernile bogate când plecam din doua-n două săptămâni la Comănești și plimbam ursul pe lângă urs :)
Când mă legăna personalul în somnul de noapte și oamenii erau fericiți. Da, erau fericiți! Și eu printre ei.
Fețele erau senine și ochii aveau luminițe jucăușe, neascunse în ei. Parcă se auzeau clopoței cu sunete cristaline la orice oră din zi și din noapte.
Nu erau televizoare color, nu computere, carne, ciocolată, nu era curent sau program TV mai mult de două ore pe zi. Nu erau toate astea, dar era tihnă, era aer, curat.
Existau suflete. Albe.
Acum nu mai sunt decât negre. Și câteva rătăcite, care o dată au fost albe.
Acum bat spre gri.
Acum ........
Acum ne mâncăm între noi. Prietenii nu sunt prieteni. Soții nu sunt soți. Mamele nu sunt mame. Copiii nu le recunosc și înfig cuțitu-n ele.
Acum privirile sunt pline de venin. Și cuvintele! Sau sunt pline de lacrimi și amărăciune.
Acum cuvântul de ordine, este DURERE .......
Acum este timpul lui FĂRĂ SPERANȚĂ ...... cel puțin nu în viața asta.

Mi-e dor de Crăciunul de Comănești - 1990 și ceva! Mi-e dor de tata, și de Șicone, și de Nelu .....
Mi-e dor de oamenii buni de altădat.

698

marți, septembrie 28, 2010

Maci? Că io, da

Listen, for God sake ...... mulțam Mireille :)



Ce fai maci?
Că io când te visez, îmi vine să mă urc pe bloc și să-mi dau drumul cu delta-planul până la tine!
Ce ți-e și cu vi(ru)surile astea! Parcă te trezești din realitate și pășești într-o alta, care cumva, este chiar, realitatea ta :)

Acu m-apuc să număr rândunele, câte-or mai trece ele, ca să nu mai fac bezele.
O abacă, două, nouă ....... dOOuăjdămiiosutănouăjnouă .......

036

La oameni buni



Pe drumuri cu lacrimi :(( ....... :))

233

Ar trebui să scriu despre ce am făcut sâmbătă. Dar faptul că n-am dormit două zile, cât și durerea de cap de parcă mi-ar cădea sprâncele în gură și ochii în ei înșiși, mi-au tăiat tot elanul.

064

În plus se găsesc aici destule informații
http://danielafruja.blogspot.com/2010/09/la-platani.html

269

și http://catalinfudulu.blogspot.com/2010/09/mustaria.html

254

Mireluș și Cătălin, cei cu care care am băgat la jgheab cea pastramă la grătărel, cei cârnăței de Pleșcoi - ce mai mă amuză numele ista
- și ba bi cul iute de simțeam mai târziu că am o bombă cu efect întârziat în stomac.

264

Papa bună și d-a moaca, fructe proaspete, must dulce, mămăliguță caldă care dată prin mujdeiul de usturoi gros și alb ca smântana, era dumnezeiască, toate, de fapt totul era din alt film.

047

Liniște, oameni relaxați. Domnul Costel cu ochelarii dânsului cu rame aurii(argintii?!) și păr alb, îmi amintea de-un fizician în vacanță.

293

Pe când domnul Marius cu pălăria de cowboy și brâul din piele, mă făcea să caut cu ochii vacile sau calul legat pe undeva prin grădină. Uite acum îmi dau seama că nu m-am uitat și după pistol :D

286

Ce oameni deosebiți!

326

Omul sfințește locul. Și cu cât te duci mai departe de București, locurile se sfințesc mai ușor, mai 100%, mai multe.

323

Cum am spus, un alt film, cu numele de ”La PLatani”

330

Îl recomand cu căldură!

310

sâmbătă, septembrie 25, 2010

vineri, septembrie 24, 2010

Penița



Making love to someone ......
”Hai să facem dragoste! Poate e pentru ultima oară când se mai poate” ..........................

