Mi-a venit

O zi superbă astăzi. Căldură cât cuprinde și dat pe dinafară. Mustesc cu felicitări!!!! Nu vă gândiți la mirosuri de autobuze românești de vară, că sunt toată numai o levănțică, sau mai multe. Stau în apă rece-caldă toată ziua, ca o lebăduță, de mi s-au făcut buricele deștelor, exact cum nu mai am mult până voi fi numai burice din cap până-n picere, murate bine.

Un idiot m-a sunat toată ziua ...... nu i-am răspuns. Altul intră cu mine-n lift de era să micționez pi mine. Sau chiar s-a întâmplat?! Când mi-a dat un damf de băutură, răspunzând la intrebarea mea „la ce etaj?„ cu „sus„
Secundă-n care i-am transmis din zbor, că poa să urce singur și victorios către cele mai înalte culmi ale imobilului nostru, cueă nău mean hez gon bifor

Apoi m-am rugat în surdină și cu patos să nu primesc TELEFONUL!
Că mă doare capul, mă mișc în reluare și în cur mă doare + fiecare alt centimetru, piele de ogarafgan.
În van, nici că mi-au fost răsplătite rugile fierbinți, la propriu, secundă-n care-mi dau seama că știam, nu știu de ce-am mai făcut-o!
Său, TELEFONUL sună, Marlen se adună, ca o gelatină de la savarină, purcegând năvalnic către alt localnic, uitându-se șăgalnic cum osutășaișpe fuge către zare și în cur îl doare, că Mamzel dispare, în asfalt încins și cu dor nestins.
De-ajuns cu poiezia :D, că se face scurt, cine știe cât de lung.
Au urmat înjurături și sprâncenele de cucuvea deghizate-n coarne de draci, cu care m-am aruncat entuziastă într-un tramvai. În care am făcut baie. Pare rău că n-am coaie ..... bucurești, primari, consilieri, muieeeeeeeeeee!!!!!!
Apoi în otobus iar baie. De data aceasta cu ovații asurzitoare demoazele croncănitoare-măcănitoare tocătoare miiiititel de creieri deja terci, bine trecute, nemulțumite sau nefutute, la care baia, era un afro-diziac, probabil că negru și cu pula mare, dacă-i fo-ntrebare!
Deci să nu fim nerecunoscători! Apa face bine, spală. DECI ăghen, dacă am făcut DOO BĂI, tre să mulțumesc tot ălora de le dădui cu pastă de muie, dublă, ca să fie-n ton.

Pe pod la Unirii, dinspre Sitraco, priveliștea era apocaliptică garnisită cu praf de holocaust pentru gust.
Acolo erau doi pomișori cu câte trei capete, nu prea înalți dar îndeajuns să țină puțină umbră. Nu mai sunt, i-au tăiat, iar marginea de câteva palme de pământ pe care viețuiau, e pârjolită. Nu mai cresc decât peturi și mizerii la greu, un mediu extraordinar de propice pentru.
Oameni buni, în plin centrul Bucureștiului, o imagine de groază. O imagine extraordinar de sugestivă pentru societatea noastră. Tăieri în prostie, că ăsta e numitorul comun, prostia, la care se adaugă indolența, nepăsarea.
Cum putem fi priviți în afara? De cei din afară!!!!! Când câțiva metri de pâmănt într-un loc cel mai aproape de vederile fițoase occidentale, nu pot fi sădiți cu un gazon verde să-ți curgă Dâmbovița-n gură?
Când ei taie copăceii, in loc să-i planteze, să pună sălcii plângătoare sau orice altceva și-apoi să-i ude!!!!
Aruncă semințe de doi lei de iarbă, nu gazon, vorbesc de alte peticuțe de pământ, dar apoi nu le udă cu săptămânile și se usucă!!!! Ajung precum acele, brazilor aruncați după Crăciun.

De fapt nu există prostie, aia e numai în capul nostru când dăm cu gura degeaba, să ne răcorim plămânii și neuronul per persona non grata. Cum dracu să poți crede că e delăsare sau nepăsare sau nu sunt bani, când doamna Urdea face Grădinile suspen(sîncor)date din Carpați?

Vor să ne omoare fraților!!!!!
Săriți lume și popol că ne lasă-n scheletul GOL!