luni, martie 15, 2010

Șuier de primăvară



Am fost prin parc. Prin Tineretului. Deși unora le pute, parcul este tare, tare frumos. Nu pentru că este lângă mine, dar are alei superbe, copaci inalți și stufoși, are delușoare, lac și insulițe, rațe sălbatice și tot felul de alt păsăret care mai de care mai surprinzător să-l vezi pe ștrase :D
Nu m-am dus să mă plimb, cu toate că este o zi fantastică afară. Ceea ce mă uimește zilele acestea, este paradoxul! Stai pe o bancă unde moțăi ca lumea la soarele ce te încălzește mai ceva ca-n saună cu geaca pe tine, vezi aleea curată și uscată în fața ochilor, dar dacă-i miști puțin, sare paradoxul pe tine - mormane intregi de zăpadă albă-albă, care parcă stă și ea să moțăie la soare, inconjurată numai de o linie subțire de apă, după care uscatul, extrapordinar de curat. Mult uscat. Nu, să nu vă iasă ochii din cap de mirare, nu e de la primărie curățenia, e de la preamărire, adică de mult mai sus! Care rimează cu Isus! Din înaltul cerului!
Iar dacă te plimbi pe deal, pe lîngă gardul cimitirului, intr-o zi ca aceasta, ai senzația că ești la munte - se aude vântul șuierând printre crengile groase și verzi ale brazilor de București, de zici că ești pe valea Iezerului!
Eu cel puțin cred că vorbește cu mine, că-mi spune cuvinte dulci la ureche, zic, dar poate nu, chiar dacă se poartă el puțin cam brutal! :)

Așa că mergi agale, ascultând șuieratul vântului printre zăpezi, și frunze uscate, și crenguțe subțiri, delicate de sălcii plângătoare, al căror sfârșit s-a mutat sub ochii tăi.
Acolo, printre frunzele uscate și crenguțele ce-l mângâie, ascultă și piticul, singur, nemișcat. Stă la pândă! Să nu-l prindă moartea!
Moartea amintirilor!
Cealaltă l-a prins exact acum o lună! Așa-mi șuieră la ureche, unul din noii lui prieteni - " tu, numai tu ești de vină!"

iaaaaarnaaaaanaaa-134

11 comentarii:

catalin fudulu spunea...

Te dezinformează!

ogarafgan spunea...

Mulțam de trecere Cătăline!

Mihai Cantea spunea...

Da e primavara si ne plimbam prin zapada! Amintiri trecute, amintiri ce vor veni!

ogarafgan spunea...

Da domnul Mihai, cică sunt faine amintirile! Prezentul îl trăiești, dar e atât de scurt, scurt, scurt!
Până clipim, a devenit trecut!
Tare mai mi-e dor de trecut! Tare aș vrea să mai trăiesc, să simt ..... simțurile mele!
Acum sunt ca un roboțel, care nu simte decât că e un căcățel! :D
C-așa a fost programat!

dulcinea spunea...

Stiu prea bine cum doare. Am la activ mai multe comemorari, dar tin minte exact cum a fost prima. Ce prilej delirant de a te lasa prada, de a simti atat de acut, ca sa iti amintesti ca tu inca traiesti...Piticul e iubit si asta e tot ce conteaza, ce ramane. Asta e laitmotivul. Si Lupin e iubit. Pentru ca de fapt, aici, e vorba de dragoste. Restul e butaforie si nu depinde de noi.
As vrea, as indrazni sa cer o poveste.
Ogarul afgan.
O cer din egoism. Pentru ca rezonez. Pentru ca Arisha era afgan. Ogar afgan.
Si ca sa fiu ticaloasa pana la capat, o cer pentru ca rezonanta mea e amplificata de Iman, puiul ei, care acum lupta cu cancerul, cum a luptat Ari acum 4 ani.
Sunt americanii tampiti, cum ne place uneori sa credem? Poate. Dar uite un exemplu despre cum functioneaza ei social.
http://forums.delphiforums.com/petcancer/start
Cam atat.
Rezonez.

Necronomikon spunea...

Am niste amintiri foarte placute din parcul asta... ah ce vremuri...

ogarafgan spunea...

Dulcinea, scuze că n-am răspuns până acum! Vrei povestea ogarei mele? Sau la ce te referi? Mulțumesc de cuvinte și-mi pare tare rău de puiuțul Arishei! De cele mai multe ori viața este îngrozitor de crudă!

Sara, se numea Sara ogărița mea nebună!

Necro, să trăiești meeeeeeean!!!!!!
Că credeam că ai murit! Nici-un semn, nicio mișcare!!!
Nu-i așa? Erau odată niște vremuri!
Mai bagă și matale din când în când câte-o spusă, dac-o vrei și-n americănește, numai zi-o!!!! :))

Ema spunea...

Am văzut un nor care se fudulește ca-ntinerit.
O avea legătură cu parcul ? Grea trilemă ....
Mai trec. Poate m-oi dumiri !

dulcinea spunea...

Da, mi-ar placea tare mult sa aud povestea Sarei. Ogar nebun, nebun frumos, cate pleonasme :)

ogarafgan spunea...

Ema, cald, cald! Către fierbinte :D
Treci, oricând! :)

Dulcinea, a fost unul din cățeii mei dragi Sara, favoritul ca și rasă. Foarte independentă, ea era stăpâna! Dar atât spun! Nu-mi place să vorbesc, de fapt mi-e greu .....
Eh, sper că înțelegi!
Mulțumesc de trecere și pare rău că nu pot!
De fapt uite, atât zic, cuvintele sunt serbede, e totul în inimă, în amintire ..... cuvânt care tinde să pună stăpânire pe tot!

dulcinea spunea...

Inteleg, desigur. Sper ca n-am lezat nimic. Multumesc de primire pe-aici.