Sărutarea din oglinda fermecată

Ce săracă e lumea noastră!
Într-o lume fermecată de zâne, dacă ai sufla abur peste o oglindă și apoi ai săruta-o, cel căruia, cea căreia i-ai trimite sărutarea ar simți-o imediat!

Viața e un rol, unul cu nouă

Epidemie? ....... Elvis? ........ WTF??????

Urmăriți neapărat


Trăia pe un mal stâncos de mare. Nu departe se vedea un far! Îi urmărea lumina rotindu-se hipnotic în fiecare noapte .
Cel mai mult îi plăceau nopțile reci cu lună plină și vânt puternic. Atunci ceața de deasupra mării vizita uscatul, iar valurile se spărgeau cu furie de stânci.
Stropii uriași și spuma îi ajungeau până la picioare, dar nu părea a băga de seamă.
Se uita luuung peste mare încercând parcă să găsească ceva, urmărind cu privirea firul de lumină ce se țesea din înaltul farului până hat departe.
Din când în când mai apărea luna fantomatic, cu niște brațe uriașe lăptoase săpând, încercând să-și scoată capul la suprafață. Atunci pe obrajii ei, sclipeau diamante și vietățile mării se întrebau cum de ajunseseră acolo! Doar le văzeseră pe fundul mării cu ceva timp în urmă!
Așa, stând împietrită pe stâncă, părea construită din consistența nopții. Dar era caldă! Un abur tremurând o înconjura, întrepătruns de cel rece al mării.
Nu era singura ființă care popula malul! Din când în cînd, cupluri de îndrăgostiți se ițeau de după perdelele de ceață și ea le vorbea. Îi întreba, dar ei nu răspundeau niciodată.
Atunci își prindea picioarele înconjurându-le cu mâinile și-și ascundea fața, iar diamantele reapareau ca prin farmec din nou pe obraji.
Se întreba de ce n-o bagă nimeni în seamă!
Alteori treceau zile și săptămâni, chiar ani fără ca să mai treacă picior de călător pe malul de stâncă.
Și iar își ascundea fața, iar diamante proaspete se rostogoleau scânteind ivoriu pe nisip. Întrebări fără răspuns îi răsunau în minte.

”Oare de ce m-au uitat? Nimeni pe uscat, nimic de pe mare!
Cine sunt? Ce caut aici? Ce aștept?
Dacă m-aș contopi cu marea și m-aș lăsa purtată de valuri către larg? nu cred că exist ...... poate în amintiri? ...... ”

Iubiți-vă mult! ........ acoloșa ....... și pentru mine!

Deci, m-am îmbătat ........ pulăăăăăă!!!!!!! Țin pe această cale să vă anunț, pe voi, ăia 2, 3, așaaaaaa că nu am cu cine vorbi, dar mă simt excelent!
De ce v-ar interesa? Păi nu-mi pasă =))))), vorbesc cu virtualul :D
N-am mai comis-o demult, deși am zis că da, dar am mințit!!! :P
Așa că acum am chef de vorbă!
Multă și curgătoare, învolburată! Că făcui clăbuci la gură, explicându-i maică-mii ce de rahat femeie de servici avem pe scară!!!! =)))))))
O plătim degeaba!!!! D-asta vă anunțai că-s beată, ca să am circumstanțe atenuATE :D
Deci, poți face o luptă sau mai multe în noroaiele de pe scări! Pentru că drăguța noastră femeiușcă, trecută și pe culoare dark, face comisioane! La unu, la altu. Apostroafele, altădată, nu neapărat când sunt trează!!!! Numa treaba pen care-i plătită, nu.
Deci pe cine trece de-o bătaie, banii la mine!!! De pariuri.
La noi, în fața blocului pute stimați și respectabili toarși! Nu tu iarbă verde, nu tu săpat, nu tu curățat, sădit ceva?????!!!!!! Ați înebunit? !!!!!
A venit primăvara, nu-i nimic ...... crește verde peste ....... peste creierii mei, că deh, nu-i încotroaie, viața mere înainte indiferent. Am zis bine.
Pe scări, în buzunare. Pardon, acolo, crește maro!
Noroc că mai ieste bani pentru ceva coniac și cola. Nește toxine proaspete! Dacă aveți pohtă și-mi știți numărul de telefon, sunt darnică zilele acestea!
Cu drag, pot împărți otrava!
Și nu mai multă mie! Parol! O fac jumi-juma!!!!!
Ce draq de cuvânt e ăla, jumi-juma? Poate să-mi explice cineva?

