Galaxii diferite pe același Pământ

Mă plimb printre blocurile gri cu un alt pitic. Mă plimb printre ele, dar merg pe șoselele gri. Șosele gri garnisite cu rahați. De la oameni până la ăi de câine. Plăcinte la discreție! Cu vacă, pui sau pește, la alegere! Și cu vitamine.
Am zis bine pe șosele, că pe trotuare nu mai e loc. Pe trotuar tronează mașinile. Așa e, e sărăcie lucie, e criză, românii sunt amărâți, dar ori faci slalom printre mașini, pe trotuarul pentru pietoni, ori pur și simplu nu-ți mai rămâne decât s-o iei pe stradă!
Până și scuarele din stațiile de autobuz sunt pline. Noroc cu pescărușii!!!!!!! Da, cu ei!
I-am auzit tânguindu-se, am dat capul pe spate și i-am zărit. Am rămas nemișcată în mijlocul drumului, al străzii de fapt și le-am urmărit cu privirea zborul pe deasupra blocurilor. Urechile-mi frământau pur și simplu încântate de cânturile lor, slobozite, aruncate, imprăștiate ca mărgelele unui colier de perle gri, pe atotcuprinzătorul gri de București împuțit. Am uitat până și de jegul rămas în urma zăpezii pe spațiul verde-gri, din ce în ce mai minuscul dintre blocuri: hârtii, mucuri de țigări, sticle de plastic, coji de semințe, cartofi stricați, etc.
M-am minunat întotdeauna cum de sunt unii oameni atât de indolenți, doar tot al lor e și spațiul din jurul blocului! Și cine vine în vizită, binențeles dacă e un om civilizat, nu poate decât să se oripileze, mai ales dacă e de prin vreun orășel mic și cochet. Sau cum de suportă chiar, de fapt cum suportăm să stăm în așa mizerie?!!!! Mă mir că nu ne năpădesc viermii!
În sfârșit, mi-e așa o silă de mi se apleacă, la propriu! Îmi vine să mă țin de nas și-am o grimasă permenentă, de fapt un rictus în colțul gurii.
Noroc cu pescărușii! Lumea lor, strămutată la oraș, îmblânzește lumea mea, de fapt o schimbă complet! O face albă și caldă! O face diferită, puțin, dar de ajuns să mai scap din greutatea ce-mi apasă pe piept.

Mi-e atât de urât de lumea în care trăiesc!