Acasă

A ieșit în noapte mânată de nevoi ...... Cu geaca de blugi, nicidecum subțire pe ea, tremura. Vântul îi intra pe la subțiori zbuciumat, precum un iubit înflăcărat și-nfierbântat „hoo cu mama, că m-am inhibat„
S-a zgribulit și scuturat. Apoi gândul și l-a luat.
Mai devreme îmbrățișarea răcoroasă, dup-o lună de torturi grețoase cu pârâiașe fierbinți și abundente înflorite la secundă, o făcuse să-și schimbe credința înțepenită de zeci de ani, că primăvara este anotimpul preferat.
Ceva nu mai rima. Și cum fără rimă nu se poate trăi, se gândi la toamnă. Și-atunci ca prin farmec, în loc de apă, transpiră toamnă. Un prieten drag de demult, reîntâlnit. O căldură undeva înlăuntrul sinelui. Căldura de ACASĂ.
Frig, unul de opșpe grade după treișopt. Nori, negri și vânt. Frunze crocante, stil aripioare iuți keiefsii.
O multitudine de altceva, care adunate, în loc să devină mai grele, luau cu mâna cosmică uriașă, greutatea de pe piept.
În sfârșit, o gură de aer. O gură proaspătă de aer. O gură de aer proaspăt.
Un oftat de plăcere și pace. Un răstignit pe-o bancă-n parc după 100 de kilometri de maraton susținut.

Cât îi e de dragă toamna! Se minuna!
Doamna-toamna!

Plimbărica de duminică seara

Deschideți neapărat, c-altfel vă bat :D ..... n-o să vă pară rău! :)



Stau la masă și mănânc ceva toxine proaspete, cu poftă, sau de foame?! Nu știu sigur.
La altă masă, în fața mea, în timp ce ronțăi, urmăresc o familie, la fel de proaspătă ca toxinele.
Pauză.

Derulăm un pic înapoi.
Stau la masă și mânînc ceva toxine proaspete, cu poftă, sau de foame?! Nu știu sigur.
Mă uit în jur, în timp ce ronțăi. Fiecare e cu cineva. Eu sunt singură. Îmi las ochii în jos și mă gândesc că asta e. Apoi îi ridic un pic a mirare, constatând că nu mai mă afectează ca altădată. Nu-mi mai pasă. Nu mai contează.
Devin conștientă că de fapt nimic nu prea contează. Nici măcar lucrurile sau oamenii pentru care unii, poate și eu facem atâta caz. Copii, părinți, familie, iubiți, case.
Deodată locul se golește. Mall-ul. Rămân mesele goale cu scaune răsturnate, înlănțuite și îmbrățișate de pânze de păianjeni. Vopseaua este scorojită, iar culorile vii au dispărut. Într-un puuuuf de baghetă cu vrăjitoare rea la pachet. Pereții gri de fum cu rotocoale în degrade stau să cadă, iar vântul plimbă hârtiile carbonizate sau îngălbenite de vreme, de colo-colo, probabil în plimbărica de duminică, dar nu în costum de gală.
Un peisaj dintr-un timp imaginat, dar atât de lumesc, de real, de adevărat.
Efemer. Orgolii, beția puterii, certuri, iubiri, războaie. Secundă încremenită în milenii.

După un timp într-un colț apare o culoare. Precum un răsărit de soare, deși afară-i întuneric. Un zgomot de fond se-aude înfundat și-apoi din ce în ce mai distinct, mai tare. Disting fețe și mișcare, iar lumea prinde din nou viață. Nu mă miră. Înregistrez totul ca pe un documentar cu un singur spectator, cu gura plină.