Un post despre cum poți vorbi fluent și cantitativ despre nimic, -ul repetent.

M-am scremut să găsesc rima! Fiți blânzi, vine Paștele, și cică cineva ne ia tăti relele în schinare. Scăpăm de iele. Dar totuși ........

Uiiiiii - Șaaaaaaa

Cum îi spune domnuleeeee????? Offffff, ce îmi scapă! Aiaaaaaaaa??????
Aaaaaaaa, da, mi-a venit înapoi pe limbă - daaaaa răspunde domnule, c-așa îi frumos!!!!! :P Nu?
Nu-i așa?
Ziceți și voi că nu-i așa?!!!!!!!

OOOking in memfis de București

Direcția, în nori! Direcția capului!

E timpul pentru un ceai, englezesc!

Li sân!



Nu mai pot, nu mai rezist, asta e! Mi-am încheiat socotelile cu viața pe acest pământ!
Mama Ogar, tatăăăă ăăăăăă ă ă, necunoscut, v-am pupat pe aparat! =)))))))

Ooooo, ce noroc pe capul meu! Să prind realiatea crudă! ......... De primăvară! :)

Baletul lebede lor negre-n cerul gurii

Sir Ardeiuț de București, delicat și gingaș, pierdut în mijlocul junglei tehnologizării secolului!
Găsitorului, substanțială recompensă: o baie pe cinste după noroaiele aferente căutării!
Cuvinte de regăsire: capitală, secol tventi oan, noroaie, străzi comuna primitivă .......

Metro Jazz

Am venit cu metroul în seara aceasta acasă. Îmi place pentru că din timp în timp se aude glasul roților de tren și câteodată văd luminile altui metrou ce-aleargă din sens opus, pâlpâind sacadat și trecând halucinant prin fața ochilor. Iar în urechi îmi răsună un pian pe acorduri de jazz moale. Îmi place pentru că pot studia în căldură, tot felul de figuri bine iluminate.
Și-uite așa față-n față cu mine s-a așezat un cuplu! Stăteau bot în bot dar într-un fel tare plăcut, nu ostentativ, nu călare unul pe altul, nici măcar nu se sorbeau din priviri ...... numai de pe buze, dar intr-un stil de mi-a smuls zâmbetele!!!!!
Îl vedeam numai pe el din față, o față rotunjoară, de om bun, cu niște ochi mari albaștri și buze groase, un pic bosumflate, ca la copii. Nu era frumos, era copilăros! Pe la vreo 28!
Ea brunetă, cu ochi negri și sprâncene subțiri la fel de negre, mușca dintr-o ciocolată, din care din când în când, îi mai îndesa și lui în gură.
Dacă nu te uitai la ei, nu conta, că auzeai! Auzeai țucăturile! Pup-pup sau cum dracu s-o scrie! La început n-am realizat, dar apoi ceva mă toca la tărtăcuță! Se auzea pua-pua, pup-pup într-una! Câteodată el îi mai făcea și bruuubălăru blublu :D, adică așa cum ne apucă dragul de câte-un buric de bebe și suflăm în el, mișcând capul dreapta stânga să iasă aerul și sunetele celea caraghioase!!!!
Chiar din curiozitate am numărat, secundele! La 10 secunde pupatul cu strigătură!
Și cum avea buzele groase, i le înghițea pe-ale fetii cu totul, deși nu erau sărutări! Erau zgomotoase și scurte, dar dese nene!
Și m-a lovit întrebarea - oare de ce? De ce simte nevoia omul îndrăgostit, să-l tot țuce pi șelălalt? Menționez :D că nu vorbim de sex cu nevoia de băgat organe cu papile prin urechi sau alte găurele!!!
De ce se simte nevoia de pus pecetea ăghen end ăghen end ăghen?! Că de-asta parcă îmi aduc aminte!!!!
Să fie chestia aia, cu pișulică pe toți copacii proprietate personală?

