luni, noiembrie 22, 2010

În cădere liberă sau autobiografie, autoflagelare

Sunt inginer geolog. De profesie. Am absolvit Universitatea București, facultatea de Geologie-Geografie, promoția 1980-1985. Câteva sute de ani lumină de atunci.
Am intrat pe vremea lui Ceaușescu cu forțele proprii, un pic meditații și atât. Pun accent pe asta pentru că eram printre cei mai proști liceeni ca și chef de învățătură. Îmi plăceau geografia și desenul, la care luam note maxime. Mai îmi plăcea Literatura română, dar un profesor de tot rahatul, mă alunga pur și simplu dintre rândurile cărților. De școală, că altfel devoram to ce prindeam, în special SF-urile.
Și încă ceva. Fiind fiică de muncitori într-o clasă plină de progenituri de intelectuali, profesorii mă marginalizau și eram catalogată „atât a învățat acasă, de unde?„
Același lucru și pentru colegi. Am reușit să intru printre ei și să mă fac remarcată, devenind bufonul clasei și lăsându-mă călcată în picioare.
Când a venit vremea examenelor pentru facultate, au fost câțiva care au intrat. Și am primit telefoane de genul „Ce mai faci Bezuu?(Breazu numele de fată) - Păi ce să fac, plec în vacanță să-mi răcoresc creierii, că intrai la fac, printre ultimii, dar sunt acolo :D - Cuuuuuuuuuuummmmmmmmm, tuuuuuu ai intrat la facultate?!!!!!!!!!!!„

Am absolvit. O facultate pe care o recomand tuturor, e de excepție, ca și practici și tot, e altceva, special. Numai că nu știu cu ce se mai mănâncă.
Din Comănești, județul Bacău, de unde era bărbată-miu, am aterizat la Caracal, via București - Foraje de apă. Cum?
După patru ani de stat efectiv degeaba, dar DEGEABA, pentru că nu mă lăsau să fac nimic, 8 ore cu ochii pe pereți printre fumători înrăiți și bărbați care nu dădeau nici cât o ceapă degerată pe mine pentru că eram femeie. Ce să caute o femeie pe abataje? De ce ar fi în stare? Cine a angajat-o p-asta pe-aici? Aaaa e cu bărbat-su?! Atunci să îndure „doamna inginer„ indiferența noastră.

A murit bărbată-miu, după patru ani de fericire superlativă, condimentată cu șuturi în burtă când rămâneam gravidă. Și -atât, amănunte prea lehamite.
N-am putut sta acolo, oricum s-a întâmplat în martie 89, am plecat prin iunie, în decembrie veni revolutionul și toți tinerii geologi au fost puși pe liber. Nu eram principali, erau cei bătrâni, erau inginerii mineri în primul rând.

La București s-a zbătut maică-mea să mă aducă, cu mită cât carul(personal), dar cum nu erau locuri decât pentru bengoși și plini de bani sau tinerei trecuți de 55, fusăi aruncată la Caracal, unde se răsturnă carul cu proști și eu printre ei.
Acolo, o altă labă tristă, cu o pată a unuia căsătorit, pe mine. Ca să pună capăt, socru-său, mare general prin armate, a reușit să-l facă pe director să-mi zică nonșalant „ori Constanța ori șomaj„
Cum nu cunoșteam pe nimeni acolo și eram complet derutată de nesiguranța aruncării de colo-colo și de moartea celui care fusese totuși un punct de sprijin pentru mine, am zis nu Constanța.
Mă gândeam că fac o greșeală, dar eram tânără, credeam că mă descurc. Ce amarnic m-am înșelat!
Ar trebui să spun că sunt omul care nu mint și recunosc când greșesc, deci faptele sunt întocmai, nu folosesc frazele de genul toată lumea Ie di vină, numai eu nu.

