Sinele din noi

S-a aruncat un om de la balconul parlamentului. Că nu mai putea. Câțiva parlamentari au plâns. unii au zis că nu mai continuă lucrările, cele mari, iar micul Boc a spus că e regretabil dar totuși, e un mic, la fel ca el, impediment, vor continua.
Omul și-a scris ceva pe tricou, s-a urcat pe balustradă și s-a aruncat în gol făcându-și fața zob de băncile-n care-și odihnesc cururile trudite, aleșii noștri fruntași. Cu maxilarele terci, a strigat un „libertate„ stâlcit, de pe targă în drum spre ambulanță.

Apoi au urmat o grămadă de tocșouri, luări de atitudine, păreri care mai de care. Au avut ziarele și televiziunile ce să mai bârfească și ce ratinguri să le mai crească.
Din greșeală am auzit una dintre zecile. O doamnă Tatoiu era foarte supărată că așa ceva nu se face cu trei zile înainte de lumină. Și-o tot dădea cu credința în fața unor politicieni, critici, ziariști.
„Nu se sinucide nimeni acum„ că e lumină sau pe vine. O lumină maaaare care se vede în buzunarele goale și rupte ale majorității populației.
Și mi-a venit o întrebare, în capul meu gol, dar plin de lumină: dacă știi că unii te omoară, iar tu tot te duci sau stai să te prindă, nu se cheamă tot sinucidere?!!!!