Dumbrava minunata

De doua zile-n Bucuresti e ca la munte. Mi-a adus aminte de-o foarte, foarte scurta perioada, de-acu fo doi ani, cand am fost in aceeasi situatie, de a inota in zapada pan' la buci - vai ce urat io vorbeste - dar in acelasi timp sa fiu si complet satifacuta :D . Am dat un intreg ocol Tineretului prin zapada virgina :D, neintinata inca pe la 10 dimineata de picior de om.
Eram complet singura insotita doar de copaci, de fulgii mari de nea viscoliti din timp in timp si pescarusii ce-si tanguiau zborul catre mine, cautand parca ocrotire, mancare sau caldura catre aratarea nebuna ce se itzea din marea alba, care n-avea ce cauta acolo, atunci. Strica decorul de viata salbatica pura, de inceputuri de demult, din alte vremuri uitate. Decor acompaniat de carduri intregi de lishitze, pasari mici si negre cu picioruse subtiri ce le sustineau greutatea pe zapada groasa depusa pe oglinda lacului.
Parca ma aflam in mijlocul la nicaieri, in pustiul lui niciunde, lopatand de zor, nesperand s-ajung vreodat' la mal de omenire dementa, lasata intr-un coltisor de minte, uitata.
Pe langa maluri, un pic la adapost, ratzoi cu gaturi verzi lucioase si mustati sic intoarse-n varf de coada, isi macaneau dragutele, soptindu-le usor la ureche " ti-am adus un feste! tu ce-mi dai? ;) "
La un moment dat se zari ceva ce parea a se zbate-n lacul devenit un fel de namol molatec, greu si alb. Era o lebada, una singura, ratacita-n viscol, impingand cu greu cu ambele picioare in apa mocirloasa a lacului.
Am urmarit-o pret de vreo 10 minute, intrebandu-ma daca as suna la pompieri, oare ar veni cineva? oare chiar era nevoie? dar mi-am adus aminte c-am fost atat de incantata de ce-am vazut pe geam, ca numai la mobile nu mai m-am gandit.
Si-am plecat. Atunci am auzit un plescait repetat, puternic pe apa si lebada si-a luat zborul. Am rasuflat usurata, totusi intrebandu-ma unde-i era perechea!