Am încercat pe la Mina Petroșani ca topograf, muncitor, așa scrie în cartea de muncă, nu aveau posturi de inginer geolog pe atunci, dar puteam aștepta. N-am stat prea mult. Singurătate, oameni complet străini și nici acum nu înțeleg de ce toți bărbații se uitau la mine, ca la o bucată de carne numai bună de zdrențuit în colți plini de bale!
Am încercat în București. La un magazin Wella, unde se vindeau produse în dolari și aveau nevoie, ziceau ei, de un intelectual.
Două zile am stat. A 2-a zi a venit nevasta patronului. În prima zi, am ieșit lipsă 5 dolari. Și acum mă bușește râsul. Eu să pun mâna să fur?????!!!!!!! HA, nici să mor de foame! Sau ..... astăzi?! Hmmm?!
În prima zi n-am știut, dar în a 2-a, tot ce-mi intra, număram de față cu celelalte vânzătoare. Și a ieșit lipsă un pachet de Kent. Am chemat patronul și s-a uitat la mine pieziș, dar n-avea ce să-mi zică. Cert e că nevastă-sa îi împuia capul, din biroul alăturat fără să se ferească, cu glas ridicat special să aud - „ce-ți trebuia să angajezi o fâță de-asta intelectuală? cu fustă scurtă și cu ifose să numere pachetele de țigări„ fustă scurtă care mi-a fost impusă de el, patronel.
Nu mai m-au prins nici pe-acolo.

Apoi am încăput pe mâna unuia de nu mă lăsa să mă angajez. 10 ani au trecut așa. Nu mă lăsa să respir cu gelozia, nu mă lăsa să plec. A încercat să se sinucidă. Am scăpat că i-am tot strecurat că nu-l iubesc, să-și găsească pe altcineva. În cele din urmă l-am aruncat alteia și-am reușit să mă desprind, cu toate că mai încercasem un an. În care am fost agent imobiliar, desigur stând la mama acasă. Trebuia să mint de înghețam apele și în timp ajunsesem să mă urăsc, până n-am mai rezistat. Exact când omul a ajuns în spital, în cămașa de forță, tranchilizat mort și cu mamă-sa bătând disperată la ușa mea.
Am clacat și m-am întors. M-a înspăimântat cumplit să fiu eu cauza morții unui alt semen.

Am fugit mai târziu in Anglia. Măritată cu unul de m-a primit cu fasole, la conserve, fără carne că era prea scumpă. Cu purici pe post de spray, căcat și pișat pe pardoseala din lemn, lângă căminul aprins, să nu se îmbolnăvească cei 7 ogari afgani ținuți în bucătărie.
Măritată din disperare aici, în România pentru că ambasada Marii Britanii n-a vrut sub nici-o formă să-mi dea viză de vizitare. Prea săracă, ăla prea sărac, eu nici habar n-aveam de magnitudinea dezastrului.

În sfârșit complet singură. Un alt benevoitor de care nu mai pomenesc, m-a introdus în lumea masajului, sportiv, de întreținere. Acum vreo 12 ani. M-am rugat de el cam vreun an de zile, în care n-aveam niciun ban, ce mai primeam doi lei din Anglia. Nu puteam să-mi plătesc cursul.
Cu chiu cu vai m-a ajutat, nu spun în ce condiții. O întreagă altă poveste de rahat.
Am reușit să termin cursul de trei luni și apoi ....... Găsește clienți, dacă poți.
Anunțuri în ziare, la care primeam telefoane, pe care le mai primesc și astăzi, de genul „dacă mă lași să-ți dau limbi în pizdă, te las să te piși în gura mea„
Mie!!!!!!!! Mie să mi se spună așa ceva, de DOISPREZECE amari de ani de zile!!!!!! Am încercat în dreapta și-n stânga, să găsesc ceva unde respectul față de aproape e ceva normal. Unde să nu-mi fie frică să încerc să deschid gura, nu cumva să mi se ceară altceva.
Am reușit totuși să găsesc câțiva oameni-oameni, cu care-mi târâi viața de ani de zile și alții care apar și dispar precum comeatele.
Mi-am distrus încheieturile și-s disperată că nu mai mă duc efectiv, spatele și mijlocul, pentru că muncesc de-mi sar capacele. Sunt o perfecționistă și-mi place lucrul bine făcut și omul să plece mulțumit din mâinile mele.

