Fereastra dinspre stepa

O fereastra s-a deschis spre lumea cealalta.... in sifonier..... am vazut-o cu coada ochiului!!! Si nu era intuneric; se revarsase in camera o lumina galben-portocalie calda, aidoma culorii asfintitului.
Nu cred c-a durat mai mult de o secunda, dar am simtit o stare de bine, de odihna, de pace si liniste. Am avut senzatia ca dincolo era infinitul, in forma lui frumoasa de duminica, o intindere vasta de stepa, fara urma de picior de om, iarba inalta unduindu-se in bataia molcoma a vantului de miaza-noapte, hergheliile de inorogi albi cu cozi si coame lungi pana-n pamant alergand in voie.
Mai bine ma nasteam vant, sa-l pot mangaia pe cel drag fara sa stie, sa-i dau fiori de placere pe dupa urechi, pe sub camasa, pe sub pantaloni, sa-i dau racoare cand e cald, sa trec mai departe peste munti, peste valuri, peste paduri, sa adun miresmele de brad, de apa sarata, de chiparoase, de fan si zambile si sa ma intorc sa i le astern la picioare, sa-l acopar cu flori intr-o barca neagra, lunga si ingusta de abanos, sa-l imping de pe mal in larg, sa fie numai al meu si al apei, al intinderii nesfarsite albastre si pustii ca si inima mea.
Ploua...... shhhhh!!!! si acum, la 3 noaptea sunt numai eu cu ea, ceilalti dorm, maine se duc la servici.
Ploua....... si ascult Romanticul.....