Epidemie? ....... Elvis? ........ WTF??????

Urmăriți neapărat


Trăia pe un mal stâncos de mare. Nu departe se vedea un far! Îi urmărea lumina rotindu-se hipnotic în fiecare noapte .
Cel mai mult îi plăceau nopțile reci cu lună plină și vânt puternic. Atunci ceața de deasupra mării vizita uscatul, iar valurile se spărgeau cu furie de stânci.
Stropii uriași și spuma îi ajungeau până la picioare, dar nu părea a băga de seamă.
Se uita luuung peste mare încercând parcă să găsească ceva, urmărind cu privirea firul de lumină ce se țesea din înaltul farului până hat departe.
Din când în când mai apărea luna fantomatic, cu niște brațe uriașe lăptoase săpând, încercând să-și scoată capul la suprafață. Atunci pe obrajii ei, sclipeau diamante și vietățile mării se întrebau cum de ajunseseră acolo! Doar le văzeseră pe fundul mării cu ceva timp în urmă!
Așa, stând împietrită pe stâncă, părea construită din consistența nopții. Dar era caldă! Un abur tremurând o înconjura, întrepătruns de cel rece al mării.
Nu era singura ființă care popula malul! Din când în cînd, cupluri de îndrăgostiți se ițeau de după perdelele de ceață și ea le vorbea. Îi întreba, dar ei nu răspundeau niciodată.
Atunci își prindea picioarele înconjurându-le cu mâinile și-și ascundea fața, iar diamantele reapareau ca prin farmec din nou pe obraji.
Se întreba de ce n-o bagă nimeni în seamă!
Alteori treceau zile și săptămâni, chiar ani fără ca să mai treacă picior de călător pe malul de stâncă.
Și iar își ascundea fața, iar diamante proaspete se rostogoleau scânteind ivoriu pe nisip. Întrebări fără răspuns îi răsunau în minte.

”Oare de ce m-au uitat? Nimeni pe uscat, nimic de pe mare!
Cine sunt? Ce caut aici? Ce aștept?
Dacă m-aș contopi cu marea și m-aș lăsa purtată de valuri către larg? nu cred că exist ...... poate în amintiri? ...... ”