Dar, în atâția ani de dezumanizare, în atâția ani de călcat în picioare, chiar și de oameni care s-au dat prietenii mei, în atâția ani în care n-am avut nici cel mai mic ajutor, un sprijin cât de cât, un șut în cur, o pilă, o relație, combinate toate cu vârsta, nu mai sunt o păsări căcare cântă triluliru cocondrilu, voința mi s-a tocit, încrederea în mine și-n cei din jur a zburat.
Pentru mine, nu mai există oameni buni. Atenția este de genul, încep o frază și mă trezesc că fac cu totul altceva. Sunt la pământ și sunt conștientă că am o parte din vină.
Așa cum și restul ar trebui să fie conștienți că un om aflat în situația aceasta are nevoie de ajutor. Și nu mă refer la bani sau vorbe bune.
Mă refer la o atelă zdravănă. Pe care n-am avut-o niciodată. Nimeni nu se poate descurca chiar singur. Poate dacă aș fi fost măcar tânără, sau mai. Să am încredere în fotografia mea. Dar când mă uit la celelalte cât de clare sunt, în condiții de lumină mică, de unde fraților 10 milioane pentru un curs de photoshop sau alte zeci de milioane pentru aparatură? De unde mașină să ies să fac ceva special, să fiu recunoscută? Să oprești din 5 în 5 minute sau când ți se scoală că e vreun peisaj deosebit? De unde studio sau aparatură pentru studio? De unde piluța care să mă bage la vârstele mele la înaintare? Când clar asta se face pe alte considerente, unul fiind de fofo, fragedă fofo. Dacă nu ieeeee ...... altele.
Și cei care sar de cur în sus că nu, marș d-acilea, că nu vorbiți cu copii. Chiar și bărbații se lasă futuți în cur sau în gură. Nu la propriu desigur, dar tot curve se numesc ..... sau lași.
Eu n-am putut.

Iubesc arta, iubesc respectul și aș iubi și oamenii care mi-l merită, dacă ar exista.
Nu mai mă învinovățiți degeaba.
Omul este creatura tuturor întâmplărilor din viața lui, a oamenilor care-l înconjoară, cât și a propriei sale minți binențeles.
Nu am puterea, nu mai am .....

Există cineva care poate, care are puterea? Dezinteresat.
Ha!
Mă vrea cineva de nevastă? Să mă țină acasă că deh, sunt o artistă și unei artiste îi trebuie timp ca să compună ceva. De dat lumea pe spate. Aici fără pic de sarcasm.
Cine are încredere în mine? Mă cunoaște cineva?

Nu sunt decât un om singur și disperat, care încearcă să respire.
De fapt o femeie, cu aceleași nevoi ca și ale tuturor celorlalte, dar cu foarte puțin noroc.
Fără fraze gen „norocul ți-l faci singur„ vă rog.

Ok, m-am dezbrăcat la curul gol. Să vedeți forfota ce urmează, cei doi care binențeles îmi călcați pragul.
Nu-mi este rușine de ce am scris, așa cum nu-mi este că am scris lucruri intime. Sunt de părere că atunci când vrei cu adevărat să cunoști un om, misterul, minciunile, tăcerile, intimitatea, n-au ce căuta.

Comunicarea este esențială pentru înțelegere.
Pentru cei interesați, cu un dram de inteligență.

Ăhăhă ......

_IGP2459

23 de comentarii:

Marcel Eremia spunea...

Trist şi greu de comentat un astfel de articol... De fapt, nici nu ştiu ce să scriu. Nici referitor la ce ai scris pe la începutul, nici pe la mijlocul şi nici pe la sfârşitul articolului.

Nu ştiu nici măcar motivul pentru care scriu acest comentariu... Pentru că nu vreau să sune a compătimire ieftină de pseudo-psiholog iar de altceva nici nu poate fi vorba. Cred că pur şi simplu am fost foarte impresionat, deşi acest aspect nu face pentru tine, în contextul dat, nici cât o ceapă degerată. Şi atunci mă opresc din scris.