”Poate n-o să mai fac dragoste niciodată! Nu e pentru mine. Eu nu știu să iubesc, mi s-a spus.
Și totuși, e atât de searbădă viața fără euforia ei, a iubirii nebune și a frământărilor. A neastâmpărului și număratului secundelor până vei simți pielea celuilalt, până-i vei simți răsuflarea caldă pe braț, sărutându-te.
E atât de greu să nu mai simți niște mâini mari, mai puternice decât ale tale, cuprinzându-ți mijlocul sau simplu, dormind cu tine-n brațe.
Singurătate. Din pântec simțind căldura, apropierea altei ființe, mogâldeața mică incapabilă de altceva decât să plutească, se simte ocrotită. E înconjurată din toate părțile numai de piele și carne și sânge, ale altei ființe.
Și tot așa o viață-ntreagă până nu mai râmîne nimeni, nimeni să-ți dea o fărâmă de dragoste.
Unii spun că ești iubit oricum, dar tu nu știi. Hahaha, da, și eu iubesc aerul curat și păsările cerului, dar ei nu știu.
Păsările cerului?! Oare simt nevoia apropierii altor fulgi, sau aripi? Poate atunci când lebedele-și împletesc gâturile lungi și albe într-o singură cosiță blondă? .... sau neagră ca abanosul”

Aș vrea ca bărbații să aibă suflete de femei.

1

joi, septembrie 23, 2010

OOOOOOOOOO uă mieeeeee

Postul 1000!


Florin Chilian - Chiar Daca... video 2008


Cine-mi dă oole lui mie?CINE? Retoric
Rimează cu oale și surcele?
Sau oole iei.
Nu contează.

077-a

miercuri, septembrie 22, 2010

999

Numărul postului.
Hai să trăim bine! Poate dacă-l întoarcem pe dos?!




Let's party

173-copy


Inter, intra-nați(i)-o



În fața scării mele s-au postat două țigănci c-un puradel. Le-am văzut de departe pe când mă întorceam. Am strâmbat din nas, dar asta e, n-am nimic cu oamenii dacă-s liniștiți.
Ajung în fața scării, să-mi vină rău. Numai hărtii de la ciocolățele date puradelului, care mai de care mai colorate, plus nește chestii ca o vomă de elefant, împrăștiate pe trepte. Și toate astea, în jurul micii șatre de țigănci, ad-hoace, la mine în bătătură.
Înainte să deschid gura - luasem foc, ca în desenele animate, roșie la față, țuguiată, flăcări pe nas, fum p-ăl de-al treilea ochi și uuuuuit de locomotivă - o altă doamnă de bine începuse cu câteva secunde înainte, să le scuipe în ton, adică tot de bine, chestia escaladând. Mi-am exprimat și eu părerea ca un cetățean onorabil ce sunt, la care conaționalele au dat drumul la epitete, că le țineau în fuste sau alte locuri nemaiîntâlnite bifor.
Aveau și o iecsplicație, le strângeau când plecau =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) că punguțe erau grămezi p-acolo, în care le puteau îndesa de la bun început.
Cum știam că n-am cu cine mă înțelege, le-am mai transmis cu năduf, urcând pe scări:
„din cauza voastră ne iau pe toți românii de nenorociți, națiile din exterior„

Așa că decretez, pentru mine, dOO punte:
Urăsc țiganii, n-aveți decât să mă considerați antiroman(i)tică și să mă și condamnați, nu-mi pasă.
Îl pup pe Sarkozy și-mi doresc să facă la fel toți ceilalți președinți de state. Deși dacă stau bine să mă gândesc, ar veni indigogii mânca-ți-aș înapoi și-ar fi vaaaai și-amar de mama noastră, dacă oricum suntem la mâna lor, așa puțini cum au rămas.

Cel puțin eu, nu am văzut nație mai împuțită, mai indolentă, nepăsătoare, înfumurată pe prostie, jegoasă, unde se cacă, acolo mănâncă, niciodată!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Aspectul este de infractor, conformația feței, limbajul la fel, până și accentul folosit, modulația vocii. Nu am avut parte decât de scuipături sau înjurături din partea lor. Unul singur nu l-am întâlnit educat, nu neapărat cu școală, dar politicos, sau liniștit, sau ..... sau.
Cum am scris două posturi înapoi, când un țigan imi trage o palmă peste obraz, aș vrea să mă fac zmeu, cu șapte capete, să i le întorc pe toate-n gură, o dată și încă o dată.
Am plecat. Mă întorc. Și încă o dată.
Și tot nu m-am răcorit, dar m-am plictisit ......

