vineri, ianuarie 11, 2008

Copacul plangerii

Am fost si eu tanara! da, fusai si ma dusai, c-asa toti ni dushem.
Si-acu' mi-aduc bine aminte de cuvintele din tinerete pe care le auzeam din gura celor copti, mai copti si trecuti ghini di tat "ei maica, pe vremea mea nu era asa, oamenii aveau mai mult respect, pentru viata, pentru munca altuia, pentru om, pentru parinti"
Cu parintii, eh, eram tanara, il iubeam si respectam numai pe tata .... pentru ca era din alt aluat, unul special, unic .... acum m-am apropiat si de mama, ca-i batrana, ca atat mai am, ca mi-e mila de ea, ca mi-e mila de mine, ca s-au schimbat multe in mine de cand cu societatea asta moderna romaneasca.
Si-mi tot vine Creanga-n minte, cu vorba lui molcoma, moldoveneasca, cu povestile extraordinare cu capre raioase, smantana-n putina si boturi pline pofticioase, cu pupeze din tei ..... o lume povestita, dar foarte reala, o lume care-a existat si dupa care lacrimile-mi curg rau, o lume pe care daca mi-o imaginez acum, pot respira linistita pentru cateva secunde.
Si iar imi vine-n minte ce-am auzit astazi - o batrana de optzeci de ani, singura pe lume, la vremea asta de iarna cu grade multe sub zero, fara caldura, fara electricitate, fara mancare .... care nu vroia decat sa fie lasata sa moara.
Si atunci m-a apucat o disperare cu hohote de crocodil, fara lacrimi dar cu fatza pana-n pamant ..... toti, dar absolut toti murim singuri, majoritatea moare nedemn, multi uitati, altii parasiti, alungati sau omorati cu zile ....
Oare asa a fost dintotdeauna si n-am realizat pentru ca eram prea tanara si nu vedeam mai mult de lungul nasului? sau asa a ajuns omenirea, omenirea asta care are pretentie ca gandeste, ca are ratiune si e muuult deasupra tuturor celorlalte rase de pe pamant?

Si ne agitam atat pentru ce?


nins-second-part-232

6 comentarii:

sorina spunea...

eu zic ca n-a fost asa de cand lumea...erau alte reguli ale societatii, familiei...alte indatoriri, obligatii...si oamenii erau mai adunati...pe langa casa, pe langa neam...
azi umblam in toata lumea si tot nu ne ajunge..vrem sa facem revelionul in hawai...sa ne plimbam cu barca-n venetia si sa ne pupam sub arcul de triumf...
viata are alt ritm...alte reguli...facute de noi, de altii..par mai simple si mai egoiste...si asa si sunt...nu poti sa iesi din rand intr-o societate cu acelasi ritm...te calca ceilalti, te imbrancesc, te elimina, ptr ca-i incurci...
iar cand mori, cred ca este minunat sa ai pe cei dragi langa tine...dar, la fel de minunat este sa fi singur...ptr mine singuratatea nu este o corvoada, un fel de pedeapsa...este o alegere...si ma simt bine singura...crezi ca cei care nu sunt singuri sunt fericiti ??...nici vorba...ce si-ar mai dori si ei momente de singuratate, de respiro...de libertate...totul este bine atunci cand iti este bine tie cu tine...
cam asa aberez eu despre viata si singuratatea mortii...
parintii mei tot se tanguie la telefon...cand vin ? cat stau ? de ce numai atat ?...si mi-e mila de ei, asa cum zici si tu...si-mi repugna egoismul ce se instaleaza, pe zi ce trece, mai bine in mine...
marileno eu zic sa nu te mai gandesti la cum va fi...traieste ziua, momentul, iar la batranete te iau eu la azilul meu din carolina de nord...sa vezi ce viata faina vom duce...jucam tabinet si mancam ciocolata...eu amaruie...iar tu cu alune si stafide...hehehehe...sa te tii distractie...
hai pa...c-am avut o zi cumplita...am trait in plina tornada..adrenalina la max...si de atata adrenalina nu gaseam nici aparatul sa fac poze...
excelent copacul tau...felicitari !

Sylvester spunea...

Cred ca nu exista un raspuns comun pentru toti la intrebarea ta, fiecare are raspunsul/motivatia lui pentru "agitatia" respectiva...

ogarafgan spunea...

Sorina, ca mori cu cei dragi sau singur, mooartea n-are nimic minunat in ea. Minunatiile le gasesti in viata, pe pamant .... ei, sunt multe de spus, printre care o cocolata babana, adica d-aia luuunga cu alune de padure intregi si stafide ... sau la azilul tau sa ne lovim placile una de alta pe la 80 ... care ajunge ;)
Multzam de felicitari :)

Sylvester, indiferent de motivatii, EU nu cred ca merita sa te agiti pentru nimic, doar pentru dreptate, ca ma seaca atunci cand cineva este tratat nedrept, indiferent ca e om sau animal.
Ca sa fii fericit nu-ti trebuie multe, dar iti dai seama prea tarziu.
Stiu ca ce facem noi aici sunt frecusuri calde la oale reci, adica vorbim sa ne aflam in treaba, dar asta inseamna comunitate ... si comunicare ... ceea ce in ziua de azi nu mai exista ... fiecare e pentru el ... si scandal cat cuprinde, urlete si acuzatii.
A zis bine cine a zis ca omul se va distruge singur, nu e nevoie de comete, soare in agonie sau sfarsitul universului, asa cum il stim

Lucian Ilica spunea...

"Si ne agitam atat pentru ce?" ... nu am raspuns la intrebarea asta pentru ca mi se pare defecta din start intrebarea ... adica io cred ca cei care se agita sunt tocmai cei (din pacate majoritari) care nu vor avea niciodata raspuns la intrebarea "pentru ce?" ... pentru ca tot timpul se agita pentru ceva fals ... pentru cariera, pentru bani, pentru gresii mai smechere in casa ... imbecilitati adica ...

"Pentru ce" e acum, aici ... atat!

Minunata imagine, chiar minunata (si asta e un "pentru ce" din cele multe)

sorina spunea...

ba, eu inca am credinta ca moartea-i minunata...
aici, pe pamant, multe-mi pot schimba viata, doar sufletu-mi ramane acelasi, neschimbat...si cu el am sa trec dincolo ...atunci cand vremea va veni...
ce poate fi mai minunat, sa treci dincolo, in rugaciune...tu si sufletul tau...

chris chisu spunea...

Foarte interesanta polemica....insa mi-a placut poza.
To Sorina:
God helps the ones who help themselves.