În-vii

1 martie, a venit primăvara ...... fără Șicone, fără, fără ...... dar cu multe, multe lăcrămioare!
Aș vrea tare mult să am și eu cui spune "mi-a fost dor de tine" E bine, e comfortabil, e ocrotitor!
Multă lume blamează Mărțișorul! Bărbații că se simt obligați, femeile, ce-i drept puține, că vezi duamne, restul sunt proaste că așteaptă chestii de doi lei, pe care le uită mai apoi îndesate prin sertare prăfuite.
Dar în fond Mărțișorul e istorie, a noastră, a românilor, pentru că e inventat de noi. E iubire și atentie, pe care le vrem, le simțim nevoia, nevoia de a fi arătate prin aceste micuțe prostioare, câteodată chiar miniopere de artă cu adevărată valoare. Sau mini începuturi, ca albii ghiocei răsăriți din huma pădurii sau a unei coame de deal.
E recomfortant să ți-i ofere cineva! Și sunt numai acum! Sau un buchețel de viorele! Parcă mai respiri câteva clipe în plus față de final! Sau dacă vin de la o persoană apropiată, indiferent că-i prieten pur și simplu sau iubit, mai pătrunde o rădăcină în tine, sau se-adaugă înc-o za de argint în lănțișorul relațiilor de-o viață. Ehhhhh! Offfffffff!
Lucruri frumoase cu semnificații sufletești luate în derâdere! Pentru că le ai, de fapt le au în permanență! Dacă nu le-ar mai avea? Cum ar mai tânji! Și s-ar preface până-n străfunduri că nu, că sunt tari și nu le trebuie căcaturi!
Femei și bărbați în primăvară! Și eu pe lângă! Război și pace! Viață și moarte!
Și cânturi! Multe cânturi ale iubirii, neîmplinirilor sufletești, ale morții și nemulțumirii de sine sau cântul fericirii!
Oare ce este fericirea? M-am dus un pic în dex. Scurt, fără consistență, o definiție seacă!
Și cât durează? Cică e o stare. Poți fi în stare de starea asta în permanență?
Sau de la un anume timp încolo, îți mai permiți?!!!!! Sau începi să-ți pui, să ți se pună delimitare ...... ca să nu cazi în ridicol ...... deși cazi în primăvară, în picioare ......
Și te uiți cum din picioare, pornesc firișoare ce merg în adânc, la căldura și adăpostul mamei pământ, ca să pocnească ghioceii și brândușele prezentului de azi, de mâine. Ai, ale prezentului lor. Al tău a trecut. E supt prin firișoarele rozalii ce pornesc din linia vieții din palmele pe care te sprijini când cazi din picioarele cu vlaga strămutată .....
Hahahah, și totuși e un post al pauzei sufletești, al suflului ca o gură de tequilla cu gust de demult, uitat, o răsuflare de ușurare. O ușurare, care dacă nu-s atentă, m-aruncă de nu mă văd bine, ca un salt de purice!

Și totuși, dacă-i viață, e neapărat și moarte, deziluzii, nefericiri, fericiri ...... și frezii, cu șnur catifelat și gros de roșu de veci și alb de zăpadă!