Hai la luptă toarși, rob cu roabă să ne unim,
Internaționala ? prin noi? s-o făurim.
Ha??????????????????????


010-a

Toacă și fugi



Se înființează un nou partid. Nimic nou sub soare. Nu am aflat eu, ci maică-mea, care e o politiciană prin contact intim, aka okiu pă ecranu cu supergluuu, convinsă.
Din hol îmi transmite tare serioasă știrea. După care spune că „un nebun, taca-taca .....„ timp în care eram cu okiu pă ecranu cu supergluu dă net, plen cu obective PENTACS aparținând de rămurica M42, tralalalalala cânta singurul neuron, deci cum spuneam, cu ăla stângul, okiul, că dreptul pe maică-mea încerca un echilibru instabil de tip ”iar mă plictisește, mă dis turbă din actul creației„
Apoi zice nonșalant că tipul cu plete înființează partidul Albă ca zăpada. Cum eram ca un căcat turtit în șapte direcții, deci un pic complet în comă și aeriană, știrea m-a săgetat și m-am înecat, nereușind să-mi ostoiesc icnetele de râs scuturat și violent, dar reușind să îngaim „și cei șapte pitici?„ crecă întrebare worldwild :D valabilă
Treaba e cam lată, lungă și zăludă, ca și plooouaoaia d-afară udă, pentru că trebea să-ntreb de cei șase pitici, plecați cu bacul!
Unul rămăsese în vastul spațiu gol de tip doctor who ship, vorbind de unul singur cu ecou. Ecou de prea mult gol, nu deeeeeee ecouri cu doruri în suflete de alte suflete.
Eteeeee, sufletul!

Concluzie
Trăiască Partidul Albă Ca Zăpada în frunte cuc oducătorul lor iubit, cu un pitic pe creier!

PiEs
Plooouaia e din alt film, că-i scris într-o noapte, trecută, ALBĂ, ca zăpada.

270

vineri, septembrie 17, 2010

Fără legătură, decât cu cap și gură

Mud fohrrrr bleac miuzic



Hăhăhă, cică:
Când îți trage cineva o palmă peste obraz, întoarce-i un cap în gură!!!!
Hăhăhăăăăăă, bunăăăăăă!

Cu scuzele de rigoare :D, întârziate :) fără legătură. Tot îi fără legătură, amu în toi de noapte. Cioc, cioc, cine bate? Io, libelula albastră, căcă zui pe ochiul de fereastră.

414

miercuri, septembrie 15, 2010

Circ cu zombi



Cum de obicei scriu ultima, nimic nou sub soare. Adevărul e că, dacă aș fi plătită să fac un reportaj, l-aș face, dar așa de ce? Nici măcar nu-s omul seriozităților și-al înșiruirilor, care sunt oricum de căcat. Dar câteodată mă revoltă, offffff, îmi trag palmele cu degetele peste ochi.

314

De ce suntem așa un popor de cretini doamne?! De ce suntem atât de înapoiați, de inculți, de bădărani, de neserioși, de împuțiți? De ce ne interesează numai anturajul nostru și cei câțiva metri pătrați din jur?
Vorba cu omul sfințește locul, a ajuns o poveste. Ne facem de râs singuri, ne dăm în cap singuri.

327-a

Nu înțeleg și pace cum se vrea a se scoate bani din nimic, de fapt un furt nesimțit, pe față. Nu înțeleg cum nu contează valorile omenești, ca om și nu ca orice altceva.
Nu înțeleg cum cineva poate ajunge atât de jos, cum poate fi atât de meschin! Gratuit, făcând rău propriului neam sau gen.
Cum dracu să iei o măciucă și să-ți dai cu ea în cap, așaaaa da-n pulea, de unul singur?
M-am înscris pe-un forum din afară, de pentaxiști :D și mi-a fost rușine când mi-au zis de uelcăm, să le spui că-s pui de dacă, și un parcă, poate!

