Peren ..... efemer

În școala generală eram destul de retrasă și sălbatică! Chiar m-am bătut cot la cot cu cel mai al dracu băiat din clasă! Pentru că era cu clonțul pe sus tot timpul, iar noi trebuia să tăcem mâlc. A rămas siderat când i-am răspuns pe același ton! Câteva clipe mai târziu a sărit la bătaie!
Să fi văzut ce față a făcut când am sărit și eu în capul lui!!!!!! Se uita mirat și încurcat la mine!
La fel și prietena mea cea mai bună! Nu se aștepta, îi era frică de el. Pentru că eram numai noi două, de obicei, nu ne intersectam drumul cu ceilalți.
Ne-am apropiat în timp și greu, pentru că amândouă aveam ceva de ascuns și eram la fel de nesociabile.
Mai apoi i-am fost cățeluș de nădejde!
La liceu, părinții ne-au separat. Maică-mea fiind mai cu moț, m-a împins către un liceu real-umanist, cum se spunea pe vremea aceea. Ea a încercat în altă parte, a picat și s-a angajat în telefonie.
După ce că eram sălbatică, m-am trezit dintr-o dată și singură. Ăghen. Și uram singurătatea!
Fusesem singură o viață-ntreagă până o cunoscusem pe ea!
Atunci m-am hotărât să mă autoeduc în socializare! Și am devenit bufonul clasei!
Exact, bufon! Nu eram de nasul lor pentru că părinții-mi erau muncitori, dar nu mai puteau fără mine. Eram chemată la orice petrecere ca să le întrețin atmosfera.
Și n-am mai fost singură, simplu spus! Aveam prieteni! Dar care țineau de la două ghilimele, până la alte două ghilimele.
Mai apoi a venit facultatea, unde mi-am găsit un așa-zis loc călduros în curul lui bărbată-miu. Cinci ani!
Și tot așa am târâit-o o viață întreagă!
M-am zbătut, pur și simplu, a fost o bătaie în toată regula cu doamna înaltă și strepezitoare de dinți, singurătatea.
O luptă inutilă, pentru că era sortită eșecului de la bun început! A câștigat întotdeauna micile bătălii!

Astăzi am realizat că a câștigat și războiul! M-am simțit mai bine singură ...... printre fulgii de zăpadă!

Suntem frumoși la un moment dat. După care nu mai suntem!