Măria ta, șase! ...... că vine baubau a

plei dă miuzic, altfel dăjaba



Frunzulița stătea bine-nfiptă-n geam, o spălau apele și o durea-n nervuri, deși se spune că nu-i bine! Dacă atunci când era pe crenguță se gândea cu groază ce va spune copacul, când o va lăsa să cadă, plină de lipsuri mai ales în ale clorofilei, acum se gândea la dragele picături prețioase de apă care se lipeau de ea, o primeneau și-i dădeau puterea să se simtă valoroasă, chiar interesantă în ochiul acela negru ce o cerceta cu atenție.
Strălucea de-atâta fast de perle și mărgăritare și de-o bună bucată de vreme nu-i mai păsa, se simțea liberă de povara de a fi fost în rând cu restul frunzulițelor ce trebuiau să facă ceva spectaculos să-l mulțumească pe măria-sa regele copac, că doar de-acolo își trăgea seva ...... în timp ce-un câine lătra, iar un mare om se rățoia la ochiul cel negru cum că era pe domeniul prietenului și-i lua vopseaua

Problema e că și acum când e-aninată pe-o sticlă, natură moartă pentru artiști, tot mai aude foșnit șușotelile copacului acompaniat de frunzulițele acolite, înregimentate pe ramuri în batalioane ce salută la unison „să trăiți mărite împărat„ ......
Oare să fie mai mult de șase de aceasta dată?

Ce-i salvase sufletul bietei frunzulițe dragi cititori, e că atunci când s-a prescris CRIIIMA, care în lumea frunzulițelor cu copăceii lor cu tot, durează fix un an, s-a pierdut și limba precum murgul negru-n cele patru zări. Asa că flunzulita nu mai plitepea o boabă din te fosnea neglu împălat, din cel hăt îndepărtat regat!
Că din verde dăduse-n icter! Cangrenat .... ori cirozat?!