La altă masă, în fața mea, în timp ce ronțăi, urmăresc o familie, la fel de proaspătă ca toxinele.
Ea citește ziarul, el se uită aiurea. Două butelci verzi de bere, odihnesc la fel de verzi pe masă. Nu prea au parte de atenție. La fel ca și pruncul de pe lângă căruțul în care-a fost adus de-acasă. Pe jos, se joacă de unul singur, rupt de peisaje, de amândouă.
Mă uit și mă uit. Timpul trece. Tic-tac. Tic-tac.
Tac, da, amândoi tac. De fapt toți trei. Fiecare cu gândurile lui. Fiecare cu lumea lui. Trei ființe singure, adunate la un moment dat de viață, într-un conglomerat, numit de om familie. Trei străini cu adn-uri apropiate, sau scopuri.
Individ, individualitate. Rădăcini împletite, aduse împreună.
Pisologia și filozofia lui pește. Prăjit ..... pe grătar, cu gândurile franjuri, ca și-un fir de mărar.

Și totuși. Paralela. Oare e mai bine în mai mulți dar singur?
Poate.

Torturi de secol XXI

Am un cățel terorist. Mai ales când mă duc la veceu.
Când m-așez și eu pe budă ca tot omul, adică așa cred, că nu mă pun pe colac, stau cu curul ridicat și cu capul plecat cu gândul că sabia nu-l taie, dar nu mă scarpin că n-am .oaie, deci cum spuneam, cu capul plecat, cățelul meu îmi trage regulat :D și înfocat capete în gură.



În scurtul răstimp cât face pauză de recuperat forțe și luat tortura de la capăt, îmi toacă degetele de la mână, de fapt mi le ronțăie cu simț de răspundere.
Pe cele de la picioare, mi le toacă în cameră, când le dau jos din pat.
Dacă n-ar fi de râs, aș miorlăi tot timpul, pe taste :D.
Așa ca să vizualizați trebșoara, imaginați-vă o ogăriță pe veceu, cu curul ridicat și capul plecat, ca o cumpănă, acum în plină lună. Un contre nuit adevărat. Mai departe încercați și singuri, eu destul v-am antrenat.

Animal planet

Am adormit pe-nserat sâmbătă, TREI ore. La 11 noaptea eram cu ochii beliți, complet odihnită :D în toate privințele.
Și-așa am rămas cu ei, pân-acu, la aproximativ unu din noapte, duminică, către luni dimineață.
Că fusei plecată pe coclendălauri, tratament redbulauri.
Vă prezint trei popândăi

1 - Madam de Pompadur ( cu numele, că sună pompos ) :D



2 - Îngerașul ..... cu codiță :D ...... eeeeeeiiiii, ok, ok, e mai ofilit, să-i zicem atunci Of(e)ilica? ;;)


Prin curtoazia Mirelei Fruja, sărna :D

ȘI nu în ultimul rând
3 - Gigel :D

Marea publițitate .... c-așa-mi place mie, mare

Caut tineri noi, de lapte, cu care să mă îmbăt o dată pe săptămână, sau la două săptămâni.
Căutarea include și joaca, cu lopățica prin nisip, pe ritm de muzică bună, plimbatul de bretelele șpilhozenului, hohotele de râs, apreciatul :D, ajutorul reciproc, exemplu: ridicatul de bretele la împiedicare contra schimbat pempers mărimea XXL.
Exclus sex cu bătrâni și hohotele de unul singur.

Ofer recompensă.

Rog seriozitate.
Și păstrarea ordinii, fără înghesuială, loc beeerechet.
La plural!

Se acceptă și spiritele ...... tot tinere, sau dacă întrunesc condițiile de mai sus, și cele trecute ...... în lumea de dincolo ..... dacă țin la băutură și nu le curge prin mandibulă, până la ..... rotulă

De neatins ..... încerci, dacă atingi, dispare

Ascultați Ascultați Ascultați





Mi-ar plăcea să locuiesc în mijlocul unui oraș mare și răcoros, New York poate!!! :D Pe acoperișul uni bloc vechi dacă mai există pe-acolo, la înălțime.
Unde să fie o terasă, dar nu nouă cu iz de scoasă din cutie.
Să fie veche, cu dale mari din piatră patinate de vreme și iarbă crescută între crăpături. Peretele de apartament ce dă spre terasă făcut tot din geam, nu termopan și nu de ultimă generație. Pătrate mate cu mâzgă de vegetație și liane de wisteria sau viță sălbatică care se leagănă în bătaia vântului
Mă sufoc aici, am nevoie de spațiu, de oameni și prieteni pentru care să exist în realitatea asta. Am nevoie ca ochii să-mi alerge pe spații uriașe, liberi de orice opreliști.
Vreau să evadez din îngroparea asta și nu pot de una singură. Timpul trece. Azi e vineri. Mâine va fi vineri iară. Și anul următor tot mâine.
Vreau adrenalină și cunoașterea lumii. Vreau libertatea de a fi ceea ce-mi doresc și de a avea ...... a avea totul.
Vreau altfel, altceva, vreau să trăiesc, pentru că cine știe cât de puțin se mai poate!