Pentru că nici nu ştiu ce să mai scriu. Poate doar să zic of...

Anonim spunea...

ce faci acum se numeste Inventar si capitulare si esti in pragul insanatosirii. Daca tot continui asa. Ti-am mai zis de acum 100 de ani sa te duci in Meetinguri,ca Psyhologi pe acolo nu cred ca mai sunt si Klinici de 12 Pasi nu aveti. De Bonding nu mai vorbesc.....si bani nu ai ca , nu aveti o asistenta medicala ca lumea unde toti fara exceptie indiferent de venituri si statutul social au dreptul la klinici si asistenta medicala....M-ai luat cu dirijabilu intr-o veselie de nedescris ca ce-ti vin eu cu chestii de-astea----Crede-ma ca inafara de cei din desertul Kalahari, nici unul nu este sanatos la bibilica , fiecare are ceva pe suflet....E bine ce faci , ca-ti faci inventarul dar fara ca ala si ala sunt vinovati de ce ti se-ntimpla. E drumul tau in viata si sunt experientele tale. Daca nu sunt Meeting-uri pe acolo(te vad EA,AA, EKS) daca Nu exista Support Group(Meeting-uri) citesti si faci una . Nu esti singura din Romania cu probleme. Va stringeti si va ajutati reciproc .Iti iei un sponsor si iesi la liman. Daca esti inca asigurata de baiatul din Anglia(de care te-ai mai plins in draci si pe yahoo acum citiva ani) te duci in klinika englezeasca de 12 Pasi si stai acolo 8-10 saptamini. Ais a iesi ca noua nascuta de acolo sic u barbatul visat de tine daca o fi sa fie.....

Linkuri

http://en.wikipedia.org/wiki/Support_group

http://en.wikipedia.org/wiki/Twelve-step_program

Meetinguri: vezi tabela de la sfirsit

http://de.wikipedia.org/wiki/Zw%C3%B6lf-Schritte-Programm

http://de.wikipedia.org/wiki/Bad_Herrenalber_Modell

Viorel Aelectrostivuitoritei

Danielle Wolf spunea...

Nu sunt o "călătoare" prin bloguri; abia dacă am timp să scriu, să postez câte ceva pentru sufletul meu (şi al cui o trece "în vizită"). Este pentru a doua oară când descopăr o dramă umană, în prezentarea sa nudă.
Te înţeleg şi de ce ai tăcut, şi de ce acum ... scrii. Ceea ce ţi s-a-ntâmplat, ceea ce ţi se-ntâmplă este cumplit! Experienţa mea de viaţă (aproape o-ntreagă viaţă de om) este, comparând-o cu a ta, nesemnificativă (am avut problemele mele, poate mai am încă, dar am avut tăria, indiferent de vârstă, să retez răul de la rădăcină şi mai jos de ea ...).
Singura persoană în care am avut şi am încredere, care mi-a întins mâna/umărul de ajutor în a mă ridica şi a merge mai departe, am fost eu însămi. Poate am şi avut şansa de a prinde şi din alte vremuri ... pe cele de-acum nu reuşesc, mai bine zis refuz să le înţeleg, să le accept... Nu din laşitate, ci dintr-o perfectă înţelegere a lor şi a inutilităţii/incapacităţii mele de a schimba ceva.
Ocazii de a-ţi îmbunătăţi actuala condiţie vei avea, cu siguranţă. Nimeni nu te va sfătui cum e mai bine pentru tine. Doar tu să fii atentă ce alegi, fără să te pripeşti (cum, scuză-mi îndrăzneala, cred că ai făcut-o până acum în situaţiile despre care ai relatat mai sus), cumpănind bine ce câştigi (şi pentru cât timp) şi ce ai putea pierde ...

Să ai grijă de tine! Disperarea este cea care face fiinţa umană vulnerabilă.

Noroc în a găsi UN OM DE BINE !

fotografu spunea...

Mde...

francisc vaida spunea...