Șuier de primăvară

Am fost prin parc. Prin Tineretului. Deși unora le pute, parcul este tare, tare frumos. Nu pentru că este lângă mine, dar are alei superbe, copaci inalți și stufoși, are delușoare, lac și insulițe, rațe sălbatice și tot felul de alt păsăret care mai de care mai surprinzător să-l vezi pe ștrase :D
Nu m-am dus să mă plimb, cu toate că este o zi fantastică afară. Ceea ce mă uimește zilele acestea, este paradoxul! Stai pe o bancă unde moțăi ca lumea la soarele ce te încălzește mai ceva ca-n saună cu geaca pe tine, vezi aleea curată și uscată în fața ochilor, dar dacă-i miști puțin, sare paradoxul pe tine - mormane intregi de zăpadă albă-albă, care parcă stă și ea să moțăie la soare, inconjurată numai de o linie subțire de apă, după care uscatul, extrapordinar de curat. Mult uscat. Nu, să nu vă iasă ochii din cap de mirare, nu e de la primărie curățenia, e de la preamărire, adică de mult mai sus! Care rimează cu Isus! Din înaltul cerului!
Iar dacă te plimbi pe deal, pe lîngă gardul cimitirului, intr-o zi ca aceasta, ai senzația că ești la munte - se aude vântul șuierând printre crengile groase și verzi ale brazilor de București, de zici că ești pe valea Iezerului!
Eu cel puțin cred că vorbește cu mine, că-mi spune cuvinte dulci la ureche, zic, dar poate nu, chiar dacă se poartă el puțin cam brutal! :)

Așa că mergi agale, ascultând șuieratul vântului printre zăpezi, și frunze uscate, și crenguțe subțiri, delicate de sălcii plângătoare, al căror sfârșit s-a mutat sub ochii tăi.
Acolo, printre frunzele uscate și crenguțele ce-l mângâie, ascultă și piticul, singur, nemișcat. Stă la pândă! Să nu-l prindă moartea!
Moartea amintirilor!
Cealaltă l-a prins exact acum o lună! Așa-mi șuieră la ureche, unul din noii lui prieteni - " tu, numai tu ești de vină!"

După mine ....... potopul

citiți pe muzicuță :D, vă rog io frumos!



Am fost și eu la licitația de artă de azi de la sala Galateca BCU, eram curioasă!
Așa că ora 11 m-a găsit acolo!
N-am chef să repet ce-i mult mai bine spus oricum decât aș debita io, la http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/03/un-moment-important-in-arta-romaneasca.html
și la http://catalinfudulu.blogspot.com/2010/03/licitatia.html
Ce țin minte, îi o chizdă de UN MILIARD de lei ????!!!!!!!, nu mă întrebați de cine pictată, căcând plecai, uitai ca boul să iau ghidul!!!! Noh că săpai un țâr și găsii - Iosif Iser.
Mai țin minte o Istorie a Bucurescilor, care nu era f scumpă și n-a luat-o nimeni! Dacă aveam bani la mine, crecă mă aruncam :D. Era o editie mai nouă, de prin 60. Că o alta, mai veche s-a cumpărat cu prețul de pornire.
Și dacă tot vorbim de preț, ce ziceți de o sumă de 30 de lei pornirea, care a ajuns la 2200? Ceva de la o revistă, UNU, asta chiar că nu-mi aduc aminte, cevaaa, banderola de la revistă????!!!!!! Uau, mă trec nădușelile!
Îmi iese sufletul încercând să-mi aduc aminte!!!! Și doar m-am întors să-mi cumpar ghidul, dar plecaseră toți!
Una peste alta mi-a plăcut! Erau fo doi dĂ aruncau cu sutele de meleoane, în special pe orice aparținea de casa regală, iar restul mai modești cumparau cu prețul de pornire. Destul de multe chestii faine, printre care și un interviu, nu de cumpărat :), cu Vladimir Șetran. Pe care l-a apucat la o vârstă respectabilă, iubirea de pictură nudă, numa bună de atârnat prin copaci la țară.
Mi-a plăcut mult omu, cu o burtă la fel de respectabilă și un păr complet alb și lung. Îmi spuneam în gând uite că se poate, nu contează că ai 80

Acum dacă v-ați lămurit și v-a plăcut prezentarea mea făcută cu cap, mă gândesc că dacă oți avea vreodată vreo nevoie de un rezumat bengos, să mă trimiteți pi mini!