Mi-e dor de ceva ce poate n-am fost niciodată.
Urlă mintea-mi în mine și se zbate să rupă lanțurile cu care sunt legată. O străină în viața ei!
Nu recunosc viața asta, nu mă definește, mă culcă la pământ și mă strivește. Și cu toate acestea nu iese decât un icnet! Firav și fără vlagă.
Fiecare își are drama lui. De la bebeluși de-o șchioapă, care de-abia astăzi m-au marcat, până la închisoarea propriei minți, propriei neputințe.

Sunt atât de multe lucruri frumoase pe acest pământ și atâtea de făcut, dar sunt precum incompetența noastră de a ne utiliza mai mult decât cele 5% procente folosite de materie cenușie, sunt intangibile.
Nu-ți ajunge o viață întreagă, darămite una irosită fără rost!

Piticeniile lor

După cum spuneam, toată lumea dă cu gura, inclusiv eu, dar ar trebui să facem ceva!
Indolența și nepăsarea celor puși să aibă grijă de noi, binențeles contra cost, ne duce la moarte prin sucombare. Contra cost dar degeaba, unii dintre noi se încăpățânează să trăiască.
Mor bebeluși și așa amărâți, veniți la viață chinuiți. Noi nici nu ar trebui să crâcnim, pentru că există ființe, orice fel de ființe, care n-au cunoscut decât amarul, și asta în scurtuța viață petrecută pe pământ. Probabil că D-zeu e plecat la plimbare, așa ca asistentele de trebuiau să fie permanent în secția de terapie intensivă de la Giulești.
Mai auzeam pe-un popă că trebuie nuș ce botez de urgență și mă gândeam cu cât i-or taxa pe bieții părinți? Sau oricare alții care ar fi dat banii, că vezi doamne preoții sunt buni samariteni și nu le iau bani, dar le dau oamenii de bine oricum.
Nu de popi sau miniștri de căcat ocupați cu mulțumirile aveau nevoie cei care au supraviețuit, bebeluși și părinți. Aveau nevoie de îngrijire de excepție, aparate superperformante, miracole pământești, medicamente, doctori adevărați.
Eu recunosc, nu e nimic de capul meu, nu am bani, nici măcar ceva cunoștințe din domenii de specialitate, dar sunt alții care ar avea puterea financiară și mentală, să le-o tragă rău la gioale, la toți nenorociții ăștia. Paraziți care trăiesc pe spinarea altora, sugând și ultima rămășiță de viață din noi.

Și da, voi ăia care efectiv puțiți de bani, dacă vreunul se împiedică și ajunge printr-o scăpare atemporală la mine pe blog, nu mai dați banii pe pizde care au cel mai bogat veșmânt un petec între buric, dar de la Calvin Klein sau pe Corvette roșii portocalii, îndrăzniți să susțineți un proiect de tocat permanent ficați de dobitoci.
Poate spun prostii din filme, dar și eu care nu gândesc mai departe de un neuron, sunt sigură că o grămadă de bani, puțină organizare și câțiva oameni devotați ideii, hackeri, alpiniști, economiști, hoți gentlemani, aaaaa, mda nu mă pricep, dar o mână de oameni ar putea reitera Robinul de pe vremuri în Hoodul de secol 21
Fură de la bogați și dă la săraci, năpăstuiți! Și dacă te doare rău buzunarul, bagă-ți și tu îndeajuns să te simți bine. Și celorlalți care te ajută.
Dar știi că ai făcut ceva cu adevărat important pe pământ, de bine. Vei rămâne o legendă adevărată și invidiată, un Arsene Lupin modern, un om sau o mână de oameni care au însemnat poporul român cu ceva deosebit de tot rahatul în care înotăm până la gât. De fapt eu îl simt în gură.
Și nu că l-aș mânca acum!!!!!
Toți care gândiți că-s dusă cu pluta, greșiți cumplit!!!!!
Se poate! E periculos, cu multe variabile și și mai multe condițiuni, dar nici pe departe nerealizabil.
Bunăvoință și foarte mulți bani pentru scule, informații, oameni inteligenți dispuși.
OARE SĂ EXISTE LA ROMÂNI AȘA CEVA?