..wow..! sunt mut ..! dar nu pentru k furtuna prin care treci este de netrecut ...ci pentru k am descoperit citind rindurile tale o FEMEIE foarte puternica..! nu intru in volbura traitelor si de netrait momente pentru k nu vreau ...ci pentru k nu pot sa ma gindesc decit la soarta ..! restul este viata atit cit ne da Dumnezeu...!

Bieţîvan Ratat spunea...

Viaţa bate filmul. Eşti tare, fată! Dacă ai ajuns pînă aici, pînă astăzi. Majoritatea s-ar fi pierdut pe drum. Tu nu. Îmi pare rău pentru că nu te regăseşti în singurătatea ta. Unora le prieşte singurătatea, ba chiar o confundă cu libertatea. Ţie nu. Ghinion.
Nu ai altceva de făcut decît să mergi mai departe. Pe drumul tău, cum o fi el. Eu dacă auz de vreun crai bănos care vrea să se însoare artistic, ţi-l trimit la drum de seară. Dar nu te baza pe asta, e puţină lumea crailor bănoşi. Să încerci şi la loto, parcă ţi s-ar potrivi într-un moment ca ăsta marele premiu.
PS: mişto poza!

Daciana Stefan spunea...

citesc aproape in fiecare zi blogul dvs.aproape, pt ca nu postati in fiecare zi...
nu am comentat niciodata pentru ca nu prea stiu cum se face (m-as mira sa-mi iasa azi).
textele nu prea le inteleg, dar ma amuzau si imi deschdeau o perspectiva atat de noua si de reconfortanta incat nu puteam sa nu revin in fiecare zi.
poate va face bine sa stiti in astfel de momente ca cineva va admira fotografiile si textele desi nu zice nimic...
va doresc numai bine
PS (de amuzament) : intotdeauna m-am gandit ca trebuie sa fiti o tipa cu bani :) succes si cer senin

Popa spunea...

Misto poza!
Desi drumul din imagine-i mult mai lin decit al de-l parcursesi tu...
Eu nu ma prea pricep la vorbe, si nici la imagini nu-s prea priceput!
In schimb cred ca ma pricep bine la privit imaginile altora!
D-aia, cum gasesc ceva timp, mai fac cite-o vizita...!!!

Monique spunea...

Imi permit si eu un comentariu.
Am avut momente din astea si mai multe decat si-ar imagina unii. Si nu intelegeam de ce eu niciodata nu pot avea o mica "proptea " Studenta fiind am luat un 7 la o materie si imi "strica " media. Eram decisa sa reiau toamna la "marire" examenul.Proful fuses coleg cu taica-miu si i-am zis doar ca la "marire " sa vorbeasca sa nu ma frece prea tare- dar taica-mi a zis ca el nu face asa ceva , ca sa invat...
Apoi am refuzat eu "proptelele" . Era simplu sa ma "impreunez" un pic cu seful sau sa vorbesc cu unul si altul cu "putere" sa ma sustina, dar nu am facut-o . pentru ca asa cum spuneam -si asta v -a enervat se pare- noi asa am fost educati ca daca avem o "cunostinta" atunci suntem nuli si nu putem razbate altfeL. Eu nu am avut problemele dvs , dar poate am avut altele. De pilda intr-o adunare de barbati cum ati descris-o am trait ,dar sa fiu sincera nu m-a deranjat, eram ca sa zic asa alintata.Si dorita . Si ce, e ceva rau in asta :)Ce v-a impiedicat sa va "vedeti "o regina de pilda . Dar nu, v-ati vazut o "bucata de carne!"
Acum ce cred eu-
-Dumnezeu ne da incercari cat le putem duce, deci sunteti vazuta de "sus " ca o femeie puternica
-si chiar daca vi se rupe daca sunteti "puternica " sau nu ,asta nu prea o puteti schimba devenind o mironosita peste noapte in cautarea unui "crai "
-Insa cu toate acestea , sunteti FEMEIE si trebuie sa ramaneti asa .Sa nu va fie frica sa aratati asta.
-Cred ca experrienta cu "ogarii" nu a fost chiar asa naspa din moment ce va prezentati ca un "ogar" Ati fost unul din "ogarii " dl cu pricina, inseamna ca ati fost iubita un pic si asta nu v-a displacut.Sau spuneti asta ironic atunci lasati-o deoparte si ingropati pur si simplu ce nu va convine.Incetati sa faceti ironie pe spatele dvs, iubiti-va mai mult! Sunt unele lucruri cu care nu glumim!
-fiti mandra de experientele prin care ati trecut , chiar nasoale ,e viata acolo si e a dvs.
-Iubiti-va mai mult!!! Dar am mai spus-o , nu?
P.S -Ce gaseste Marcel asa trist , nu stiu.

