In-explicatia!!!

Sunt trista, imi lipseste, dar cel mai rau ma doare uitarea, nepasarea. Sunt razboaie, foamete, boli, sunt dureri fizice, dar durerile sufletesti nu sunt cu nimic mai mici. Trebuie luate in seama, nu sunt fitze sau mofturi. Sunt adanci, lasa rani in carne vie, sapa santuri enorme pe cerebel, slabesc si usuca inima.
Oare cum e mai bine sa mori? instant, intr-o secunda, si sa ramai cu ochii larg deschisi intr-o mirare vesnica, umezi de lacrimile din urma ce vor uda tzarana? sau putin cate putin, in fiecare zi?
De fapt asta facem din momentul in care ne-am nascut: imbatranim cu fiecare secunda care mai trece. Si asa se duce viata, cu regrete, cu pareri de rau, cu intrebari la care nu avem raspunsuri, cu visuri care se repeta la nesfarsit in diferite variante, dar pe aceeasi tema.
Devine ingrozitor de obositor sa nu ma lase in pace..... ce? sau cine!? eu vreau sa uit, si p, p, c, mm=injuraturi de toate neamurile si genurile, nu ma lasa ceva sa fac asta. Am stricat rau ceva acolo sus.
Altfel nu-mi explic.

" Eu va daruiesc sufletul meu, voi il rupeti in bucati..."