marți, august 29, 2006

Maine, ieri.... altadata

Simt numai gol, simt nimic - oare se poate ?......... la ce se reduce bucuria de a trai? oare exista cu adevarat? oare mai inseamna ceva sa vezi bucurie in ochii unui om cand te vede? oare cand o sa mai vezi bucurie in ochii unui om cand te vede? oare o sa mai insemne ceva atunci?
Oare cand o sa fie atunci? ce inseamna viata? ce inseamna a trai cu adevarat? ce dracu' inseamna universul in zbaterea asta continua, pentru ?!
Unii se zbat sa lase ceva in urma .... ca sa-si aduca lumea aminte de ei! ha, ha, cu ce i-o mai incalzi pe ei la 2 m sub pamant?
Relatii interumane? vax, trage apa, fiecare traieste (oare traieste?) pentru el .... sau traiesc pentru nevasta, copil - barbat, copil si se trezesc la un moment dat singuri si batrani, dar "si-au trait traiul" si mor singuri in casa ...... ha, ha, ce gust amar!
Ne nastem, tipam cat ne tin plamanii, crestem, tipam ca vrem drepturi cu cei mari egale, tipam ca vrem sex, libertate si droguri, ne maturizam, tipam ca vrem dragoste si familie, tipam ca nu mai intelegem nimic, ca viata-i cah, imbatranim, punem mainile pe piept si ne ducem pe taramul nimanui.
Lucruri importante, foarte importante, oare sunt chiar atat de importante?
Are copilul febra; instinctul iti spune ca e foarte important.....

Ne mai vedem si maine!

10 comentarii:

Radu spunea...

viata e mai fun ca moartea :) si de-aia. Chestia e ca trebuie sa te chinui putin ca sa poti face si ce vrei si-ti place.. si de aici necazurile.. Dar in esenta se-ntampla ceva si asta e interesant. Ca de murit oricum moare omul pana la urma dar atunci e "game over" :P

Sorin Buturugeanu spunea...

Daca e copilul tau .. e foarte important. Daca-i al altuia .. mai putine guri de hranit ;).

Calin Andra spunea...

Importanta lucrurilor si a evenimentelor depinde de "scara prioritatilor" pe care o are fiecare. Poti ramine surprinsa sa vezi ca ce pentru tine conteaza enorm pentru altul nu are valoare. Uneori lucrul asta doare...

Vlad Mereuta spunea...

"Poti ramine surprinsa sa vezi ca ce pentru tine conteaza enorm pentru altul nu are valoare. Uneori lucrul asta doare..."

Bine spus, doar ca doare intotdeauna cred eu.

ogarafgan spunea...

Asta stiam demult. Alta-i problema, ca nu mai ma doare nimic, ca nu mai simt nimic, parca nu mai sunt om si nu mai ma simt deloc bine cu mine. Parca-s un monstru,gol pe dinauntru, un dinozaur jucarie din plastic....

Alin Neamtu spunea...

misto mult idea imaginii, poate cu putin contrast ar fi mai misterioasa... depinde de gust.

Calin Andra spunea...

:) nu prea cred ca nu simti nimic, poate nu vrei sa recunosti asta, dar nu ai putea sa scrii si sa faci fotografii asa cum le faci tu fara simtiri, emotii, sentimente, nu ai putea sa fi tu insati. Si da, asa cum a spus Vlad asta doare intotdeauna, si doare a dreq de tare dar nu vrem sa recunoastem. Aceasta durere este pasul nostru inspre perfectiune, e drumul oricarui om care isi doreste sa se autodepaseasca, sa ajunga cit mai sus pe acea scara a prioritatilor si valorilor.

Rabbit spunea...

În loc să te tot plângi, ai putea face ceva care să te scoată din starea asta. Du-te la munte, la mare, la un film, la o piesă de teatru, la Honolulu..., cunoaşte oameni noi, experimentează ceva nou, iar în final vei vedea că ceva s-a schimbat în optica ta asupra lumii.

ogarafgan spunea...

Nu-i asa ca e usor sa dai sfaturi? sa vezi ce usor imi e si mie!.... numai ca niciodata n-ai cum sa fii in shoshonii celuilalt.
Si nu m-am plans, am impartasit o stare a mea, care recunosc, ma caracterizeaza.
Nu intru in amanunte, nu ne cunoastem, asa ca n-ai cum sa intelegi mai Rabbit.
Oricum merci de sfaturi!

Rabbit spunea...

E uşor să dau sfaturi. Nu vreau să par arogant prin comentariile mele, deşi recitindu-le îmi creez şi mie impresia asta.

Am trecut şi eu prin destule dezamăgiri de toate naturile posibile, de aceea (şi nu numai) am simţit că mă pot identifica în mică parte cu problemele tale.

O stare asemănătoare mă caracterizează şi pe mine, am trecut prin ea de atâtea ori încât am început să o percep ca pe un duşman, care îmi răpeşte energia, care nu mă lasă să trăiesc. Se numeşte melancolie. Şi e ceva care, dacă e consumat în exces, te aduce în starea de lene generalizată. Starea în care nu mai ai idealuri, în care nu faci nimic creativ, ci doar mecanic, în virtutea rutinei. E o stare periculoasă, care nu-ţi aduce nici un avantaj, doar te consumă. Îţi consumă oportunităţile pe care viaţa ţi le oferă şi te face să-ţi foloseşti doar o mică parte din potenţial. Dacă sunt sigur de un lucru pe lumea asta (afară de faptul că cerul e albastru şi luna e galbenă) este faptul că melancolia menţinută mult timp distruge.

Nu trebuie să te cunosc pentru a te înţelege. Uneori e suficientă o asemenea identificare pentru a trăi în mică măsură starea altcuiva. Se numeşte empatie.