Monique spunea...

asta e mailul meu

gabriellekacet@hotmail.fr
Poate mai vorbim cand aveti chef.

Mihai Cantea spunea...

Ne nastem nu pentru a trai ci pentru a pleca mai departe! Intre nastere si plecare se intimpla tot felul de chestii mai mult sau mai putin placute. Dar toate, absolut toate sint lectii. Ne plimbam pasii asa cum este sa fie si noi apoi credem ca am facut alegerile bune sau grasite. Tot ce ni se intimpla constient sau nu sint lectii din care trebuie sa pricepem constient cite ceva. Supraconstientul nostru stie de toate dar nu ne trimite in constient asa... ca mura in gura ci ne prega zilnic, in fiecare clipa o lectie pe care ar trebui sa o pricepem. Chestia asta e cam greu de priceput atunci cind nu ai minimalele mijloace pentru intrtinerea carcasei materiale in care sta saminta noastra divina. De fapt noi platim mult in fizic pentru greseli facute in suflet si spirit.
Lumea nu a fost si nu va fi o floare. Pe pamint este lupta pe viata si pe moarte si fie ca ai bani - de regula sint al acelora care nu joaca cinstit, si nici nu au venit printe noi pentru un joc cinstit - fie ca nu ii ai fiecare clipa este un atom din pregatirea in marea noastra calatorie pentru contopirea cu El. Aici sintem trecatori? Sintem trecatori oriunde in universuri ne-am afla pina la purificarea finala!
Societatea nu ajuta si nu da! Daca nu gasesti formula compromisului fara compromisuri este extrem de dificil. Disperarea este in fiecare din noi si trebuie inlocuita, picatura cu picatura prin incredere, ginduri frumoase chiar despre mucegai sau noroi!
Viata nu este frumoasa. Este lupta pentru a tine saminta divina din noi asa cum butoiul tine vinul. Dar de faci vin in damigeana de sticla nu vei bea placuta licoare din butoiul de stejar!
Cu dragoste vom mai discuta!

ogarafgan spunea...

Mă văd nevoită să răspund, deși n-aș fi vrut, pentru că nu este o plângere, ci o relatare sau mai bine spus o dare de seamă a mea pentru ceilalți, oamenii printre care mă învârt la momentul acesta din viața și care aș fi vrut să înțeleagă o parte din mine, din felul meu de a fi, din hotărârile pe care le iau.
Nu-mi pasă de gura lumii, dar câteodată simt nevoia să nu mai fiu considerată chiar așa slabă. La mine-n cutia craniană e un patinoar de mii de hectare, gol. Și totuși nu mere decât unul, pe rând să se dea cu patinele. Altfel, scurtcircuit, supratensiune, meltire.
Eh, în sfârșit, nu-s omul să-l las pe altul să urle-n van la lună. E frumos, respectuos, e uman să răspunzi, așa că:

Marcel, singurul răspuns mulat 100% pe ce am scris. Mulțumesc, ai o înțelegere aparte, sau poate ești mai apropiat ca și construcție sufletească, de a mea :)

Anonimul Dan, știu că vrei să mă ajuți, în felul tău, și-ți mulțumesc, dar te rog coboară din cerurile nemțești cu picioarele pe pământ românesc, sau mai simplu, pe bucățica mea.
Numai câteva cuvinte, nu-s asigurată de nimic, era cu totul altceva, nu intru-n amănunte. Și sunt muuuulte, ițe, gărgărițe :)

Danielle, mulțumesc de vizită :)
Eu nu pot tăia răul din rădăcină, pentru că știu că produc suferință și nu sunt în stare să-i fac asta unui om apropiat, chiar dacă asta înseamnă să sufăr eu la sânge. Asta sunt. Greșeli, pe care probabil le-aș face din nou fără să clipesc. De-asta am stat cu un om imposibil 10 ani, că mi-era groază să nu-i produc suferință :)))) ce aiurea, dar asta sunt.
Slabă, slabă de înger, defect considerat de alții, umanism de mine.