335

De fapt era vorba de Comana, doo dește cocârjate Delta de lângă Bucale doo dește cocârjate, loc protejat !!!!!! De cine? Adică nu păzitorii, ci dușmanii, de clasă, de subiecte comune de prin împrejurimi. Un loc nemaipomenit potrivit
http://www.turismland.ro/parcul-natural-comana-giurgiu/

087

Cică se întinde pe mai multe sate
, având și valoare istorică legată de Vlăducul cu Sepukul, că și-o făcut-o și-nealui siiiingur singurel, deșiiiiii, une iești tu Țepeș doamne?

324

Acu aș vrea să știe și je ce înseamnă protejată? Că te plimbi cu barca pentru 50 de lei ora? Pentru că fac curățenie după noi, copiii de la școlile învecinate? Sau că cresc așa sălbatic, tot felul de chestii rare, ca de exemplu leurda(usturoiul sălbatic) ??????? Hăhăhă, auzi, leurda e rară!

341

341-1

Eiiii, poate nu m-am plimbat eu prin turisticăreala reala, dar să exemplificăm, cu adecvate pozărele gri, nu cu păsărele, ci cu încercări și victorioase finalizări. Unde zâmbind, fata nu mi-a dat răsplata, că la colț de ciot cât p-aci să-not în minunatul eden, așteptam de-a gata, poza în tandem.

336

Pe de altă parte, în frumoasele păduri din cele n(a)șpe hectare fără, sau pardon, și cu protejare,
Oamenii flămânzi luau și ei o gustare cu masa-n dinți, lungă cât o zi de post, cu tot cu fumurile aferente de la fripturici de purțelusi sau de la mititei, pe acordurile neuitatelor manele.

421

Vajnicii apărători de bani luați cu japca, intrarea mașinii 15 lei sau taxa foto 27 de euroi!!!!!!! Erau consternați că nu știau pe unde am intrat cu mașina, astfel simțindu-ne la fel de grei precum am intrat.
Mai, mai să ne kilărească cu privirea când și-au dat seama că ne-au scăpat printre degete. Pe noi, care n-am devenit mai ușurei, deși era haili recomendid, după cum se observă in pozili cu fata colorata - una pe față, unul pe dos.
Iertați poza din spate, probabil că fața m-ar fi costat :D

430

Înțeleg că protejat presupune ceva făcut pe acolo, altceva decât luat bani de-a moaca, stat sau plimbat la iarbă verde, îmbrăcați în ton. La mare fix, cu fețe rotunde odihnite și priviri clare, un contrast izbitor cu pădurea prăfuită, prăpădită și pricăjită.
În contrast cu spârcurile de pontoane și căsuțe din stuf. Ce dacă vii în nas? E mică apa și la căldurile astea, un picior rupt, e o mană cerească. Adică tradus, intră-n putrefacție că nu are spitalul absolut nimic cu care să te trateze și devii hrană, de rimează cu mană, d-aia cerească, rima care vine? care vineeee? păi cum care? românească! pură românească.
Acum aștept noile formațiuni să vină, să-mi arate frumusețile patriei!

visul-unei-vaci

duminică, septembrie 12, 2010

Alb răscolit între vânturi



O zi frumoasă afară. Un vânt destul de puternic dar îndeajuns de cald m-a împins spre parc, deși cu inima-n doită.
Văzusem destul praf la Comana, mă gândeam că nu poate fi altfel. Dar vroiam să-mi văd urma de pitic. Nu mai trecusem de două luni, din cauza împuțitei de călduri. Toate-s împuțite în România, de ce n-ar fi și căldura?!
Am ajuns și am rămas înmărmurită! Insulița era răscolită pur și simplu parcă de o sută de excavatoare. Mai rămăseseră sălciile bătrâne. Și cea sub care-mi pusesem bucățica de suflet, piticul. Numai că era răscolit și sub ea și urma de pitic nu mai era.
Am împietrit, m-am așezat fără putere pe-un ciot, mi s-a încălzit tot corpul și-o presiune puternică s-a ridicat din dreptul inimii spre ochi cu noduri în gât. Am dus mâna la cap și m-am apăsat cu degetele între sprâncene. O violentă durere de cap a țâșnit, o dată cu lacrimi grele.
„ Of, of măi piticule, măi, după ce că te-am omorât, nici măcar un loc în care să-ți rămână oasele mititele n-am fost în stare, un locușor al tău .... nu-i nimic de capul meu „

Oare știe cineva cât de puternică este durerea, amestecată cu vina de a fi făcut un lucru iremediabil unui botz mititel, care n-a făcut altceva o viață-ntreagă decât să mă iubească?