Trebuiesc lăsați cu ochii în soare toți trântorii ăștia de rahat, în curul gol la propriu, fără violență. Ochi pentru ochi, dar unul de genul ;) cu rânjetul :D lăbărțat pe toată fața, un joben și-o umbrelă.
Și-un nas roșu de Rudolph, pe care prichindeii să-l întindă ca pe-o gumă de mestecat până la înălțimea piticeniei lor :)

Ne - veste de poveste

Nu pot să cred căcă ldura-mi dă idei!!!! De scris, de minunat ...... aaaa e corect spus? :))))) ideile le am, dar dacă vedeți inadvertențe în scris, sau lucruri fără legătură, e din cauză de disconected from time to time, scurtcircuite mititele, așa ca nește preinfarcte de nu-ți dai seama de ele.
Păi cum mergeam io așa ca o elefănțică pe asfalt încins, că pe acoperiș era pisica, mă gândeam cu intelighenție că dacă asta este?!
Adică vremea nu-și mai revine, așa ca prin filme cu Dune. De trebe să ne îmbrăcăm în costume moi și ușoare din piele care proceseaza pipilicul și căcălicul în apiță de băut! Pe care s-o bem mai apoi de la țuțurloi.
Și trăim ca sobo-șobo prin tuneluri, departe de arșița soarelui care pârjolește tot la suprafață.
Păi cum naiba să nu mă gândesc la asta, când până și ochii-mi ard în cap!!!!! Și nu de febra dragostei. Ați observat? Când ieși dintr-un loc cu aer condiționat, într-o clipită se transformă totul. Lumea se distorsionează, ochii parcă au nisip, iar capul pare acoperit cu o pieliță care se strânge sub dogoarea focului soarelui. Cred că se și bronzează puțin în timpul ...... sau văd așa că ies aburi?! se evaporă apa?

Mda, vedeți fetelor dragelor unde duce singurătatea?! Dacă n-ai cui pune întrebările astea, le arunci pe valurile internetului, îndesate bine în gura blogului. Și aștepți ca alții să pescuiască bilețelul parfumat cu miros de pește și să vină fuga, să îți dea de veste ..... călare pe, jipanul din poveste.

Poietăria

Apa. La mare preț zilele acestea. Când ne bălăcim ca rațele.
Se spune că apa trece, pietrele rămân. Se spun multe. Și? Ce dacă! Se spune că puterea cuvântului e enormă. Și chiar cred asta!
Dar ce ar fi cuvântul fără apă? Ar fi sec, fără consistență, mort, pentru că noi suntem apă, peste 70%!
Creierul este peste 90%, iar sângele 80%. Așa se spune. Foarte interesant!
Deci dacă am face explozie, una cristalină ca să fie frumoasă, am fi precum o fântână arteziană.
Se spune că apa își modifică structura, apa din corpul nostru, atunci când ne rugăm sau ascultăm muzică, precum simfonia a IX-a a lui Beethoven sau Lacul lebedelor de Ceaikovschi.
Apa este în puterea noastră și este puterea noastră de a ne face bine singuri. Cu cât bem mai multă când ne simțim rău, cu atât ne revenim mai repede.
Apa, un medicament miraculos! De fapt nu e nici pe departe miraculos, din moment ce ca făt suntem aproape 100% apă.
Când ajungem 50% apă, ne ridicăm la ceruri. Așa se spune.
Apa în combinație cu muzica devine miracolul!!!!!
Deci stați sub duș până vă buriciți de tot, cu muzica la maxim ...... și rugați-vă să treacă, tot ...... și buba, și căldura, și ura, și minciuna ...... și-amintirile combinate cu durerile, și viața frumos, că ne-am tot ros, opincile-n pat, că le-am stricat, de-atâta stat, bântuind netul în brațe cu laptopul, căutând sunetul ..... și? sufletul!
Un nimic, precum poietul!