Don fotografu, EH, știu ....

Feri, soarta, hmmmm? Ce să zic, probabil. Viață? Da.

Biețîvane mulțam de poză, și mie place :)
Fiecare are poveștile lui de viață, care poate nu-ți ajung o întreagă viață să le așterni pe hârtie. Pe toate. Suntem mici cărțulii de buzunar, de istorie, enciclopedii, unele mai interesante decât altele, altele numai cu îngerași, etc ...

Daciana, mulțumesc de vizită spunea tipa cu bani :)) M-ai făcut să râd, tare, mulțumesc și pentru asta :)
Și mai m-ai făcut să râd cu „textele nu prea le înțeleg„ :))
Nu-i bai, fâlfâlul lor de aripi dă roade, cu siguranță :D

ogarafgan spunea...

Don Popa, mulțam de cele cuvinte și pentru aprecierea pozei :)

Monique, până să refuzi proptelele îți croisei un drum, nu de una singură, ți-a fost familia de ajutor, din ce înțeleg.
Apoi în adunarea de bărbați erați alintată, total opusul a ceea ce eram eu privită, de sus, ca o nulitate. Dumneavoastră Julieta, pe când eu Nul ieta, cum m-am botezat singură o dată :))
Cu ogarii, e o întreagă poveste, n-am fost iubită deloc. Cred că știți cum trăiește un aurolac nu? Când își mai scoate câte-un păduche de pe la subsioară sau din cap și și-l duce la gură ronțăindu-l cu poftă? Așa eram eu cu puricii, binențeles totuși mâncam conservele de fasole. Atât că papucii miroseau în permanență a căcat și urină fierbinți, de ogari afgani.
Am împrumutat denumirea pentru că este câinele meu preferat, mă reprezintă. :))))) cei curați și îngrijiți, sărmanii.
Să mă iubesc? Am ceva pentru care-s mândră - că-s om bun. Încolo, nu prea am ce iubi, mi-e rușine. Sunt un om mândru, dar cu mândria-mi terfelită în picioare. Mă simt mică, în comparație cu ceilalți.
Probabil că da, o recunoaștere a celorlalți, ți-ar ridica stima de tine. Numai că trebuie ceva pentru asta, nu?
Nu-mi trebuie să fiu Michelangelo, dar tare mi-ar plăcea să fac ceva deosebit, ceva să mă delimiteze de masa amorfă. Îmi place individualitatea. Nu știu cum să mă exprim mai bine. Ceva nu merge, scârțâie, nu-s eu.
Ce e clar, e că știu că artele sunt sufletul meu, și nu pot ajunge la ele, la el :)
Mulțumesc de trecere și cuvinte bune.
Și mai mulțumesc de ceva și pentru asta am o mare considerație pentru dumneavoastră Monique - ce a fost a trecut, se poate discuta omenește, există un dialog apropiat, cu suflet. Nu ați șters cu buretele și ați trecut mai departe nepăsătoare.
Asta înseamnă omenie.
Încă o dată, toată stima :)

Mihai, frumoase cuvinte! Viața da, nu este numai roze și parfum de frezii, dar îi prea prea la unii și prea prea la alții.
Mulțumesc de trecere și cuvinte, din care am înțeles că depinde licoarea fiecărui om, de aluatul în care este crescut. Și cum creștem o viață-ntreagă ....

Tuturor care au lăsat cuvintele-n pragul casei mele, nu pot decât să vă spun încă o dată mulțam. Iar nu mă așteptam, dar nah, viața e plină de surprize, fie că le vrem, fie că nu.

:)

Anonim spunea...