Oare poza asta s-ar vinde? Care-or fi criteriile pentru primit la licitație? După nume?!!!!
Că de veche sunt destul! :D

Plăceri lumești

Am citit undeva o frază, ceva de genul că dacă ne scapă un esențial, nu-i nimic dacă ne-am îndeplinit ce ne-am propus și suntem fericiți!
Instant mi-a venit pe limbă - " de ce ar trebui să ne propunem ceva? de ce ar trebui să ne facem planuri? că să devenim sclavul lor?"
Mi-am propus la un moment dat ceva. Și în câteva luni am reușit să realizez ce mi-am propus, crezând că voi fi fericită. N-am fost!
Ceva bun, foarte util, dar când l-am realizat, nu mi-a păsat. În schimb, câteva luni n-am mai fost om, ci mașină, pe bandă, de făcut bani. Căci nu, ce putem face fără ei? Și nu că ar fi ochiul dracului, dar altfel n-ai putea ajuta un bolnav de leucemie, sau un copil de prin vreun sat uitat de lume.
Și atunci mă întreb pentru ce? Pentru ce să îți faci planuri? Ca să nu mai fii liber?
Nu e mai bine să trăiești clipa?
Dacă-ți vine să te urci într-un tren cu destinația Grecia, dar nu știi unde, de ce să nu te urci? Să vezi liniștit de pe o canapea sigură, copaci străini de țara ta ...... oameni, case!
Să ajungi pe un mal de mare, intr-un extra sezon, intr-un mic orășel pescăresc englezesc!
N-am curaj de una singură pentru că îs muiere, dar dacă n-aș fi fost, ieri aș fi plecat!
Fără planuri!

E bine să fii liber! Să nu ai niciun fel de obligații! Nici măcar față de tine!
Dar asta înseamnă singurătate! Ce paradox!
Începe să îmi placă! :D

Îți mai aduci aminte doamnă?

Circ ...... de stat?

Vezi mai multe video din Muzica



Circ cu lupi, pe fond de iubire scoțiană, când roșie când albă!
Oare de ce atunci când te cerți, de multe ori se folosește expresia "păi vrei să facem circ?"
Ce-are sula cu prefectura? Și cu iubirea?
Ei da, are! E iubire mare, până când dispare ...... ea sau interesul de purta fesul. E iubire mare până apare ura, plictisul. Adică e un talmeș-balmeș. Ca la circ!

Dar ce știu eu?! Că nici din amintiri nu mai pot povesti.
Mai bine să privim și un cântecel vesel să tropotim!