Este 6 dimineața. Cât de frumoase sunt diminețile de vară!!!! Le iubesc. La 23 de grade afară, răcoare față de ce va fi, sunt superbe!
Se-aud ciorile cum croncăne trecând razant pe deasupra blocului, întovărășite de câte-un avion strălucitor în bătaia soarelui roșu de prima oră, soare ce nu e încă pe pământ. Stoluri de ciori și curios, stoluri de avioane, unul după altul
Ce calm croncănit, relaxant complet pentru mine. Mi le imaginez la o șuetă cu o cafea caldă în față și discutând politică :))) ..... în acord, punând țara ciorilor la cale.

Îmi aduce aminte de o copilărie fericită sub un salcâm uriaș, de țară românească dulce și nicidecum amară ......

Mi-a venit

O zi superbă astăzi. Căldură cât cuprinde și dat pe dinafară. Mustesc cu felicitări!!!! Nu vă gândiți la mirosuri de autobuze românești de vară, că sunt toată numai o levănțică, sau mai multe. Stau în apă rece-caldă toată ziua, ca o lebăduță, de mi s-au făcut buricele deștelor, exact cum nu mai am mult până voi fi numai burice din cap până-n picere, murate bine.

Un idiot m-a sunat toată ziua ...... nu i-am răspuns. Altul intră cu mine-n lift de era să micționez pi mine. Sau chiar s-a întâmplat?! Când mi-a dat un damf de băutură, răspunzând la intrebarea mea „la ce etaj?„ cu „sus„
Secundă-n care i-am transmis din zbor, că poa să urce singur și victorios către cele mai înalte culmi ale imobilului nostru, cueă nău mean hez gon bifor

Apoi m-am rugat în surdină și cu patos să nu primesc TELEFONUL!
Că mă doare capul, mă mișc în reluare și în cur mă doare + fiecare alt centimetru, piele de ogarafgan.
În van, nici că mi-au fost răsplătite rugile fierbinți, la propriu, secundă-n care-mi dau seama că știam, nu știu de ce-am mai făcut-o!
Său, TELEFONUL sună, Marlen se adună, ca o gelatină de la savarină, purcegând năvalnic către alt localnic, uitându-se șăgalnic cum osutășaișpe fuge către zare și în cur îl doare, că Mamzel dispare, în asfalt încins și cu dor nestins.
De-ajuns cu poiezia :D, că se face scurt, cine știe cât de lung.
Au urmat înjurături și sprâncenele de cucuvea deghizate-n coarne de draci, cu care m-am aruncat entuziastă într-un tramvai. În care am făcut baie. Pare rău că n-am coaie ..... bucurești, primari, consilieri, muieeeeeeeeeee!!!!!!
Apoi în otobus iar baie. De data aceasta cu ovații asurzitoare demoazele croncănitoare-măcănitoare tocătoare miiiititel de creieri deja terci, bine trecute, nemulțumite sau nefutute, la care baia, era un afro-diziac, probabil că negru și cu pula mare, dacă-i fo-ntrebare!
Deci să nu fim nerecunoscători! Apa face bine, spală. DECI ăghen, dacă am făcut DOO BĂI, tre să mulțumesc tot ălora de le dădui cu pastă de muie, dublă, ca să fie-n ton.

