sâmbătă, august 12, 2006

Femeie, numele tau e pe buzele mele.....

Calc, las urme, dar am senzatia ca plutesc usor deasupra pamantului cativa milimetri, n-am esenta, sunt abur, abur alb; ma uit la mana si vad prin ea tzarana, incerc sa ma concentrez sa vad mai clar si nu reusesc decat sa observ ca se departeaza de aburul-trup; ma uit speriata in cealalta parte si n-apuc decat sa vad niste degete albe, translucide, ca de fildes care se pierd in zare.
Inainte sa ma dezmeticesc, incep sa cresc; pot cuprinde cu privirea tot orizontul pe distante kilometrice. E fantastic sentimentul ce ma cuprinde, de zbor, de eliberare.
Fac greseala sa ma uit spre pamant si ma ingrozesc: picioarele se zbat aidoma unei gaini cu gatul proaspat taiat, unul vrea la dreapta, altul vrea inainte. Si dintr-o data bum, in locul lor nu mai ramane decat o pulbere stralucitoare, fina de mici stelute argintii.
Cei patru mustangi rotati alearga inebuniti peste vaile din munti, pierzandu-se in infinit.
Constienta-mi amorteste aici, printre nori, ploapele de sus nu mai au cum sa se inchida peste cele de jos ca si-au pierdut esenta. Ultimul gand isi pierde si el esenta pe drumul printre constelatii si cai lactee.

Vorbiti despre ce va doare. De multe ori, simpla discutie pe fata despre o anume problema, e de natura sa puna lucrurile in miscare inr-o directie binevenita.

Pentru cei ce au curaj.



Un comentariu:

codrin spunea...

Nu am cuvinte...'prea trist si prea adevarat' (despre tot blogul tau)...cat despre fotografii...sper sa ajung si eu sa vad si sa simt asa...candva...ceva s-a schimbat...undeva...in mine...
Multumesc mult, Codrin.
Sincer, numai bine...