Am poftă de carne! Nu din cea de ani buni pe pământ. Nu vreau să-mi rămână placa-n ea.
Am poftă de viață!
Simt nevoia să simt că trăiesc. Un pic. Măcar.
Al dracu timpul ăsta cum se duce-n zbor, ca puful de la păpădie.
Tare mi-ar plăcea să pot muri frumos și cu zâmbetul pe buze. Să nu-mi fie frică. Să dispar ușor pe acorduri de chitară.
5 comentarii:
ce fotografie super-faina...
cat despre carne ?!...mai bine vegetariana decat sa dai peste ceva atzos si urat mirositor...
nu esti genul care sa se bucure de vreo ciozvârtă aruncata, din cand in cand, peste gard...
bucura-te de libertatea ta..este cel mai minunat lucru in astfel de timpuri...
cei prinsi in casnicii, in relatii de durata..nu stiu cum sa faca, sa minta ptr a evada macar cateva ore din cuiburile lor, in care au si uitat gustul carnii partenerului...
esti o fericita, esti propria ta stapana si ai o libertate ptr care multi si-ar da ani din viata lor de cuplu...libertatea te fereste de multe rele..cel mai tare te fereste de minciuna si ipocrizie, pe care, am inteles ca le urasti cel mai tare..
in weekendul acesta vin la capitala..daca am o "fereastra" te sun...sa ne vedem :)
uite si o melodie ce-mi place enorm, sunt convinsa ca nu ai auzit-o pana acum..o sa-ti placa..si versurile..tot...asa este lumea noastra ca o panza de paianjez
http://www.youtube.com/watch?v=tK2z1G20_9U
Mulțam Ina, Ina pentru meloadă! E bună fata :)
Libertatea? E ceva foaaaarte mișto :D
dar trebuie să știi să profiți de ea.
Neapărat să-mi dai de veste, fie și măcar pt o juma de oră :P
Cum se poate muri frumos? Şi care-i diferenţa pentru mortul care se duce schimonosindu-se de durere şi altul cu zâmbetul pe buze? Între unul sărac şi unul bogat? Între unul deştept şi unul prost? Nu-i nicio diferenţă.
Ar fi poate o diferenţă dacă murim împăcaţi cu cei de care ne despărţim... Evident, pentru ceilalţi. :)
Asta vroiam să știu și eu!
Tu vorbești din punctul de vedere al privitorului.
Cum poți compara moartea unui om în chinuri, cu cea a unuia în somn, de exemplu, sau așa natural, să-ți cadă toate?!
Dar nu era vorba de asta, tocmai, spuneam că aș vrea să mă duc frumos, fără dureri, fără frici, fără păreri de rău, ca și când aș schimba un tărâm, sau o culoare. Exact, nu vroiam realitatea.
Să murim împăcați cu cei care rămân?
Era vorba de noi, de fiecare, de mine, ce-ar mai putea să-mi pese de ceilalți atunci? Se moare singur, indiferent de câtă lume e în jur.
Mulțam de trecere Marcele! :)
Nu. Eu vorbeam doar din punctul de vedere al ... muritorului și nu al privitorului!
A fi împăcat cu cei pe care-i lași în urmă duce la împăcarea cu sine și probabil cea mai liniștită trecere în neființă.
Trimiteți un comentariu