Sunt pe lume genii și oameni talentați. Când îi ascult sau le văd operele de artă, simt cum mi se-noadă stomacul în bărbie.
Dintre ei face parte și Mirabela. Dauer. A fost blagoslovită de D-zeu cu un timbru vocal ieșit din comun. Cu aceeași putere ieșită din comun de a intra în sufletele oamenilor.
Eu le numesc ambroziile zeilor.
Sunt oameni ca și mine. Oare de ce rămânem așa de impresionați de o anumită voce cântată, de anume sunete de chitară electrică sau de niște acuarele puse cu mare artă pe o pânză? Oare de ce vibrăm atât de tare de-mi simt picioarele gelatină în fața frumosului, dar când suntem căutați sau nu, în adâncul sufletelor, majoritatea suntem găunoși, stricați, viermănoși?
De ce numai pe patul de moarte ne vedem mai frumoși și judecăm cu înțelegere și pe cel mai mare dușman?
Un comentariu:
M-aș bucura dacă ,zilnic, stomacul s-ar înnoda în bărbie!
Poate că ,numai atunci, devenim noi.
Pe patul de moarte înțelegerea trece dincolo de rutină.
Trimiteți un comentariu