088

joi, septembrie 09, 2010

Tihna secundelor




Mă uitam în zare peste dealuri și așteptam herghelia. Ardeam de nerăbdare să le văd culorile și suplețea mișcărilor în goana lor nebună, tropăind pământul în picioare.
Într-un târziu le-am zărit coamele, lungi unduind în bătaia vântului. Zgomotul copitelor îmi cuprindea gleznele, urca pe coapse și-apoi în cele mai ascunse unghere ale creierului.
Amețisem, iar aerul curat mă îmbătase complet. Am mai tras de câteva ori în piept și-am început să cânt. În gând.
Nici n-am observat când s-a făcut noapte, stând cu ochii-n asfințit. Poezii, într-o engleză impecabilă curgeau pe ultimele raze de soare și note amestecate fistichiu, pe portative pufoase de norișori albicioși alcătuiau melodii venite parcă din alte spații.
Tot ce-am visat vreodată era acolo, nu trebuia decât să întind mâna.
În noaptea ce-a urmat, urletele lupilor, amestecate cu cri-cri-urile greierilor, mi-au legănat somnul zbuciumat.
Eram din nou acasă. Sau pentru prima dat?

137-copy

marți, septembrie 07, 2010

Lanțul slăbiciunilor



Băieții nu știu pe ce să mai pună taxe! Pe cadourile de 8 martie, pe minutele gratuite. Ar mai trebui pe firele albe, sau pe floci ..... dacă-i mai ai.
Asta în timp ce artiștii, scriitorii, profesorii, medicii și toți oamenii care nu-s duși cu capul, emigrează.
Deci întrebare întrebătoare: cine mai rămâne?!!!!!!!!
Ciurucurile și nebunii. Cu acte.

Zâmbiți vă rog! Până dincolo ...... de gingii :D

305

duminică, septembrie 05, 2010

Caut crac

Later edit - caut crac d-a moaca

Listen, dont make me angry!



E orădeancă. Plimbată azi pe la bulgari, la Russe și încă un oraș de n-am reușit să-i rețin neam numele. Are un puternic accent ardelenesc, dar mie-mi aduce și a limba lui Eminescu sau graiul dulce al lui Creangă.
E înaltă cu ochi albaștri și de fiecare dată când o ascult, când îi aud inflexiunile glasului, gândul îmi fuge la operă.
Că tot vorbim de fugi, acu ceva ani, a fost fugărită tare și în cele din urmă s-a lăsat prinsă.
De un noname domn.

Și apropo, mi-am luat K20D, hihihi, că tot e pe ducă! Și da, am izmene, dar cu un singur crac, că obec tivele sunt în cracul care nush pe unde e :D

ea

vineri, septembrie 03, 2010

Why



117

Oficialitețuri de noapte



Am văzut doo cucuvele-n lift. Mamă și fiică. Luuuungi slabe și zălude, ieșeau la soare, să-și teraformeze culorile pământii.
Apoi am intrat și eu în lift , m-am uitat în oglindă și cu voce pițigăiată strâmbându-mă gen mâță cu mustăți de lapte, prinsă cu șoricelu-n gură, am compus versuri „ io sunt mică și necăzită și plicăzită, dal de lumina soalelui nu mi-e flică„
Nu știu dacă pe la alte etaje erau ascultători, dar a fost un spectacol instant și scurt, 100% natural fără aditivi sau coloranți, pe cinste, spune cea căreia i-au murit lăudătorii.

Am mâncat mai devreme. Chifteluțe de porc și vită, asortate cu pepene. Din belșug. Dați cu amprenta ici, cine a mai servit o așa delicatețe vreodată!