Lume, lume, soro lume

Peren ..... efemer

În școala generală eram destul de retrasă și sălbatică! Chiar m-am bătut cot la cot cu cel mai al dracu băiat din clasă! Pentru că era cu clonțul pe sus tot timpul, iar noi trebuia să tăcem mâlc. A rămas siderat când i-am răspuns pe același ton! Câteva clipe mai târziu a sărit la bătaie!
Să fi văzut ce față a făcut când am sărit și eu în capul lui!!!!!! Se uita mirat și încurcat la mine!
La fel și prietena mea cea mai bună! Nu se aștepta, îi era frică de el. Pentru că eram numai noi două, de obicei, nu ne intersectam drumul cu ceilalți.
Ne-am apropiat în timp și greu, pentru că amândouă aveam ceva de ascuns și eram la fel de nesociabile.
Mai apoi i-am fost cățeluș de nădejde!
La liceu, părinții ne-au separat. Maică-mea fiind mai cu moț, m-a împins către un liceu real-umanist, cum se spunea pe vremea aceea. Ea a încercat în altă parte, a picat și s-a angajat în telefonie.
După ce că eram sălbatică, m-am trezit dintr-o dată și singură. Ăghen. Și uram singurătatea!
Fusesem singură o viață-ntreagă până o cunoscusem pe ea!
Atunci m-am hotărât să mă autoeduc în socializare! Și am devenit bufonul clasei!
Exact, bufon! Nu eram de nasul lor pentru că părinții-mi erau muncitori, dar nu mai puteau fără mine. Eram chemată la orice petrecere ca să le întrețin atmosfera.
Și n-am mai fost singură, simplu spus! Aveam prieteni! Dar care țineau de la două ghilimele, până la alte două ghilimele.
Mai apoi a venit facultatea, unde mi-am găsit un așa-zis loc călduros în curul lui bărbată-miu. Cinci ani!
Și tot așa am târâit-o o viață întreagă!
M-am zbătut, pur și simplu, a fost o bătaie în toată regula cu doamna înaltă și strepezitoare de dinți, singurătatea.
O luptă inutilă, pentru că era sortită eșecului de la bun început! A câștigat întotdeauna micile bătălii!

Astăzi am realizat că a câștigat și războiul! M-am simțit mai bine singură ...... printre fulgii de zăpadă!

Suntem frumoși la un moment dat. După care nu mai suntem!

Privilegiați

Din cei care intră pe aici, știu că mulți sunt iubitori de animale. Semnați și voi aici!

http://www.uniteddogs.com/stopkillingdogs/

Sau propun să devenim canibali!

Galaxii diferite pe același Pământ

Mă plimb printre blocurile gri cu un alt pitic. Mă plimb printre ele, dar merg pe șoselele gri. Șosele gri garnisite cu rahați. De la oameni până la ăi de câine. Plăcinte la discreție! Cu vacă, pui sau pește, la alegere! Și cu vitamine.
Am zis bine pe șosele, că pe trotuare nu mai e loc. Pe trotuar tronează mașinile. Așa e, e sărăcie lucie, e criză, românii sunt amărâți, dar ori faci slalom printre mașini, pe trotuarul pentru pietoni, ori pur și simplu nu-ți mai rămâne decât s-o iei pe stradă!
Până și scuarele din stațiile de autobuz sunt pline. Noroc cu pescărușii!!!!!!! Da, cu ei!
I-am auzit tânguindu-se, am dat capul pe spate și i-am zărit. Am rămas nemișcată în mijlocul drumului, al străzii de fapt și le-am urmărit cu privirea zborul pe deasupra blocurilor. Urechile-mi frământau pur și simplu încântate de cânturile lor, slobozite, aruncate, imprăștiate ca mărgelele unui colier de perle gri, pe atotcuprinzătorul gri de București împuțit. Am uitat până și de jegul rămas în urma zăpezii pe spațiul verde-gri, din ce în ce mai minuscul dintre blocuri: hârtii, mucuri de țigări, sticle de plastic, coji de semințe, cartofi stricați, etc.
M-am minunat întotdeauna cum de sunt unii oameni atât de indolenți, doar tot al lor e și spațiul din jurul blocului! Și cine vine în vizită, binențeles dacă e un om civilizat, nu poate decât să se oripileze, mai ales dacă e de prin vreun orășel mic și cochet. Sau cum de suportă chiar, de fapt cum suportăm să stăm în așa mizerie?!!!! Mă mir că nu ne năpădesc viermii!
În sfârșit, mi-e așa o silă de mi se apleacă, la propriu! Îmi vine să mă țin de nas și-am o grimasă permenentă, de fapt un rictus în colțul gurii.
Noroc cu pescărușii! Lumea lor, strămutată la oraș, îmblânzește lumea mea, de fapt o schimbă complet! O face albă și caldă! O face diferită, puțin, dar de ajuns să mai scap din greutatea ce-mi apasă pe piept.

Mi-e atât de urât de lumea în care trăiesc!

Caca-o cu lapte ........ și miere, pentru doamna!

Ascultați miuzicul!



