My name is Luca, I live on the second floor.......

Mi-e sufletul moale si mi-e frica, imi tremura stomacul, mainile mi le simt usoare ca si cand n-ar fi si ma dor. Vad in ceata si ochii-mi sunt umezi in permanenta, tot corpul imi tremura.
Mi-e teama sa adorm, mi-e teama sa visez iarasi, imi face rau, ma seacaaaaaaa.....
Spun cartile unor mari invatati psihologi ca nu trebuie sa-ti creezi niciun fel de dependenta si atunci vei fi fericit..... nu trebuie sa depinzi de dragostea nimanui si vei fi fericit.... nu trebuie sa-ti pese de ce face celalalt, atata timp cat el e fericit si vei fi fericit..... ce cuvinte, ce rationament, nascocite desigur tot de oameni. Pai daca nu-ti pasa, atunci pentru ce sa mai vrei a trai in 2?
Nu pot striga liber greutatea ce-mi apasa sufletul, doar de asta mi-am facut blogul, sa-mi fie confident, sa-mi scriu amarul, e mai usor de dus cand il impart fie si cu un display rece.
Cred ca-mi voi schimba adresa, sa pot spune toate nebuniile ce le tin in frau acum..... offff si mai si ploua, ploitza mea, iubita mea de suflet, sufletul meu pereche, ritmul meu iubit cand lenes, cand iute pe pervazul casei.
Imi voi striga foamea de iubire pana nu mai voi avea glas, nu-mi pasa de ce spune nimeni, nu ma plang nimanui, imi plang mie.
Pescarusii ma acompaniaza, se aud atat de clar din vazduh in noapte, sunt atat de multi insirati pe bratul macaralei. Ma simt mai pe malul marii decat am fost la mare, unde am dormit la trei metri de valuri.
Murmurul lor, tipetele pescarusilor, calmul, linistea diminetii si singuratatea lipsei de iubire, sunt randunicile abacei mele.