Mângâ ieri de azi

Stau pe malul mării cu ochii în zarea lăptoasă. Valurile de-abia se-aud deși sunt lângă ele. Se rotogolesc leneș, ca o muiere de-abia trezită, peste iubitul ei.
Ies aburi și marea cea mare tremură din tot corpul uriaș sub atingerea stăpânului soare. Se gudură și împinge-n palma călduță să-i simtă cât mai profund apăsarea de viață.
O nouă zi superbă, calmă și în ordine pe pământ.
Și totuși! E un echilibru atât de fragil.