luni, august 30, 2010

Acasă



A ieșit în noapte mânată de nevoi ...... Cu geaca de blugi, nicidecum subțire pe ea, tremura. Vântul îi intra pe la subțiori zbuciumat, precum un iubit înflăcărat și-nfierbântat „hoo cu mama, că m-am inhibat„
S-a zgribulit și scuturat. Apoi gândul și l-a luat.
Mai devreme îmbrățișarea răcoroasă, dup-o lună de torturi grețoase cu pârâiașe fierbinți și abundente înflorite la secundă, o făcuse să-și schimbe credința înțepenită de zeci de ani, că primăvara este anotimpul preferat.
Ceva nu mai rima. Și cum fără rimă nu se poate trăi, se gândi la toamnă. Și-atunci ca prin farmec, în loc de apă, transpiră toamnă. Un prieten drag de demult, reîntâlnit. O căldură undeva înlăuntrul sinelui. Căldura de ACASĂ.
Frig, unul de opșpe grade după treișopt. Nori, negri și vânt. Frunze crocante, stil aripioare iuți keiefsii.
O multitudine de altceva, care adunate, în loc să devină mai grele, luau cu mâna cosmică uriașă, greutatea de pe piept.
În sfârșit, o gură de aer. O gură proaspătă de aer. O gură de aer proaspăt.
Un oftat de plăcere și pace. Un răstignit pe-o bancă-n parc după 100 de kilometri de maraton susținut.

Cât îi e de dragă toamna! Se minuna!
Doamna-toamna!

l

2 comentarii:

Mirela spunea...

Si mie imi place toamna, dar nu cu ploi din alea de ti se urca in oase. Poate merem la fotat frunze galbene si ursi in padure :P

ogarafgan spunea...

Și copaci :D, ca să am de ce mă ține când dansez :))
Și ce e aia poate?
Vorbim la tulifăun.
Vleeeeeeaaaaaauuuuuu, tralalalalatralala