Ora 2 din noapte. Se plimbă cățelul, nu purcelul. Oare cine bate?
Bang, bang, e ora doo și lumea doarme. Totu-i în regulă, somn ușor și liniștit, că țânțarii ucigași n-au fugit.
Dar totuși, cine bate? Bang, bang, bang. N-aude nimeni?! Mă uit mai bine când ajung aproape de capătul blocului unde dormea și ea liniștită, o micuță și calină căsuță de schimb.
Pe pervazul preafrumoasei, adăsta îndrăgostit pââână peste urechi, un individ care nevrând să-și facă renumele de bărbat de kko, își cam băgase picioarele în ea și cu maceta o gâdila la subsiori, aka cutiuța cu oki roșu ce sclipea. Da, da, daaaa, era ea, era alarma. Și o tot înjunghia. Sireaca de ea, sireaca Hulieta.
Cu okii-n în paișpe, silueta, bărbătească la vederea mea, zbură.
Fâl .... Fâl
Se mai zări o coamă de glugă diafană, fluturând
În vânt.
Ca o urmă milenară în pământ
Și-uite-așa se-ntoarse fata, și la stânga nu la dreapta,
Huuuui și-așa și-așa!
Ha. Ha.

Acu mă duc să mă șterg, de fapt să mă spăl, că făcui pi mini în cele câteva secunde în care-am zbughito-n bloc. Cu okii beliți la spate.
De la înțelepciune. Răsăriți ca la carte.

Epilog

Sunt leoarcă. Unul băă băăăăga mașeta-n mimini. Și io n-aveam nimic împotrivă.
Noroc că m-am trezit.

Oficial ni mergi ghini!

io

El Fruja

joi, septembrie 02, 2010

Lumină și noname



O seară foarte interesantă avusei. Am cunoscut un fotograf de război - Viorel Florescu, i-am văzut mecla lui Marcel Eremia, îîîîîn sfârșit, și la plecare i-am adus la cunoștință că mă bucur de acest fapt :D, și l-am văzut pentru prima dată pe nea Pandele.
Ne-am întins, ca balegile la soare în Casa cu tei din Piața Rosetti, la ceva cafele, cioco calde sau cu lapte și nește machiavele :D
Și-am ascultat povești de război, și de viață ale domnului Florescu.
Am urmărit un slideshow cu poze extraordinare, surprinse de un om premiat de două ori de Pulitzer, un român ce și-a mutat casa la New York de multă vreme, din 1979. Și de atunci hălăduie prin lumea întreagă, unde om cu om se măcelărește, unde copiii umblă cu bazucile, precum umblă ai noștri cu acadeaua-n gură.
Unde-i un dezastru hop și dânsul. Care-și pune viața în pericol în slujba americanilor pentru 90 000 de coco pe an. De fapt asta era acum trei ani, probabil că acum e mult mai mult.
Un om micuț de statură, care pare firav, cu degețele de copil și fața brăzdată de trecerea timpului prin tranșeele vieții. Care gesticulează mult, în încercarea de a găsi cuvintele potrivite în limba română, dar nicidecum stâlcite.
Un om care mie mi s-a părut că vine din alt timp. Cu foarte mult bun simț și destul de timid, ținând cont pe unde a trecut.
Normal că mi s-a părut așa, din moment ce a aterizat în prea scumpa noastră Românie din timpul americanilor. Deși e impropriu spus, dânsul fiind mai mult plecat prin lume. Un timp internațional, dar oricum paralel cu cel de pe-aici.
Cum m-am dus cu degețelu-n cur la această întâlnire, n-am nicio poză cu dumnealui, dar o găsiți aici

http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/08/viorel-florescu-un-mare-fotograf-roman.html

Păcat că da, nu puteți vedea mai nicio fotografie de-a dânsului sau cuvinte despre munca de la Newsday ori alte ziare americănești, pe net.
Valorile care ne reprezintă ca români nu contează. În schimb vorbim despre țigani, Simone senzuale, Boc-(ci)i mici dar mari în cuci și nenorociți ce bat oameni pur și simplu degeaba.
Mi-e o silă de mă duc să bag în mine o lămâie-ntreagă.
Vin binedispusă, dar mă pune dracul să dau drumul la televizor, să văd românismu-n floare.
O fi vreun canal privat care să se bazeze exclusiv pe prezentarea valorilor românești din toată lumea? Începând de la frumusețile țării și nu mă refer la viloaiele enorme lipsite de orice bun simț estetic, până la valorile, puținele pe care le mai avem prin țară, mai multe prin străinătățuri, omenești.

