marți, ianuarie 15, 2008

Nici macar eu????!!!!!!!

Pe bulevardul Dacia pe la 9 seara era mai liber. Ma grabeam spre casa manata de ger, cand am auzit venind din fatza sunetul strident al sirenei masinii de salvare. De cate ori il aud, ma ia cu fiori pe sira spinarii si toti perisorii de pe intreg corpul tind s-o ia la fuga, in toate partile daca n-ar fi atasati.
De data asta sentimentul a fost ca un sfredel in creierii mei, salvarea trecand in linistea noptii la un metru de mine .... si eram numai eu cu ea.
Ochii mi s-au marit cat cepele, hipnotizati de culorile ce alergau indracite printre crengile copacilor .... si-au ramas blocati cateva secunde pe cabina luminata galbui, palid .... unde nu era decat soferul .... deci se petrecea ceva urat in spate .... iar gandurile mele fabricau cu viteza fulgerului tot felul de scenarii.
Si era intuneric .... brrrr ..... si eram singura ..... si cineva poate se zbatea pentru viata lui, in dracul ce gonea pe Dacia ..... sau era ingerul salvarii?
Atunci mi-am adus aminte de o intamplare cand in fatza, inainte de intrarea in Bucuresti, era o alta salvare si noi, intr-o masina bengoasa, incercam sa-i tinem trena, scapand astfel de nebunia ce caracterizeaza fiecare intoarcere dintr-un vichend petrecut departe de toxinele noastre dragi, mar caca pitala.
Adrenalina intrecerii cu celelalte masini, ca si incercarea de a fi in permanenta pe locul doi la o distanta rezonabila de salvare, care ba incetinea, ba ajungea la 180 la ora in cateva secunde, ba o lua la stanga sau dreapta din scurt, ne-a facut sa radem si sa ne consideram zei un timp .... timp in care poate cineva isi dadea ultima suflare la cativa metri-n zbor in fatza .... timp in care niciunul nu ne gandeam la asta .... nici macar eu


sat-1-091

2 comentarii:

Sylvester spunea...

Nu te-ai gandit atunci dar te-ai gandit acum, e totusi ceva

Photonomikon spunea...

Aici in iu-es-ei se aud in permanenta sirenele astfel incat am ajuns sa nici nu le mai bag in seama.