Frateeeee, nu mai poate omul să-și spună un păs, un ofof și aoleu, să ceară o părere, că sar fârtații sfătoși în toate și lei paralei să-ți dea cu tifla! Mă gândeam să scriu acolo, dar m-am răzgândit!
Să vrei să-ți iei un telefon, dar să nu fii sigură de care! Și pentru asta să fii făcută blondă și un pic tocată la creierul mic!

Iote na întrebare, și chiar aș dori păreri dacă nu vă e cu supărare: eu mă cac din picioare, adică nu chiar din picioare, stau pe ciuș cu picioarele pe veceu. Oare e bine? Nu-l sugrum?
Nu mai bine mă pun și io pă colac ca tătă lumea să mă cac? Dar atunci mai iese? Că n-am încercat niciodată!

Țin să precizez că mi-au dat lacrimile! Vă las să ghiciți de ce!

Cu dedicație, pentru tăți Edmondoiiiiii din lume!

În-vii

1 martie, a venit primăvara ...... fără Șicone, fără, fără ...... dar cu multe, multe lăcrămioare!
Aș vrea tare mult să am și eu cui spune "mi-a fost dor de tine" E bine, e comfortabil, e ocrotitor!
Multă lume blamează Mărțișorul! Bărbații că se simt obligați, femeile, ce-i drept puține, că vezi duamne, restul sunt proaste că așteaptă chestii de doi lei, pe care le uită mai apoi îndesate prin sertare prăfuite.
Dar în fond Mărțișorul e istorie, a noastră, a românilor, pentru că e inventat de noi. E iubire și atentie, pe care le vrem, le simțim nevoia, nevoia de a fi arătate prin aceste micuțe prostioare, câteodată chiar miniopere de artă cu adevărată valoare. Sau mini începuturi, ca albii ghiocei răsăriți din huma pădurii sau a unei coame de deal.
E recomfortant să ți-i ofere cineva! Și sunt numai acum! Sau un buchețel de viorele! Parcă mai respiri câteva clipe în plus față de final! Sau dacă vin de la o persoană apropiată, indiferent că-i prieten pur și simplu sau iubit, mai pătrunde o rădăcină în tine, sau se-adaugă înc-o za de argint în lănțișorul relațiilor de-o viață. Ehhhhh! Offfffffff!
Lucruri frumoase cu semnificații sufletești luate în derâdere! Pentru că le ai, de fapt le au în permanență! Dacă nu le-ar mai avea? Cum ar mai tânji! Și s-ar preface până-n străfunduri că nu, că sunt tari și nu le trebuie căcaturi!
Femei și bărbați în primăvară! Și eu pe lângă! Război și pace! Viață și moarte!
Și cânturi! Multe cânturi ale iubirii, neîmplinirilor sufletești, ale morții și nemulțumirii de sine sau cântul fericirii!
Oare ce este fericirea? M-am dus un pic în dex. Scurt, fără consistență, o definiție seacă!
Și cât durează? Cică e o stare. Poți fi în stare de starea asta în permanență?
Sau de la un anume timp încolo, îți mai permiți?!!!!! Sau începi să-ți pui, să ți se pună delimitare ...... ca să nu cazi în ridicol ...... deși cazi în primăvară, în picioare ......
Și te uiți cum din picioare, pornesc firișoare ce merg în adânc, la căldura și adăpostul mamei pământ, ca să pocnească ghioceii și brândușele prezentului de azi, de mâine. Ai, ale prezentului lor. Al tău a trecut. E supt prin firișoarele rozalii ce pornesc din linia vieții din palmele pe care te sprijini când cazi din picioarele cu vlaga strămutată .....
Hahahah, și totuși e un post al pauzei sufletești, al suflului ca o gură de tequilla cu gust de demult, uitat, o răsuflare de ușurare. O ușurare, care dacă nu-s atentă, m-aruncă de nu mă văd bine, ca un salt de purice!

Și totuși, dacă-i viață, e neapărat și moarte, deziluzii, nefericiri, fericiri ...... și frezii, cu șnur catifelat și gros de roșu de veci și alb de zăpadă!

Miuzic for săul

Will you call me Betty?
Can i call you Al?
My long, long, lost pal!