Offffff, ce mă dărâmă pe mine chestiile astea, cât de tare mă revoltă și cât de repede aș pune mâna pe tun! Clocotește ura-n mine și sunt în stare de multă!
Mi-e silăăăăăăăăăăă de semenii mei ...... mi-e silă să zic și mei ...... de marea majoritate, offfffff!
De la lumină la-ntuneric ..... beznă!

167

miercuri, septembrie 01, 2010

Cere belu l deranjat



First act

Deci, mă fut ...... pe ea de vreme. DECI, n-o luați ad-literam, e numai pentru cei cu bani.
Mi-au înghețat mațele în mine.
Băg .... -aș, fut .... -aș, uieeeeeee, ppup piiiiila mea, când îngheț, când mă meltesc ca o înghețată.
Sunt mov și-mi clățăne dinții în mine. Scriu țapăn. Să nu zică lumea că nu mai e nimic țapăn în mine! NUmai orizontala să nu fie.
M-am săturat! Ba-mi strâng apele de sub țâțe cu dosul palmei, ba-mi vântur țurțurii din cur.
A O Leooooooooooooo, băi leo băi! UUUUUUUUUUieeeeeeeeeeee, trece aceleratul, de fapt săgeata și împușcă fata. Nu, nu e niika în vagoane, decât țuțurica. Albădă și fragedă către purpură, fără ...... pic de alco hol în gură. Parol.

Scond act

Stau și mă gândesc: oare de ce place la luuuuumeeee, luuuuumeeee, soooorooooo lume, da, tu, lume, de ce-ți place să te pui la patru ace și să treci pe șapte-abace? 1 - feisbuc, 2 - twitter, 3 - alien calea lactee.
Cică se fac mulți prieteni. Și? Ce să fac cu ei? Una mică? ADică o bătăiță la veveriță?
Io dacă vorbesc cu dOOOO persoane O dată am obosit, că unicul și impresionantul meu neuron, se impresionează ușor, devine instabil și-o ia razna, după cum se vede în exemplu l. Păi atunci?!
Ce draq să fac cu 700 de „pretini„? Niște mici minciunele cu sirop de vișinile?!!! Sau torturi cu ciocolată amară și glazură de m ură, că nu se mai sa tură ..... de E le?!!!!
Știu că sunt ca o elefănțică acum, dar să moară io dacă vreau să mă împrăștii în patru zări. Îmi pierd identitatea și stabilitatea, că-s fără IS. Că tot am capul acu plin de tehnic. Îmi sclipesc okii ca la computatoare, ba nșpe detalii, ba poze de aparate, ba reviewuri. Numa capete-n capete și stele verzi văz.
Deci, să revenim.
Ce am io de dat, nu că e puțin, sau calitativless, dar așa e suportul, nu SUPORTĂ mai mult, se arde. Suportul, ca să nu existe neînțelegeri. Câteodată sunt arsă cu totul, dar feon-IX scrie pi mini. Să vezi și să nu crezi cum răsare maica, din propria-i cenușă, mai tare ca o fragă fragedă injenuă și nevinovată, dar deh ridată, că io vorbeam de spirite ..... neostoite.

Duamne cât îmi place să aud țipetele pescărușilor.

Ciaptăr frii

Uitarea. Ce ciudată e! Uit de la mână până la gură. Lucruri importante. M-am întors 180 de grade și-am uitat .... aaaaaa, oare ce am uitat?
Dar durerile nu se uită. Fericirile poate, dar durerile nu. Cele de acum doi ani, sau cele de acum douăj dĂ ani.
Sau un sos pentru prima dată mâncat :D
Ori ziua în care „prietenul cel bun„ ți-a spus să nu te aștepți să fiți prieteni pentru multă vreme. Sau, „cum se poate să crezi tot ce-ți spun?„ Cât de fraieră ești?
Pe ce bază funcționează uitarea asta selectivă? Poate, de fapt sigur, într-un viitor nu prea îndepărtat, se va descoperi un medicament miraculos pentru memorie. În care să intre o întreagă enciclopedie, sau miliarde de detalii. Medicament rezultat din rotițele care te fac să înmagazinezi în bostan lucruri, întâmplări, figuri, nesemnificative de-a lungul vieții.
Oare ne-ar ține? Cerebelul?
Sau l-ar arde?

249