Pe pod la Unirii, dinspre Sitraco, priveliștea era apocaliptică garnisită cu praf de holocaust pentru gust.
Acolo erau doi pomișori cu câte trei capete, nu prea înalți dar îndeajuns să țină puțină umbră. Nu mai sunt, i-au tăiat, iar marginea de câteva palme de pământ pe care viețuiau, e pârjolită. Nu mai cresc decât peturi și mizerii la greu, un mediu extraordinar de propice pentru.
Oameni buni, în plin centrul Bucureștiului, o imagine de groază. O imagine extraordinar de sugestivă pentru societatea noastră. Tăieri în prostie, că ăsta e numitorul comun, prostia, la care se adaugă indolența, nepăsarea.
Cum putem fi priviți în afara? De cei din afară!!!!! Când câțiva metri de pâmănt într-un loc cel mai aproape de vederile fițoase occidentale, nu pot fi sădiți cu un gazon verde să-ți curgă Dâmbovița-n gură?
Când ei taie copăceii, in loc să-i planteze, să pună sălcii plângătoare sau orice altceva și-apoi să-i ude!!!!
Aruncă semințe de doi lei de iarbă, nu gazon, vorbesc de alte peticuțe de pământ, dar apoi nu le udă cu săptămânile și se usucă!!!! Ajung precum acele, brazilor aruncați după Crăciun.

De fapt nu există prostie, aia e numai în capul nostru când dăm cu gura degeaba, să ne răcorim plămânii și neuronul per persona non grata. Cum dracu să poți crede că e delăsare sau nepăsare sau nu sunt bani, când doamna Urdea face Grădinile suspen(sîncor)date din Carpați?

Vor să ne omoare fraților!!!!!
Săriți lume și popol că ne lasă-n scheletul GOL!

Marlen oroc, Marlen u, ntz, ntz, ntz u

Dacă tot e ziua mea, musai faceți-mi hatârul și dați drumul la miuzic



N-aveam de gând să scriu nimic, dar am ascultat Alors on danse :D . Și mi-am zis în barbă, ce pielea mea fină, chiar așa, de ziua mea lâncezesc, transpir ca un porc și și atât că ce-i prea mult strică , petrecere de petrecere!!!!!!!
Nu pot să cred, sau stai, probabil că-i numai la mine și deci văz lumea din unghiurile mele strâmbe de vedere, unul la făină cu minus și-altul la slănină cu plus. Cum dracu să iasă ceva limpede, ager și isteț, mai ales la vârstele mele matusalemice?!!!!
Da, era vorba de a te dixtra de ziua ta, ceea ce cred că n-am făcut niciodată, pentru că păcatele mele maică, mama nu-ș mai aduce aminte.
Unii spun că nu le pasă de ziua de naștere, deși cel mai probabil e un pretext pentru diferite, nu le înșir. Și adevărul e că, după regulile omenești nu prea ar trebui să ne pese, pentru că nu venim pe lume în ziua în care belim ochii orbi, la gaura neagră din care ieșim. Venim în clipa în care mititelul alb-lăptos grețos aleargă nestingherit pi câmpurili rozalii la origini, later on D-zeu știe, să se-nfigă-ntr-o :D chestie minusculă rotundă :D
Plutim p-acolo, mai înotăm cu bale-n gură și pă oki, ne întreținem condiția fizică ascultând Bach dacă purtătoarea este cultă, o întreagă miniviață de văgăună cu papa la furtun.
Deci cum dracu să nu-ți pese de ziua respectivă, când populeișânul de miliarde, de omenire, se mai îmbogățește cu un prost?
Cum dracu să nu fii căzut pe spate că mai ai o țâră și împlinești mirobolanta jumătate de centenar? Sau că ești mai aproape de pasul în groapă, dă fainăl frontiăr? Că te dor șalele, te lasă incheieturile și băiețeii de lapte, crăcănată pe spate?
Că devii parte integrantă din natură, când e secetă și crapă?
Că ești plină de prieteni apropiați devotați și fideli, lor și-așa mai departe, că numai papagal nu scria pe mine ......

So, de ziua mea, asud pe ea, mai rimează și cu, mă piș pe ea, dar n-o să zic așa
Să nu cumva,
Să creadă cineva,
Că nu sunt doamnă,
Ce pu-pu-pupila mea!

La-mi mulți ani, că-mi place viața
Așa de căcat, cum e ea ;)
Vreau ză zic, a altora :))
....................................................
Să curgă șampania!

PS de ultimă oră, un link foarte interesant :D

http://mirela-fruja.blogspot.com/2010/08/stapana-inelului.html