Marileno , nu cred ce spui. Mai curind cred ca te complaci in Burn Out syndromul asta de mai mult de 5 ani. Daca citesti si Yahoo-ul ais a vezi ca te repeti de ani de zile cu aceleasi teme. E viata ta fetitza , faci ce vrei dar salvarea ta nu consta in a gasi un barbat si miorlaituri . E foarte simplu,de fapt, trebuie sa te gasesti pe tine. In momentul cind ais a reusesti vin toate de la sine. Astea fiind spuse iti urez cele bune
Leb wohl für immer

Dan

ogarafgan spunea...

Domnule Anonimus Dan de Germanygrec, așa e, aveți dreptate, desigur!
Vă transmite salutări de peste țări, Musette de Roma nela!

M. spunea...

te invit la o amandina si o depanare de povesti, ca asa iese aburul rau din ele :P

ogarafgan spunea...

Hahahaha Mireillușa, în regulă ne vidiem la o amandină ;)
Îi spusesem lui Cozminache deja :)

ducu spunea...

Mi-aduc aminte cand mi-ai povestit o parte din cele de mai sus... eram intr-un KFC dupa o scurta iesire la padure... Si desi nu ne cunoasteam noi prea bine, mi-a placut ca ai vorbit foarte deschis, fara ezitari si foarte sincera... Cititind asadar cele de mai sus si comentariile prietenilor virtuali, cred cumva ca incerci sa te regasesti prin altii, sa te cunosti pe tine prin cei din jurul tau... iar domnul Dan spune bine ca trebuie sa te gasesti pe tine... Abia apoi cred ca ai putea sa te iubesti cum zice si Monica... si apoi ai ajunge si la un fel de impacare...

Deh...suna a clisee de film ce-am zis mai sus...dar noh... Toti avem solutii, dar toate sunt personale... sper doar sa nu obosesti cautandu-ti raspunsul, solutia, linistea...

ogarafgan spunea...

Mda Ducu, obosești, te plictisești, devii frunză galben-ruginită printre vii, de doamnă-toamnă :D
Mulțumesc de trecere și cuvinte, pietroi rarule ce ești :)

Sandokan Freud spunea...

Marilena,

Am inteles ca pui pasiune in arta masajului si ca oamenii pleaca multumiti de la tine. Cum as putea sa ma bucur de masajul tau? Exista un numar de telefon? Capul sus si fara disperari contra/ne productive.

Mihaela.Cojocariu spunea...

am scris de câteva ori şi tot de atâtea ori am şters... şi în final, îţi spun ce nu voiam să-ţi spun.
am plâns ca o proastă. iartă-mă. ştiu că nu asta voiai să auzi şi nici că te-ar ajuta cu ceva.
ştiu că nu sunt în măsură să-ţi dau sfaturi, eu, dar ai putea să te vezi măcar din când în când aşa cum te văd cei care ţi-au comentat aici - o femeie şi puternică şi fragilă, cu un simţ al umorului de invidiat, un om cald şi bun. eu aşa te văd. şi nici măcar nu te cunosc. eu cred că viaţa poate fi frumoasă şi construită din cioburi... dacă sunt puse frumos cap la cap...

ogarafgan spunea...

Domnule Sandokan, frumos nume :)În buletin e ăl mare sau cel mic?
Problema IE că tocmai m-am văietat că nu mai pot de încheieturi, iar matale-mi zici tot de masaj, HA?

Mihaela :) tu ești ca o gură de aer proaspăt pentru mine.
Oamenii sensibili sunt rari, cei adevărați și pentru mine sunt ca o rază de lumină în întuneric.
Exact de ce ai nevoie la un moment dat.
Poate nu pot exprima acum bine în cuvinte, o gripă m-a terminat, nu-mi aud nici gândurile.
Ești undeva aproape printre coastele mele :))
Draga mea dragă! Mulțumesc frumos, mi-au făcut tare bine rândurile tale!

Sandokan Freud spunea...

Haaai.... (promit sa fiu cuminte :) )

P.S. Stii cum e vorba aia, In HMS: Freud, Sandokan Freud.